text Raspunsuri biblice

"Oare cheamă Biblia la Jihad (război împotriva necredincioşilor)?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

 

Un cititor al portalului care s-a prezentat a fi musulman moldovean a venit cu două texte din Biblie ca să argumenteze că Cuvântul lui Dumnezeu cheamă la război împotriva necredincioşilor ca şi Coranul. Textele din Biblie care mi s-au adus ca şi argumente sunt Luca 12:49-53 şi Matei 10:34-37. Să le analizăm pe fiecare în parte.

Luca 12:49-53

În acest text Domnul Isus a spus:

Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum! Am un botez cu care trebuie să fiu botezat şi cât de mult doresc să se îndeplinească! Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare. Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii, şi nora împotriva soacrei.”

Textul acesta vorbeşte despre persecuţiile pe care le vor avea de suferit creştinii pentru faptul că au ales să creadă şi să încheie legământ cu Isus. Multe din aceste persecuţii se întâmplă şi în ţările musulmane. Recent am cunoscut pe cineva căruia tatăl socru  musulman i-a omorât soţia după ce ea a ales să creadă în Hristos urmând exemplul soţului ei. Este de prisos orice comentariu din partea mea asupra pasajului de mai sus, pentru că în tot capitolul 12 din Evanghelia după Luca Domnul Isus face continuu referinţe la preţul pe care îl vor avea de plătit cei care au ales să-l urmeze pe El, preţ pe care până în ziua de azi îl plătesc creştinii.

Matei 10:34-37

În acest text Domnul Isus spune următoarele: 

Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Înainte de acest text, Mântuitorul a vorbit ucenicilor despre persecuţiile care urmează să le aibă, să nu se teamă de ele şi să nu se lepede de El în mijlocul persecuţiilor:

Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 10:30-33)

După textul din Matei 10:34-37, Domnul Isus le-a mai spus ucenicilor care va fi preţul credinţei în El şi le-a zis:

Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. (Matei 10:38-39)

Cum vedeţi, nici în unul din aceste texte nu au fost chemaţi creştinii să lupte împotriva altor oameni şi să-i persecute pentru convingerile lor religioase.

Ce spune Coranul în acest sens?

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>