"O căsătorie cât o viață de om"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

Sunt de 62 de ani împreună și au în spatele lor o istorie demnă de toată admirația. Moș Vasile are 84 de ani, iar mătușa Ioana – 82 și sunt cel mai în vârstă cuplu din satul Drăsliceni. Și-au pus la cale cei opt copii și Dumnezeu i-a binecuvântat cu 17 nepoți și 8 strănepoți. După 62 de ani petrecuți împreună, mătușa Ioana și moș Vasile, așa cum li se zice în sat, își amintesc cu nostalgie și, totodată, cu strângere de inimă de vremurile prin care au trecut. Nici războiul, nici foametea și nici regimul dictatorial securist n-au reușit să-i despartă.

Am găsit-o pe mătușa Ioana lângă o sobă modestă, stând pe vatră și mai aruncând, din când în când, un lemn pe foc. Mi-a oferit un loc și a început să-și povestească istoria.

„O fost greu pe vremurile celea, o fost greu… Nu era ce mânca, ce bea și nici cu ce te îmbrăca. Mureu oamenii de foame și de tif, mergeu pe drum, cădeu de foame și erau îngropați cu grămada. Nemții ne-o luat tot, nu ne-o lăsat nicio fărâmitură”, își amintește cu durere mătușa Ioana.

Mi-a povestit cum au intrat nemții în sat și „au curățit totul”, lăsându-i fără nicio sursă de existență.

Unica modalitate de supraviețuire erau ciocălăii, pe care îi făceau făină și coceau „lipii” (plăcințele) din ea, coaja de tei și cea de stejar, pe care le preferau datorită sucului lor. Dacă se întâmpla să aibă ceva jambon, îl ascundeau în pod.

„Atunci, omul nu știa de saț, putea să moară mâncând.”

Făceau săpun din sodă și fiertură de oaie și se îmbrăcau cu haine țesute din cânepă și din lână de oi, pe care o strângeau din urma lor când treceau pe drum. Moș Vasile mi-a spus care este secretul căsătoriei lor îndelungate:

„Ne-o păstrat munca pe amândoi, că noi de cum ne-am luat, n-am avut când să stăm și am știut numai de lucru. Amu, lumea fuge de muncă, se duc să învețe și își caută de lucru.”

A lucrat 19 ani la ferma de vaci, iar mătușa Ioana a lucrat 30 de ani la colhoz, cu copiii în brațe. Nunta au făcut-o acasă, în casa mare, și era însoțită de obiceiuri bogate și frumoase.

„Nunta se-ncepea de sâmbătă. Vornicelele trebuiau să gătească gălucele pentru mireasă și spuneau: «Hai, mireasă, la gălucele!» Apoi venea oastea mirelui, puneu mireasa în căruță și o duceau mirelui. Mirele o aștepta acasă la el, călare pe cal.”

După aceste etape, urma o serie de obiceiuri legate de nunțile moldovenești. Colacul, agheasma și crucea erau trei elemente esențiale caracteristice nunților din acele timpuri. Mai existau și multe zicători în ziua nunții, una din ele fiind: „Hai poftiți la-mpreunare, de la mic și pân` la mare, să punem câte o capicuță ca să facem o căsuță!”

„Atunci, miresele erau frumoase, erau împodobite cu ghirlande, aveau ciupercuțe colorate în păr, părul legat coc iar în coc aveau o floare. Mai aveau și cordele care erau lungi cât fusta. Tare aș mai vrea să văd o nuntă ca asta”, povestește cu nostalgie mătușa.

Am întrebat-o cum era cu întâlnirile și mi-a spus că nu erau întâlniri pe atunci.

„Flăcăii, dacă plăceu vreo fată, o scoteau la joc. Când intrau muzicanții în sat, se cutremura tot satul. Amu nu-i cum era atunci. Atunci, fetele se duceau acasă înainte ca să se facă întuneric, da amu, cum se face întuneric, cum ies fetele din casă. Atunci, fetele erau mai greu de cucerit, da amu, băiatul zice «hâr» și fata i-o ia înainte.”

Tinerii obișnuiau să iasă pe la porți pentru discuții. Mamele, însă, curioase din fire, priveau peste gard să vadă cu cine stăteau de vorbă fetele lor. Nu trecea prea mult timp și ”băteau palma”.

„Atunci, toți ieșeau în drum să vadă mireasa, amu de unde să le vezi, că se ascund?

O fost greu, o fost greu… Nu erau lemne de foc. Strâgeam paie și ce era mai bun așterneam pe jos, iar restul puneam pe foc. Când se murdăreau, le scuturam și le așterneam înapoi.”

Mătușa Ioana povestește cum trebuia să-i îngrijească pe cei 9 copii și să le pregătească de mâncare.

„Iaca amu îi bini, iaca amu… Stau lângă rolă și mă uit la pâine, da atunci stăteam lângă vatră și-mi umplem fața de funigină. Făceam câte o mămăligă că scârțâia masa de ea.”

Atunci când cocea pâine, mătușa Ioana nu dormea toată noaptea.

„Puneam decusară la înmuiat. Mă sculam la o bucată de noapte, ca să frământ, apoi iar mă culcam. Pe la zori, mă sculam, punem pâinea la cuptor și așteptam să se coacă. Copiii se culcau văzându-mă pe vatră, când se sculau, tot acolo eram.”

Azi, mătușa Ioana, la o vârstă înaintată deja, se mișcă iute prin curte și are grijă de o gospodărie modestă. Iată așa era dragostea acum jumătate de secol.

sursa: https://moldovacrestina.md/