text Raspunsuri biblice

"Nu părăsi credința la moartea persoanelor dragi"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Domnul să vă binecuvânteze, mă bucur că v-am găsit. Am o întrebare. M-am rugat 2 ani pentru nepoțelul meu de 4 anișori să-l vindece Domnul de tumoare pe creier. A suferit 3 intervenții și tot nu s-a vindecat. A murit după 2 ani de suferință. Tatăl copilului este băiatul meu și a căzut de la credință. Soția lui, soția mea și eu suntem pe ultima sută de metri și nu știm ce să mai credem.

Sunt întristat să aud despre durerea prin care ați avut să treceți ca și familie și în care mai sunteți și acum, și mai ales băiatul și nora Dvs. Mă rog să vă dea Dumnezeu cuvintele potrivite și să le arătați o pildă de credință, ca și ei să alerge la Dumnezeu și să-și găsească mângâierea la El.

Noi suntem oameni și înțelegerea noastră este foarte limitată. Ce putea să știe Iov despre motivul pentru care au murit copiii lui și s-au întâmplat toate celelalte lucruri rele? El și-a pus nădejdea în Dumnezeu și nu a căzut de la credință. Și noi trebuie să ne punem nădejdea în Dumnezeu, căci este scris:

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:28)

Acum nici Dvs. și nici copiii nu pot vedea acel bine, dar cu siguranță că atunci când ne vom înfățișa înaintea lui Dumnezeu vom vedea binele care a fost urmărit de Dumnezeu prin boala și moartea acestui copil și Îl vom slăvi pentru aceasta. Viața pe acest pământ este “un abur care se arată puțin și apoi piere”, cum spune sfântul Iacov. Rămâneți în credință ca să vă întâlniți cu copilul și să petreceți veșnicia cu el. Temeți-vă să părăsiți credința, căci așa veți fi despărțiți nu doar de copil, ci de Domnul Isus și de Dumnezeu. Rămâneți tari în credință.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>