text Raspunsuri biblice

"Născuţi aşa?"

"Născuţi aşa?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Concluzia unanimă a celor mai cunoscuti cercetători este aceea că homosexualitatea (ca si alte stări psihologice) este cauzată de o combinatie de factori sociali, biologici si psihologici. Mai jos sunt prezentate citate de la cercetători în domeniu:

(1) Dr. Dean Hamer, cercetător care a căutat “gena homosexualitătii”, homosexual:

“Genele sunt hardware-ul… datele provenind din experiente de viată sunt prelucrate de software-ul sexual si ajung în circuitele identitătii. Eu bănuiesc că software-ul sexual este o combinatie de gene si mediu, asa cum softul unui calculator este o combinatie între ce s-a instalat din fabrică si ce a fost adăugat de utilizator.”

P. Copeland si D. Hamer (1994) The Science of Desire. New York.

(2) Jeffrey Satinover, psihiatru, Doctor în Medicină:

“Asemenea tuturor stărilor comportamentale si mentale complexe, homosexualitatea nu este determinată exclusiv nici biologic, nici psihologic, ci rezultă dintr-o combinatie greu de cuantificat între factori genetici, influente intrauterine, mediul postnatal (comportament familial si cultural), precum si o serie de optiuni repetate la momente critice ale dezvoltării.”

J. Satinover, M.D., Homosexuality and the Politics of Truth (1996) (Homosexualitatea si politica adevărului). Grand Rapids, Baker Books.

(3) Când Dr. Dean Hamer a fost întrebat dacă homosexualitatea îsi are rădăcinile numai în biologie, el a răspuns:

“Categoric nu. Din studiile pe gemeni, stim deja că jumătate sau mai mult din variabilitatea orientării sexuale nu este mostenită. Studiile noastre încearcă să indice factorii genetici, nu să-i nege pe cei psihologici.”

“New Evidence of a ‘Gay Gene'” (Noi dovezi privind “gena homosexualitătii”) de Anastasia Toufexis, Time, 13 noiembrie 1995, vol. 146, nr. 20, pag. 95.

(4) William Byne, psihiatru, Doctor în Biologie, si Bruce Parsons (1993) au analizat cu atentie principalele studii biologice asupra homosexualitătii. Au constatat că nici unul nu sustine categoric teoria cazuală biologică. (Vezi W. Byne si B. Parsons, “Human Sexual Orientation: The Biologic Theories Reappraised.” Archives of General Psychiatry 50, no.3.)

(5) Psihiatrii Friedman si Downey declară că “modelul biopsihosocial” se potriveste cel mai bine cunostintelor noastre privind cauzalitatea, cu diferite combinatii de temperament si evenimente de mediu care duc la homosexualitate. Ei afirmă:

“În ciuda recentelor constatări neurobiologice care sugerează că homosexualitatea este determinată genetic si biologic, lipsesc dovezile credibile privind un model biologic al homosexualitătii.”

R. Friedman si J. Downey, Journal of Neuropsychiatry, vol. 5, nr. 2, l993.

(6) Sociologul Steven Goldberg, Master în Sociologie:

“Practic toate dovezile indică împotriva unui factor cauzal fiziologic categoric, si nu stiu nici un cercetător care să creadă că există un asemenea factor determinativ… acesti factori joacă un rol în predispozitie, nu un rol determinativ… Nu stiu pe nimeni în domeniu care să pretindă că homosexualitatea ar putea fi explicată fără referire la factorii de mediu.”

“Activistii homosexuali nu discută despre configuratia familială clasică; ei evită să discute despre numeroasele dovezi privind factorii familiali. Studiile care încearcă să nege existenta unui model familial standard în homosexualitate îi conving numai pe cei care au nevoie să le creadă.”

S. Goldberg (1994) When Wish Replaces Thought: Why So Much of What You Believe is False. (Când dorinta înlocuieste mintea: de ce atât de multe dintre cele ce crezi sunt false), Buffalo, New York, Prometheus Books.

(7) Un articol despre gene si comportament, din revista Science, afirmă:

“…interactiunea dintre gene si mediu este mult mai complicată decât “genele violentei” si “genele inteligentei” trâmbitate de presa de duzină. Într-adevăr, recentele studii asupra factorilor de mediu constituie o dovadă a interesului crescut privind efectele geneticii asupra comportamentului. Aceleasi date care indică efectele genelor indică si enorma influentă a factorilor ne-genetici.”

C. Mann, “Genes and behavior” (Gene si comportament), Science 264:1687 (1994), pag. 1686-1689.

(8) Din concluziile Dr. Jeffrey Satinover din “The Gay Gene” (Gena homosexualitătii):

“(1) Există o componentă genetică a homosexualitătii, dar ‘componentă’ este doar un mijloc vulgar de a indica asocieri si legături genetice. ‘Asocieri’ si ‘legături’ nu înseamnă ‘cauză.’

(2) Nu există nici o dovadă care să indice că homosexualitatea este genetică – si nici un studiu nu pretinde că există. Există numai presa si anumiti cercetători, care doresc să capteze publicul.”

Jeffrey Satinover, The Journal of Human Sexuality, 1996, pag. 8.

(9) Cercetătorul Dr. Simon LeVay:

“În acest moment, opinia cea mai răspândită [asupra cauzei homosexualitătii] este aceea că sunt implicati o multime de factori.

“Un studiu realizat în 1988, prin intervievarea a celor mai cunoscute figuri în domeniu, privind opinia lor despre homosexualitate, a inclus întrebarea: ‘Multi analisti consideră că orientarea sexuală a unei persoane este determinată de unul sau mai multi factori: genetici, hormonali, psihologici sau sociali. Pe baza informatiilor la zi, care este opinia dvs.?’

“Răspunsurile au inclus: ‘toate acestea împreună’ (Alan Bell), ‘toate aceste variabile’ (Richard Green), ‘factori multipli’ (Gilbert Herdt), ‘o combinatie din toti factorii mentionati’ (Evelyn Hooker), ‘toti acesti factori’ (Judd Marmor), ‘o combinatie de cauze’ (Richard Pillard), ‘posibil factori genetici si hormonali, însă jocurile juvenile de explorare sexuală sunt în mod special importante’ (John Money), ‘factori genetici si hormonali, si probabil si unele experiente din copilărie’ (James Weinrich).”

Simon LeVay (1996), în Queer Science, publicată de MIT Press.

(10) Asociatia Americană de Psihologie afirmă:

“Au fost propuse diferite teorii privind cauzele orientării sexuale… Totusi, multi oameni de stiintă împărtăsesc opinia conform căreia orientarea sexuală se formează la majoritatea oamenilor de la o vârstă timpurie, prin interactiuni complexe ale factorilor biologici, psihologici si sociali.”

Din brosura A.P.A., “Answers to Your Questions About Sexual Orientation and Homosexuality” (Răspunsuri la întrebări despre orientarea sexuală si homosexualitate)

(11) Un pliant realizat de asociatia “Părintilor si prietenilor homosexualilor si lesbienelor” din SUA, realizat cu ajutorul Dr. Clinton Anderson de la Asociatia Americană de Psihologie, afirmă:

“Până acum, nici un cercetător nu a pretins că genele pot determina orientarea sexuală. În cel mai bun caz, cercetătorii cred că ar putea exista o componentă genetică. Nici un comportament uman, inclusiv cel sexual, nu a fost relationat până acum de markerii genetici. Sexualitatea, asemenea celorlalte comportamente, este neîndoielnic influentată de factori atât biologici, cât si sociali.”

Sursa: NARTH, Tradus de Bogdan Mateiciuc

 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>