text Raspunsuri biblice

"Muzicieni creștini care cântă fără emoții și bucurie"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Mi se pare o nepotrivire când văd muzicieni creștini care cântă lui Dumnezeu fără încărcătură emoțională. Este o nepotrivire și atunci când încărcătura aceasta este forțată, impusă. Mă întreb ce poate cauza această stare și cred că pricinile pot fi diferite. Totuși, consider că cel mai mare motiv este că acești muzicieni nu sunt conștienți de rolul lor și a lucrării pe care o fac pentru Dumnezeu. Autorii Psalmului 137 erau muzicieni de la templul din Ierusalim, care au fost duși în robia babiloniană. Lanțurile de la mâini și picioare și toate umilirile  pe care le-au avut de suferit fiind robi de război nu i-au oprit să-și ia instrumentele muzicale și să le aducă până în Babilon. Doar că aici le-au atârnat în sălcii, căci nu puteau să cânte. Asupritorii lor le cereau cântări, dar durerea din inimă și conștientizarea catastrofei care venise de la Dumnnezeu peste poporul lor răzvrătit și peste ei nu-i lăsa să cânte. Dar aceasta a fost până la un moment. Când și-au dat seama că slujirea lor nu ține de împrejurările în care se află și că ei sunt chemați să-L slăvească pe Dumnezeu oriunde și oricând. De aceea, au luat harfele în mâini și au început să cânte, zicând: “De te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Iersualim culmea bucuriei mele!”

Dacă nu studiezi Cuvântul lui Dumnezeu sistematic și profund, nu poți cunoaște caracterul lui Dumnezeu și nici rostul slujirii tale. Nu poți avea încărcătură spirituală care să alimenteze emoțiile tale, mai ales când vei fi în vreme de criză. Împăratul David a fost un om al închinării, dar el a fost  și un om al studierii profunde a Cuvântului lui Dumnezeu. Drept dovadă ne stă Psalmul 119, care este cea mai lungă cântare sfântă scrisă de el și care este în totalitate dedicată studierii profunde și cunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu.

Înțelege cât de important este pentru tine ca și muzician creștin să începi în mod de urgență să studiezi profund Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta va aduce creștere și binecuvântare în toate aspectele vieții tale și îți va modela emoțiile tale atât în ce privește trăirea interioară, cât și manifestarea în exterior. Dacă nu mergi încă la un grup de studiu biblic, caută unul și mergi cât mai curând. Dacă nu există în localitatea ta un astfel de grup, contactează la info@precept.md sau la telefonul +(373)69966779 și roagă să fii ajutat să te conectezi la un grup de studiu prin Skype. Nu rata șansele să participi la conferințele și seminarele de studiui biblic profund și rezervează de pe acum datele de 27 iulie – 1 august 2020 ca să participi la tabăra muzicală creștină ASAF din Republica Moldova. Invită și prietenii tăi cu care cântați împreună. Citește-le acest articol și invită-i să studiați Biblia împreună (poate chiar când vă adunați să repetați). Dumnezeu să te binecuvânteze.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>