text Raspunsuri biblice

"Mor oamenii care au viata"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Fiind într-o întoarcere spre Chișinău de la Cantemir unde conduc un grup de Taekwon-do, am aflat lucruri cutremurătoare despre cum sunt îngrijiți oamenii care merg la medic în stare de urgență. Chiar acum nu demult a avut loc un accident, unde un tînăr a pierdut controlul motocicletei și a derapat de pe șosea. A fost dus în stare de urgență la spital, de un om care era în trecere cu mașina, și acolo se așteptau toți ca acest tînăr care avea picioarele șterpite pînă la carne, să primească îngrijiri, însă nu a fost chiar așa. Se pare că la acel moment toți medicii erau într-o ședință urgentă la o partidă de cărți, undeva la etajul patru al spitalului.(nu dau nume) Tînărul accidentat a așteptat cam 40 de minute la recepție și din cauză că toate surorile medicale nu aveau timp pentru el, nu a mai rezista și a leșinat din cauza durerilor și pierderii de sînge. Tocmai atunci oamenii  au văzut acest lucru, și au început să strige, să cheme medici, care din păcate erau concentrați la jocul de cărți. Mai apoi tînărul a fost dus la masa de operație unde, a luat cam o oră medicilor, ca să-l readucă la viață. Într-un alt caz recent, un om a murit din cauză că ambulanța a venit abia a doua zi de la solicitare. Ca mai pe urmă, medicii să motiveze la judecată, că acel om era un bețiv și nu se merita să vină pentru el.Apoi chiar aseară am privit un reportaj cu niște bătrîni de la spital, care din motiv că nu aveau poliță medicală, erau hrăniți doar de două ori pe zi, ceilalți care aveau, mîncau de trei ori. Săracii plîngeau spunînd, “Unde este dreptatea !!!”? 

Matei 14:14   Cînd a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s’a făcut milă de ea, și a vindecat pe cei bolnavi.“? 

Auzind acestea ne dăm seama cît de nepăsătoare este lume din zilele noastre. Medicii nici nu își închipuie că au o responsabilitate, dată de D-zeu, ca să îngrijească de viața oamenilor, indiferent cum sunt ei. Chiar îl vedem în versetul de mai sus, pe D. Isus în calitate de medic pe pămînt, El defapt fiind și Medicul suprem, care vindecă ceea ce un om nu poate vindeca. El  nu alege pe cine să vindece!, toți cei care vin, au parte de îngrijire, indiferent dacă are, sau nu are poliță de asigurare , este bețiv sau tălhar. Toți sunt egali înainte lui Dumnezeu.Acceiaș atitudine ar trebui să fie la fiecare medic din lumea aceasta. Nu este corect să la-și ca să moară un om care are o viață lungă înainte.Dacă ești medic, sau viitor medic, atunci este bine să înveți aceste calități de la Domnul Isus. 

Ion Druță

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>