text Raspunsuri biblice

"Mânia necontrolată duce la omor (Geneza 34)"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Domnul Isus a spus în predica de pe munte: “Ați auzit că s-a zis celor din vechime: “Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecății.” Dar eu vă spun că orișicine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecății”(Evanghelia după Matei 5:21-22). Mântuitorul ne indeamnă să privim mai adînc la problema omorului și mai ales la mânie, care poate duce la omor. El vrea să oprim omorul din embrion, care este mânia. Mulți oameni sunt obsedați de mânie în inimile lor și nu realizează pînă unde poate ajunge aceasta. Vă propun să analizăm un caz din Biblie ca să vedem legătura dintre mânie și omor. Cazul s-a întîmplat când patriarhul Iacov s-a întors cu familia sa din Padan-Aram, la Sihem, în Canaan. Acolo a cumpărat o bucată de pământ de la Hamor, împăratul Sihemului, care avea un fiu ce purta același nume, i-a pus numele cetății, adică Sihem. Iată ce ne relatează Biblia:

1. Mișeliile și nedreptatea provoacă mânie care poate duce la omor

Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieșit să vadă pe fetele țării. Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor, domnitorul țării. El a pus mâna pe ea, s’a culcat cu ea și a necinstit-o. S’a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata, și a căutat s’o liniștească. După aceea Sihem a zis tatălui său Hamor: žIa-mi de nevastă pe fata aceasta!Iacov a aflat că-i necinstise pe fiică-sa Dina; și fiindcă fiii săi erau cu vitele la pășune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor. Hamor, tatăl lui Sihem, s’a dus la Iacov ca să-i vorbească. Dar când s’au întors fiii lui Iacov de la pășune, și au auzit lucrul acesta, s’au supărat și s’au mâniat foarte tare; pentrucă Sihem săvârșise o mișelie în Israel, culcîndu-se cu fata lui Iacov: așa ceva n’ar fi trebuit să se facă niciodată. (Genesa 34:1-7)

2. Oamenii controlați de mânie nu acceptă și nu caută rezolvarea conflictului

Este evident că atît Hamor cât și fiul său Sihem au căutat o soluționare a conflictului prin faptul că o cerea pe Dina să o ia de soție lui Sihem. Frații Dinei, care era deplin controlați de supărarea și mânia lor, nu au acceptat o astfel de rezolvare a conflictului și nu au căutat nici o altă soluție pașnică.

Hamor le-a vorbit astfel: €žFiul meu Sihem s’a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, dați-i-o de nevastă, și încuscriți-vă cu noi; voi dați-ne fetele voastre, și luați pentru voi pe ale noastre. Locuiți cu noi; țara vă stă înainte, rămâneți în ea, faceți negoț și cumpărați pământuri în ea. Sihem a zis tatălui și fraților Dinei: Să capăt trecere înaintea voastră, și vă voi da ce-mi veți cere. Cereți-mi o zestre cît de mare și cît de multe daruri, și voi da tot ce-mi veți zice; numai dați-mi fata de nevastă. Fiii lui Iacov au răspuns, și au vorbit cu vicleșug lui Sihem și tatălui său Hamor, pentrucă Sihem necinstise pe sora lor Dina. (Genesa 34:8-13)

3. Oamenii controlați de mânie nu au limite în răzbunarea și răutatea lor

Fiii lui Iacov au răspuns, și au vorbit cu vicleșug lui Sihem și tatălui său Hamor, pentrucă Sihem necinstise pe sora lor Dina. Ei i-au zis: €žEste un lucru pe care nu-l putem face să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi. Nu ne vom învoi la așŸa ceva decît dacă vă faceți și voi ca noi, și dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur. Atunci vă vom da pe fetele noastre, și vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi, și vom face împreună un singur norod. Dar dacă nu voiți să ne ascultați și să vă tăiați împrejur, ne vom lua fata și vom pleca. Cuvintele lor au plăcut lui Hamor și lui Sihem, fiul lui Hamor. Tînărul n’a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov, și era cel mai bine văzut în casa tatălui său. Hamor și fiul lui Sihem s’au dus la poarta cetății, și au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor: Oamenii aceștia au gînduri de pace față de noi; să răƒmânムdar în țară, și să facă negoț; țara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor, și le vom da de neveste pe fetele noastre. Dar oamenii aceștia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum și ei înșiși sunt tăiați împrejur. Turmele lor, averile lor și toate vitele lor, vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămînă la noi. Toți cei ce treceau pe poarta cetății, au ascultat pe Hamor și pe fiul său Sihem; și toți bărbații au fost tăiați împrejur, toți cei ce treceau pe poarta cetății. A treia zi, pe cînd sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, și-au luat fiecare sabia, s’au năpustit asupra cetății, care se credea în liniște, și au ucis pe toți bărbații. Au trecut de asemenea prin ascuțișul săbiei pe Hamor și pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem, și au ieșit afară. Fiii lui Iacov s’au aruncat asupra celor morți, și au jăfuit cetatea, pentrucă necinstiseră pe sora lor. Le-au luat oile, boii și măgarii, tot ce era în cetate și ce era pe câmp; le-au luat ca pradă de război toate bogățiile, copiii și nevestele, și tot ce se găsea în case. Atunci Iacov a zis lui Simeon și lui Levi: €žVoi m’ați nenorocit, făcîndu-mă urât locuitorilor țării, Cananiților și Feresiților. N’am sub porunca mea decît un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate, și voi fi nimicit, eu și casa mea. (Genesa 34:13-30)

Crima aceasta a violării lui Dina a fost săvârșită doar de Sihem. Frații Dinei au trecut prin ascuțișul sabiei pe toți bărbații din cetate. Logica era simplă – dacă omorau doar pe Sihem, se așteptau să fie răzbunați de ceilalți bărbații din cetate. Ca să anticipeze această răzbunare, ei au omorît pe acești oameni nevinovați și au privit acest atac al lor ca un război, cel puțin, așa au numit ei prada luată de la locuitorii Sihemului – “pradă de război”. Acesta a fost un război mișelesc, nedeclarat, care urma să aducă consecințe.

4. Crimele și mânia necontrolată aduc după sine consecințe

Așa cum crima lui Sihem a adus consecințe dezastruoase asupra poporului cetății, tot așa urma să aducă consecințe asupra ucigașilor și asupra familiei lor crima săvârșită de frații Dinei. Tatăl lor Iacov fost conștient de lucrul acesta.

Atunci Iacov a zis lui Simeon și lui Levi: ”Voi m’ați nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor țării, Cananiților și Feresiților.”

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>