text Raspunsuri biblice

”Mă bucur să fac parte din această familie frumoasă, familia EFNL”, Nicoleta Vicliuc

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

”M-am pocăit la vârsta de 14 ani la tabăra de limba engleză EFNL în anul 2016. Fiind dintr-o familie creștină, am fost învățată din Cuvântul lui Dumnezeu, știam toate istorioarele biblice și mă descurcam foarte bine la școala duminicală. Eram o fată ”cuminte”, ascultătoare de părinți, exemplară la școală. Însă confruntându-mă cu perioada de adolescență, am început să mă izolez de Dumnezeu, de biserică, de familie. Îmi era rușine să spun că sunt din familie creștină și că merg la biserică, astfel a început să crească ura mea față de Dumnezeu, iar aceasta era din cauză că Îl cunoșteam și știam că plata păcatului este moartea, de aceea eram mereu mustrată de conștiință, dar continuam să am gânduri rele. La tabăra EFNL, după ce am studiat cursul “Cum să ai o relație reală cu Dumnezeu” m-am pocăit de păcatele mele și L-am primit pe Isus în inimă, iar pe data de 28 august 2016 am primit botezul.” – a povestit eroina articolului din săptămâna aceasta, Nicoleta Vicliuc.

Nicoleta este originară din orașul Hâncești, are 17 ani și este profesoară de engleză în cadrul Asociației Obștești ”Engleza pentru o viață nouă”. ”Sora Natalia Boicu, mentorul și profesoara mea a văzut potențialul în mine și m-a încurajat să trec sesiunile de pregătire ale profesorilor de limbă engleză “EFNL for kids”. Astfel, am trecut toate sesiunile și m-am implicat activ la evenimentele organizate de asociația EFNL și desigur la taberele EFNL. Și deja de 2 ani sunt profesoară de limba engleză.”- a relatat Nicoleta despre cum a ajuns profesoară de limba engleza.

La moment ea predă engleza în două sate din raionul Hâncești, satele Pașcani și Bobeica. ” În total predau la 10 copii. Dar, uneori când trebuie de înlocuit o profesoară, ajung să predau și în satul Secăreni și Bălceana. Această misiune de a preda în mai multe sate din raionul Hâncești a fost viziunea profesoarei Liza Bârlădeanu, iar împreună cu echipa din Lăpușna: Aliona Soltan, Didina Cravcenco și Aurel Vicliuc care ne ajută cu transportul, am reușit să punem în acțiune.” – a povestit Nicoleta despre lucrarea în care este implicată, dar pe lângă aceasta ea mai traduce articole în limba engleză pe portalul moldovacrestina.md.

”După ce m-am pocăit, aveam o dorință foarte mare să slujesc lui Dumnezeu. Când mi s-a propus să devin profesoare de limbă engleză, eram un pic speriată că nu voi reuși, afirmând că prea mult pentru mine, nu o să pot învăța pe alții la doar 14 ani fiind o adolescentă. Dar, Dumnezeu a lucrat prin mai mulți oameni ca fratele Vasile Filat, care m-au încurajat să fac acest pas. Iar fiecare pas aducea cu sine numai binecuvântări și încurajări după care am reușit să spun că slujesc lui Dumnezeu. Prin intermediul acestei unelte, limba engleză, mi-am făcut mulți prieteni din întreaga lume prin implicarea activă la diferite evenimente (organizate de EFNL), tabere de zi, mișcări de voluntariat ca traducător, seminare etc. În acești 2 ani, am avut posibilitatea să am parte de experiențe foarte frumoase la care nici nu mă gândeam. Mă bucur că am ajuns să fac parte din această familie frumoasă, familia EFNL și mulțumesc Domnului că mi-a oferit această oportunitate.” – a povestit Nicoleta.

Nicoleta și-a găsit adevărata fericire în slujba lui Dumnezeu. Ca și o persoană care slujește cu râvnă și dedicare, Nicoleta are niște scopuri bine stabilite. ”Pe viitor doresc să continui să mă implic activ ca profesoară de limbă engleză în cadrul Asociației Obștești “Engleza pentru o viață nouă” și să trec toate sesiunile din cadrul EFNL ca să pot preda și la adolescenți și tineri. La fel, doresc mult să deschid grupe de limbă engleză și în alte sate din raionul Hâncești și Domnul mi-a pus pe inimă satul Pervomaiscoe, pentru care mă rog.” – a spus Nicoleta.

Mulți din noi avem de învățat un lucru important de la Nicoleta, este râvna și dragostea cu care ea slujește altora, iar eu mă bucur că Dumnezeu m-a binecuvântat cu așa o soră!

Autor: Aurel Vicliuc

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>