text Raspunsuri biblice

"Învierea Domnului Isus – farsă sau adevăr?"

"Învierea Domnului Isus – farsă sau adevăr?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

Credința creștină are câteva adevăruri fundamentale pe care aceasta se bazează. Unul din aceste adevăruri este învierea Domnului Isus. Dacă nașterea Domnului ar fi un fals, atunci toată Scriptura este un fals. Dacă ar fi nașterea Domnului un fals, atunci și nădejdea care o au creștinii este o iluzie, o minciună în care au crezut. Dar dacă nașterea Domnului Isus nu a fost un fals, atunci poziția creștinilor este una deosebită, deoarece după viața pământească îi așteaptă una cerească plină de bucurie și trăită împreună cu Domnul Isus.


În acest articol voi prezenta 4 concepții greșite despre relatarea biblică a învierii. Iată care sunt ele:

1. Isus nu a murit, ci a leșinat

Această ipoteză a prezentat-o prima dată Karl Venturini la începutul secolului XIX. Nu a fost o idee izolată, ci a fost preluată de Gottlob Paul (protestant raționalist), ba chiar a fost preluat și de școli teologice, precum Școala critică teologică din Tubingen, absolvenții căreia au preluat această învățătură și au promovat-o mai departe, printre absolvenții acestei școli sunt Ferdinand Cristian Bauer, Bruno Baur, David Friedrich Strauss, autor al cărților “Viaţa lui Isus” şi “Credinţa veche şi nouă“.

 

Această teoria afirmă că Isus a leșinat pe cruce, iar apoi S-a trezit datorită mirosului de mirodenii și a frigului din interior. După aceasta ucenicii Lui au auzit gemetele Lui din interiorul mormântului și au luptat cu gardienii și L-au luat din mormânt. Nu doar unii teologi au argumente împotrivă, ci această teoria este răspândită și în lumea musulmană, iată argumente doctorului Zakir Naik:

 

•Luca 24:1 – femeile aduceau medicamente lui Isus, nu face sens dacă El e mort. Iată ce afirmă versetul :
„În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră.” (una din traduceri în engleză folosește cuvântul „medicamente”, nu „miresme”)

•Ioan 20:15,17 – Maria a crezut că Isus e grădinarul și Isus era încă în durere, deoarece I-a spus Mariei: „Nu mă ține”.

•Ioan 20:19-29 –Isus a arătat trupul ucenicilor, trupul care avea răni pe el.

 

De ce NU era vorba de leșin:

 

•1. Preoții și fariseii au venit cu această teorie la Pilat înainte chiar de a doua zi ce L-au pus pe Domnul în mormânt (Matei 27:62-66). Deci, ei se temeau să nu-L fure ucenicii. Pentru aceasta au căpătat o strajă și au pus și un sigiliu pe piatra de la mormânt.

•2. Ațipirea în timp ce erau de gardă era pedepsită cu moartea la romani. Așa se explică și grija soldaților atunci când au mărturisit preoților cele întâmplate la mormânt (Matei 28:14). Dacă mărturiseau că au adormit trebuiau omorâți.

•3. Și apoi, dacă dormeau, cum ar fi putut ști ei că ucenicii L-au furat?

•4. Și dacă i-au văzut pe ucenici furându-I trupul, înseamnă că nu dormeau. De ce atunci nu i-au prins?

•5. Ne aducem aminte că de multe ori preoții și fariseii le porunceau ucenicilor să nu mai vorbească despre învierea Domnului. De ce nu i-au acuzat niciodată că învierea este o minciună, pentru că ei au furat trupul?

 

•6. Ioan 20:6-7 spune că în mormânt „fâșiile de pânză erau jos, iar ștergarul care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul și pus într-alt loc singur.” Hoții nu manifestă atâta grijă.

•7. Ucenicii, așa cum vedem din mărturia celor doi pe drumul spre Emaus, nu așteptau o înviere. Cum ar fi putut falsifica una?

•8. Ar fi putut ucenicii să-I fure trupul Domnului? Frica și groaza cuprinseseră pe ucenici încă din grădina Ghetsimani. În Matei 26:56 spune că toți L-au părăsit și au fugit.

•9. Să suferi moarte de martir din cauza unei minciuni? Știm că majoritatea ucenicilor au murit ca martiri. Pentru ce? Ar fi fost ei gata să moară de dragul unui Hristos mort? Un Hristos pe care ei L-ar fi furat din mormânt?

 

2. Isus Și-ar fi înscenat moartea

Această ipoteză a fost propusă de Karl Friedrich Bahrdt (August 25, 1741 – April 23, 1792) care afirmă că  Isus a utilizat droguri, propuse chiar de medicul Luca (autorul Evangheliei după Luca) ca să apară apoi ca un Mesia spiritual. Bahrdt afirmă că Isus a fost resuscitat de Iosif din Arimateea, ambii făcând parte dintr-un grup secret „asenieni”.
Mai târziu au apărut unele ipoteze asemănătoare – una din ele afirmă  că „nu Isus Hristos a fost răstignit pe cruce, ci acel Simon din Cirena”, iar a doua  spune: „trupul lui Isus a fost furat de căpeteniile preoţilor iudei”.

O afirmație îndrăznează vine din lumea musulmană -Mirza Ghulam Ahmad , fondatorul Mișcării musulmane Ahmadiyya, a propus o teorie în (1899 ) în cartea sa „Isus în India” în care afirmă că Isus a călătorit în India, după ce a supraviețuit crucificării.

 

 

De ce NU a fost altcineva răstignit în locul lui Isus:

 

•1. Sunt totuși câteva mărturii care infirmă teoria leșinului: Marcu 15:44-45 “Pilat s-a mirat că murise așa de curând. A chemat  pe sutaș și l-a intrebat dacă a murit de mult. După ce s-a încredințat de la sutaș că a murit, a dăruit lui Iosif trupul.” Ioan 19:31-37 spune că au văzut că Domnul murise și L-au străpuns cu o suliță și a curs apă și sânge din trupul Lui. Sunt mărturii atestate de soldații romani experimentați.

•2. Hai să presupunem că teoria aceasta ar fi adevărată. Totuși, nu-mi pot explica cum un om care a fost bătut cu bicele romane vestite pentru capacitatea lor chiar de a smulge carnea de pe trup, apoi stă atârnat în cuie pe o cruce timp de mai bine de nouă ore, este străpuns și cu o suliță în coastă, înfășurat în pânză este așezat în mormânt. De unde a găsit putere să se dezlege singur, apoi să răstoarne o piatra mare pe care femeile singure nu puteau s-o înlăture, apoi să mai treacă și de garda de soldați romani, să mai străbată cale până la ucenici…etc

 

•3. Mai mult de atât, chiar dacă ar fi reușit toate acestea, mă întreb: ar fi putut oare o arătare anemică și slabă să inspire la închinare ucenicii?

•4. Dacă este adevărată teoria leșinului, cum a putut Domnul să mai străbată cale de mai bine de 13 mile, drumul până la Emaus?

•5. Hristos ar fi devenit un mincinos dacă ar fi permis răspândirea veștii unei învieri, când de fapt ar fi fost doar un leșin. Este mare diferența între leșin și înviere.

•6. Și de aceasta dată amintim că ucenicii n-ar fi murit moarte de martir dacă Domnul ar fi fost doar leșinat și nu ar fi înviat.

•7. Ucenicii au fost surprinşi de învierea lui Isus, la fel ca oricine altcineva. (Luca 24.1-12)

3. Învierea a fost rezultatul unor viziuni/halucinații

Această ipoteză a fost susținută de unii teologi protestanți germani ca Strauss, Ewald, Hausrath, Holsten, iar dintre francezi Renan, Sabatie şi Reville.

 

„În asemenea ceasuri hotărâtoare – scrie Ernest Renan – un curent de aer, o fereastră care scârţăie, un mic zgomot întâmplător, hotărăsc credinţele popoarelor pentru veacuri. O dată cu suflarea care trece peste feţele lor, s-a crezut că s-au auzit sunete şi voci. Unii au zis că au auzit cuvântul “Salom”, unii au pretins că au observat semnul cuielor în mâinile şi picioarele Sale, iar în coastă semnul împunsăturii cu suliţa.”

 

 

Ca o persoană să aibă halucinații trebuie să respecte anumite condiții :
-să fie un organism bolnav cu nervii zdruncinaţi sau cel puţin epuizat;

– ideea fixă ce se va produce ceea ce este viu aşteptat sau ceva de care cineva se teme.
Ucenicii nu au fost astfel prezentați în Evanghelii, ba dimpotrivă, unii nici nu se așteptau ca Domnul Isus să învie și prima zi, cel puțin, ei au petrecut-o împreună, închiși într-o casă.

Când e vorba de halucinații trebuie să se țină seama și de faptul că viziuni (halucinații) colective nu sunt, iar învierea Domnului a fost văzută de peste 500 de persoane.

 

4.Mormântul greșit

Această ipoteză spune că, de fapt, femeile s-au dus la alt mormânt, nu la mormântul în care fusese îngropat Domnul, de aici și confuzia ucenicilor precum că a înviat Isus.

De ce NU putea fi greșit mormântul?

 

•1. Marcu 15:47 spune că femeile văzuseră mormântul în care fusese îngropat Domnul.

•2. Preocuparea femeilor când au plecat spre mormânt nu era dacă vor gasi sau vor recunoaște mormântul, ci era cu totul alta legată de posibilitatea lor de a îndepărta piatra. (Marcu 16:1-3)

•3. Pânza și ștergarul cu care trupul Domnului fusese acoperit erau acolo, fapt ce atestă mormântul corect (Ioan 20:7)

•4. Dacă femeile ar fi greșit mormântul, această greșeală ar fi fost ușor corectată de către preoți, care le-ar fi putut arăta mormântul corect.

•5. Îngerii care au apărut în fața ucenicilor au întrebat: „De ce căutați pe Cel viu printre cei morți”, fiind o dovadă a învierii și a faptului că mormântul era corect, altfel îngerii nici nu apăreau la mormânt greșit sau ar fi anunțat ucenicii de eroare.

 

surse:valentindedu.wordpress.com, solideogloriablog.wordpress.com

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>