text Raspunsuri biblice

"Învățătorul modern și educația sexuală"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

 

Sunt pedagog și aflîndu-mă zilnic printre copii aud suficiente glume și aluzii cu tentă sexuală, atît din partea elevilor, dar și din partea profesorilor. De fiecare dată aluziile sunt cu nuanță provocatoare, care stîrnesc curiozitatea elevilor, și așa mare. Copiii de clasele a 2-a zîmbesc sub nas când îi pun să rostească cifra 6 în engleză și mulți în loc să spună „six”, spun ”sex”.

Mă întreb: cum ar trebui să se comporte un pedagog modern pentru a da o educație corectă discipolilor săi, inclusiv în acest aspect? Și pentru că Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu, este ghidul după care mă conduc, am ajuns la Proverbele lui Solomon, pe care le recomand fiecărui profesor să le citească ca și pregătire personală obligatorie. Capitolul 5 spune așa:

Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea şi pleacă urechea la învăţătura mea, ca să fii cu chibzuinţă şi buzele tale să aibă cunoştinţă. Căci buzele femeii străine strecoară miere şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul, dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. Picioarele ei coboară la moarte, paşii ei dau în Locuinţa morţilor. Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei şi nu ştie unde merge. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi nu te abate de la cuvintele gurii mele: depărtează-te de drumul care duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei, ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta şi unui om fără milă anii tăi; ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta şi tu să te trudeşti pentru casa altuia; ca nu cumva să gemi, la urmă, când carnea şi trupul ţi se vor istovi şi să zici: Cum am putut eu să urăsc certarea şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea? Cum am putut să n-ascult glasul învăţătorilor mei şi să nu iau aminte la cei ce mă învăţau? Cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!”(v.12-14)

Mai întîi, aș vrea să atrag atenția la rolul unui pedagog vizavi de educația sexuală:

De a certa, de a mustra atunci cînd observă că un copil o ia pe o cale greșită.

De a învăța, de a da învățătură clară, de a vorbi cu copilul. Doar mustrarea fără învățătură nu este suficientă. Observ că societatea noastră, în special profesorii, se opresc la prima etapă, cea de mustrare/certare. Într-o lume mediatică bombardată de informație sexuală greșită, un copil se poate ușor rătăci, dacă nu este ghidat de un adult care înțelege bine lucrurile. Sunt de părerea că educația sexuală se face în familie, dar și pedagogii trebuie să fie gata să se implice în educarea acestui aspect al elevilor lor, mai ales avînd în vedere că astăzi un mare procent de copii cresc în grija buneilor sau rudelor sau cu părinți foarte ocupați, avînd la îndemână internetul cu acces nelimitat la orice informație și video.

 Să privim acum la CE trebuie să învețe un pedagog vizavi de relația sexuală:

Să fugă de curvie, să se depărteze de orice fată, băiat, care invită la astfel de relații. Copilului trebuie de explicat că el va ajunge să-și piardă ani din viață (de obicei cei mai buni), avere, vlagă(puterea sa fizică) în zadar pentru o străină sau un strain, pentru cineva care nu îi este partener de căsătorie.

 Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?(v. 20)

 Dumnezeu a rânduit ca omul să se bucure de intimitate în căsătorie și copilul trebuie învățat acest lucru. Toate glumele și aluziile nepotrivite îl fac să înțeleagă încă de mic că se poate și altfel, ceea ce nu e adevărat, dacă vrem să fim oameni plăcuți lui Dumnezeu. Un pedagog ar trebui să se gândească bine înainte de a spune sau de a încuraja astfel de glume.

Să se gândească la consecințe, ele inevitabil vor fi. De fapt, în orice domeniu al vieții noastre alegerile aduc după sine consecințe, fie bune, fie rele. Viața sexuală este un domeniu important din viața unei persoane și alegerile pe care le facem trebuie bine gândite.

Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui. Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie.(v.21-23)

Și consecințele pentru relații sexuale dezordonate, pentru lipsa de înfrânare și autocontrol sunt grele:

Te istovești, ajungi să gemi pentru că ai muncit din greu și toată averea ta s-a dus pentru cineva care nu îți este soț/soție și rămîi fără nimic.

Nu ești prețuit, pentru că cei pentru care ai muncit nu te iubesc, nu sunt familia ta, ei doar se bucură de munca ta, fără a aprecia efortul care l-ai depus pentru a aduce bani.

Te poți îmbolnăvi, trupul tău poate prelua anumite infecții, bacterii care să ducă la boală sau chiar moarte.

Dumnezeu pedepsește curvia și preacurvia, iar consecințele păcatului unei persoane se răsfrâng asupra copiilor și nepoților până în a 3-a și a 4-a generație. Să nu ne întrebăm atunci de ce se întîmplă anumite lucruri celor care au un comportament sexual dezordonat.

Cred că un învățător modern trebuie să învețe elevii săi să iubească cartea, să iubească munca, să își concentreze atenția și eforturile asupra dezvoltării personale și să învețe a-și controla dorințele sexuale, să trateze cu respect persoanele de sex opus și să se pregătească pentru căsătorie într-un chip onorabil, curat.

Aș vrea să închei articolul citând definiția cuvîntului profesor dat de Wikipedia: „Un profesor este o persoană care educă și învață pe alte persoane. Un profesor care educă un anumit student poate fi, de asemenea, descris ca un tutore personal.”

Haideți să depunem eforturi comune pentru a educa o generație de copii care vor avea un comportament sexual sănătos și poate așa, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ieși din criza morală pe care toți o vedem și de care toți ne plângem.

Pentru a înțelege profund perspectiva biblică asupra sexualității umane, recomand să procurați de la Librăria Creștină manualele de studiu biblic “Sexualitate din perspectiva Bibliei”, “Cum să faci alegeri pe care să nu le regreți”, “Într-o zi mă voi căsători”.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>