text Raspunsuri biblice

"Încălcarea drepturilor părintești în ce privește alegerea educației pentru copiii lor"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Părinții sunt recunoscuți ca și primii învățători ai copiilor lor. Ei au dreptul să asigure copiilor o educație și învățătură conformă convingerilor lor religioase și filosofice.

 

Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede la art. 26 dreptul la învățătură cu specificarea importantă la alin. (3):

”Părinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învăţămînt pentru copiii lor minori.”

În baza Declarației Universale a Drepturilor Omului au fost elaborate 2 pacte internaționale obligatorii pentru statele părți. Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și culturale din 1966 desfășoară prevederea DUDO referitor la dreptul la învățătură, stipulând la art. 13:

Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte libertatea părinţilor şi, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţământ altele decât cele ale autorităţilor publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educaţie şi de a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri. (Art. 13, paragraful 4)

Art. 48 alin. (2) al Constituției Republicii Moldova, de asemenea, subliniază acest drept al familiei:

”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”

Legea Nr. 547 din 21.07.1995 învățământului art. 60 reglementează drepturile și obligațiile părinților. Articolul 60 alin. (1) lit. d) prevede expres dreptul părinților și al tutorilor ”să instruiască  în familie copilul, asigurîndu-i posibilitatea de a obţine studiile corespunzătoare unui anumit nivel de învăţămînt”. Iar, în ce privește obligația părinților, prevăzută la alin. (2) lit. a), aceasta clarifică expres dreptul enunțat mai sus prin alternativele pe care le oferă:

”a) să asigure încadrarea copilului într-o formă de învăţămînt obligatoriu  (de stat sau privat) ori să realizeze instruirea lui în familie;”

Legea la art. 69 alin. (2) pune în responsabilitatea Ministerului Educației elaborarea actelor normative care să asigure implementarea prevederilor legale. Pentru a putea exercita dreptul oferit de legislație, autoritățile ar fi trebuit să vină cu aceste acte normative prin care să reglementeze aceste aspecte, asigurând astfel exercitarea reală a dreptului, altfel el rămâne doar pe hârtie.

Deși nu sunt mulți părinți doritori, un precedent al imposibilității exercitării acestui drept deja există în Moldova. Este vorba despre Familia Bugaian. Soții Bugaian s-au indignat că au fost citați la poliţie pentru abuz şi încălcarea dreptului copiilor la studii, după ce, nefiind mulţumiţi de calitatea studiilor din localitate, părinţii au optat pentru o şcoală din SUA cu studii private la distanţă.

Această învinuire este neconformă legislației, care prevede a fi pasibili de răspundere doar părinții și tutorii care ”nu contribuie la educaţia şi instruirea copilului” (art. 60 alin. (3) al legii învățământului).

Nedumerirea părinților este îndreptățită, potrivit cu prevederile legislației:

„Încălcăm noi, oare, drepturile copiilor la studii când am investit bani, resurse şi timp pentru a le asigura o educaţie mai bună? Dacă tot merge o eficientizare a procesului educaţional, de ce este ignorată partea privată şi învăţământul la distanţă?”, se întreabă tatăl copiilor.

În susținerea cererii acestei familii de a le fi respectate drepturile s-a declarat și Asociația Obștească ”Pentru Familie”, cerând Ministerului Educației reglementarea și asigurarea exercitării acestui drept.

Se pare că autoritățile nu se grăbesc să asigure exercitarea acestui drept, pentru că proiectul Codului Educației nu mai prevede acest drept. De fapt, acest drept se asigură doar copiilor și elevilor cu cerințe educaționale speciale sau celor lipsiți temporar de posibilitatea de a se deplasa ori care sînt plasați timp îndelungat într-o instituție medicală. Aceste prevederi se regăsesc în articolele 41 și 43 ale proiectului Codului Educației. La data intrării în vigoare a Codului va fi abrogată Legea învățământului din 1995, care prevede părinților dreptul de a-și instrui copiii la domiciliu.

De ce este necesară alternativa de învățământ la domiciu? Argumentul părinților

Școlile promovează foarte insistent în ultima perioadă valori care vin în contradicție cu creștinismul și nu doar. Tendințele de promovare a imoralității în școli îi sperie pe părinți.

În Germania educația sexuală atinge limite de neînchipuit, iată de ce părinții doresc să-și educe copiii acasă, dar educația la domiciliu este interzisă. Spre exemplu, la doar 9 ani copiii învață cum să îmbrace prezervativul.

În Republica Moldova se desfășoară caravanele nediscriminare și orele opționale despre toleranță și nediscriminare, care prezintă homosexualitatea ca și normalitate, ceea ce vine în contradicție cu convingerile morale și religioase ale multor părinți.

Recent, o familie germană a fost vizitată brutal de poliție, fiind tratați ca și infractori, potrivit martorilor, comportându-se cu tatăl ”de parcă era un terorist”, pentru că a îndrăznit să continue instruirea acasă a celor 4 copii ai lor în pofida interdicției legale pentru educația la domiciliu (homeschooling).

În SUA educația la domiciliu este permisă. Home School Legal Defense Association (Asociația de Protecția Legală a Învățământului la Domiciliu) este o organizație de advocacy non-profit din SUA înființată pentru a apăra și promova dreptul constituțional al părinților de a direcționa educația copiilor lor și pentru a proteja libertățile de familie. Această Asociație a început o campanie la nivel național pentru a îndemna cetățenii americani promotori ai educației la domiciliu să se adreseze Ambasadei Germane și oficiilor consulare în Statele Unite pentru a protesta față de această încălcare flagrantă a angajamentelor din Germania a drepturilor omului.

Se pare că astfel de interdicții ne așteaptă și în Moldova, dacă nu vin mai multe organizații să argumenteze și să ceară respectarea acestui drept fundamental al părinților.

Asociația Obștească ”Pentru Familie” (http://www.salvareafamiliilor.com) invită la solidarizare în acest sens pentru apărarea unui drept fundamental al părinților.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>