text Raspunsuri biblice

"Îi este permis creștinului să cheme în judecată o organizație care i-a încălcat drepturile?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Îi este permis unui creștin să dea în judecată o organizație care i-a încălcat drepturile? Nu mă refer la credință, asta mi-e clar.

Presupun că v-a făcut să-mi adresați această întrebare cunoașterea următorului text din Epistola I a lui Pavel către Corinteni:

Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi, şi nu la sfinţi? Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia? Deci când aveţi neînţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe care biserica nu-i bagă în seamă? Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate? Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea necredincioşilor! Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi este un cusur pe care-l aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu răbdaţi mai bine paguba? Dar voi singuri sunteţi aceia care nedreptăţiţi şi păgubiţi şi încă pe fraţi! (1 Corinteni 6:1-8)

Textul respectiv se referă la cazuri când creștinii aveau neînțelegeri unii cu alții și nu-și soluționau aceste conflicte în cadrul bisericii, ci mergeau la judecata romană. Apostolul Pavel spune că aceasta este o rușine pentru ei și pentru biserică și nu este acceptabil ca creștinii, care au intrat în Noul Legământ cu  Domnul Isus Hristos, să-și rezolve neînțelegerile cu privire la lucrurile vieții acesteia în fața judecăților statului.

Porunca aceasta nu se referă la situațiile când creștinul are o neînțelegere cu necreștinii, cu organizații diferite sau chiar cu statul. În aceste situații, tocmai de aceea și există judecata în stat, ca să fie reglementate astfel de conflicte între cetățeni. Nu este nimic greșit și nu este o călcare a Legii lui Dumnezeu dacă un creștin căruia i-au fost lezate drepturile de cetățean se va adresa în instanța de judecată.

Totuși, este important pentru fiecare creștin să țină minte și să nu uite că noi suntem un popor ales, un neam sfânt, o preoție împărătească, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fim ai Lui ca să vestim puterile minunate ale Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Scopul nostru suprem pe acest pământ este să vestim Evanghelia tuturor oamenilor. Atunci când chemăm pe cineva în instanța de judecată trebuie să ne gândim ce efect va avea aceasta asupra slujbei la care ne-a chemat Dumnezeu. Va aduce aceasta succes înaintării Evangheliei sau va crea piedici și un nume rău nouă? Este foarte important să ne punem aceste întrebări.

A fost și în viața apostolului Pavel o situație când el a cerut să fie judecat de Cezar, adică a apelat la instanța supremă de judecată. Ca și cetățean roman putea să beneficieze de acest drept și el a folosit și această oportunitate pentru Evanghelie. Scopul lui Pavel nu a fost să-și capete eliberarea din închisoare, pentru că Festus a spus lui Agripa și Berenice că nu găsea nimic vrednic de osândă la Pavel și deci, Pavel ar fi putut fi eliberat. Totuși, el a cerut să fie judecat de Cezar tocmai că astfel avea o ocazie unică să vestească Evanghelia în curtea împărătească la Roma. Fiind la Roma, le-a scris creștinilor din orașul Filipi:

Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. (Filipeni 1:12-14)

Când vrei să chemi în judecată persoana sau organizația care te-a nedreptățit, fii sigur că aceasta îți va oferi mai multe posibilități pentru Evanghelie și că nu-ți va face un nume rău nici ție și nici celorlalți creștini din localitatea sau țara ta.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>