text Raspunsuri biblice

"Frumuseţea din perspectiva Bibliei"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Mi-ar fi de folos atât mie, cât şi altora, cred, dacă aţi scrie articole despre frumuseţea văzută din prisma religiei creştine. Vă mulţumim.

Cuvântul frumuseţe se întâlneşte în traducerea preotului Dumitru Cornilescu a Bibliei, cea mai populară şi mai răspândită traducere a Bibliei în limba română, de 153 de ori, în 14 forme diferite în 145 versete. Nu este suficient nici timp, nici loc în acest articol ca să abordăm fiecare din aceste versete, dar vreau să privim în mod deosebit la acele pasaje care ne vor arăta ce este frumos, din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Deci, ce este frumos din perspectiva Bibliei?

Frumos este să lăudăm pe Dumnezeu

Aşa spune Dumnezeu în Psalmul 92:

Frumos este să lăudăm pe Domnul, şi să mărim Numele Tău, Prea Înalte, să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea credincioşia Ta, cu instrumentul cu zece coarde şi cu alăuta, în sunetele arfei. (Psalmul 92:1-3)

Este frumos să lăudăm pe Dumnezeu continuu, în toată vremea şi să-i cântăm lui cântări de laudă şi imnuri de slavă, Să vestim Numele Lui altor oameni şi să le spunem despre dragostea Domnului Isus Hristos. Acelaşi lucru este afirmat şi în alt Psalm:

Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut, şi se cuvine să-L lăudăm. (Psalmul 147:1)

Nu tot ce pare frumos este frumos

Iată un exemplu care explică acest adevăr:

Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc. (Proverbele lui Solomon 11:22)

Frumuseţea exterioară, lipsită de frumuseţe a sufletului şi de o purtare înţeleaptă, produce ceva care în ansamblu arată urât şi respingător, cum este în cazul acestui inel de aur în râtul unui porc. Iată de ce, mai spune Sfânta Scriptură:

Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. (Proverbele lui Solomon 31:30)

Deci, nu aprecia ceva care este frumos doar în parte, ci preţuieşte ceea ce este frumos în ansamblu.

Trăieşte frumos în mijlocul belşugului

Pe unii oameni averea îi afectează rău, aşa încât încep să-şi pună nădejdea în avere, să nu mai vadă pe alţi oameni şi nevoile lor şi să dispreţuiască munca. Frumos este să munceşti şi să simţi cu alţii atunci când Dumnezeu te va binecuvânta cu averi suficiente ca să nu mai fie nevoie să lucrezi, aşa cum scrie înţeleptul Solomon:

Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie. (Ecleziastul 5:18-20)

Frumos este să le vesteşti oamenilor Evanghelia

Acesta este un fel frumos să-ţi trăieşti viaţa, vestind Evanghelia altor oameni ca prin Evangheliei ei să poată fi mântuiţi.

Fiindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” (Romani 10:13-15)

Ce este frumos pentru cititor? Corespunde definiţia noastră a frumosului cu ceea ce defineşte Dumnezeu ca şi frumos?

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>