text Raspunsuri biblice

"Este preoţia netrecătoare a Domnului Isus una care trece de la unul la altul?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Nu înțeleg de ce ortodocşii spun că preoția “netrecătoare” a Domnului Isus nu este una “care nu trece de la unul la altul”. Mie mi se pare același lucru.

Este preoţia netrecătoare a Domnului Isus una care trece de la unul la altul?

Presupun că vă referiţi la afirmaţia făcută de  Protos. Ioanichie Bălan în cartea Convorbiri Duhovniceşti, volumul II.

Noul Testament vorbeste de : Preotia lui Hristos, preotie divinã, vesnicã, adicã netrecãtoare (Evr. 7, 24), dar nu «care nu trece de la unul la altul» (prin hirotonie), cum au falsificat ideea si textul grec traducãtorii Bibliei protestante folosite de toate cultele vechi si noi.

Înainte ca să vedem cine are dreptate, voi mai cita odată acest veste 24 din capitolul 7 al Epistolei către evrei în diferite versiuni. În traducerea Bisericii Ortodoxe versetul a fost tradus astfel:

Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică). (Evrei 7:24)

În traducerea preotului Dumitru Cornilescu (era preot ortodox când a realizat traducerea Bibliei în limba română, dar după ce a luat decizia să trăiască potrivit cu învăţătura Sfintelor Scripturi pe care le-a tradus, a fost excomunicat din Biserica Ortodoxă) versetul a fost tradus astfel:

Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. (Evrei 7:24)

Acum să vedem ce spune textul grecesc:

ὁ δὲ διὰ τὸ μένειν αὐτὸν εἰς τὸν αἰῶνα ἀπαράβατον ἔχει τὴν ἱερωσύνην:

Şi iată traducerea cuvântului ἀπαράβατον din limba greacă:

ἀπαράβατος,a  {ap-ar-ab’-at-os} 1) unviolated, not to be violated, inviolable  2) unchangeable and therefore not liable to pass to a successor  (1. neîncălcată, netulburată, 2. neschimbătoare şi care nu este pasibilă la alt succesor)

Este important să cunoaştem că Dumitru Cornilescu a fost considerat de arhimandritul Iuliu Scriban (redactorul-șef al revistei Biserica Ortodoxă Română), drept „un om deprins a scrie și a exprima ideile cât se poate de limpede și de corect” („Cărți și reviste” în BOR, dec. 1921, p. 239). Deci, nu este nici o greşeală când preotul Dumitru Cornilescu a tradus astfel, ba mai mult, a tradus sensul pe care îl are acest cuvânt în context şi ca să ne convingem, să vedem întreg contextul acestui pasaj din Epistola către Evrei şi voi folosi intenţionat traducerea Bisericii Ortodoxe:

22 Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun testament.
23 Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască.
24 Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică).
25 Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.

Atrag atenţia cititorului că în versetele 23 şi 24 există un contrast şi anume:

  • Preoţii din Vechiul Testament s-au ridicat un şir, adică au fost mulţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască. Din pricina că au fost supuşi morţii slujba lor a trecut de la unul la altul.
  • Domnul Isus nu este ca ei, El rămâne în veac şi de aceea, preoţia Lui este netrecătoare, adică ea nu va trece la un alt preot nici odată.

Invit cititorul să citească încă odată cu atenţie textul biblic şi să judece singur cât de corectă şi adevărată este interpretarea celor care spun că preoţia netrecătoarea a Domnului Isus nu înseamnă că această preoţie nu trece de la unul la altul.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>