text Raspunsuri biblice

"Este potrivit pentru o fată de 15 ani să se căsătorească?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

În ultima vreme, la noi la școală, fetele, mai ales acele rome, se căsătoresc înainte să termine gimnaziul, asta ar însemna 15-16 ani. Asta nu ține numai de  fetele rome (majoritatea sunt impuse de către părinți să se căsătorească la așa o vârstă fragedă) însă sunt și fete dintre noi care deja au și copii la 17 ani. Vreau să știu ce spune Biblia cu privire la astfel de căsătorii și dacă sunt ele permise în Biblie sau măcar care este perspectiva lui Dumnezeu cu privire la aceasta?

Anterior am scris articolul “Care este vârsta potrivită să te căsătorești?“  în care am răspuns unui băiat la această întrebare. În mare parte, răspunsul la întrebare se conține în articolul menționat, dar pentru că întrebarea vine de la o fată acum, mai am să adaug câteva lucruri importante.

Nu știu care este motivul pentru care părinții se grăbesc să căsătorească fetele mai devreme. Știu că în comunitatea romilor este până acum prețuită înalt virginitatea fetelor până la căsătorie și, poate privind la contextul imoral care domnește în jur, părinții doresc să fie siguri că, prin intrarea în căsătorie, le vor ajuta pe fiicile lor să-și păstreze integritatea morală și, astfel, fericirea în cămin. Totuși, este important pentru fetele care se căsătoresc la această vârstă să fie în stare a face față responsabilităților care le vor reveni odată cu intrarea în căsătorie. Aceasta îi privește și pe băieți.

Mai menționez o dată că în Biblie nu este stabilită o vârstă anume de la care se poate căsători cineva, dar conform legilor statului în care trăim vârsta căsătoriei pentru băieți este de 18 ani și pentru fete de 17. Această vârstă este stabilită tocmai pentru a le cere un nivel minim de maturitate celor ce intra în căsătorie. Trist este că unii nici la vârstă inaintată nu dau dovadă de acest nivel minim de maturitate.

Cred că este binevenit să spun că am cunoscut un tânăr care era îndrăgostit de o fată ce  învăța în ultimul an la liceu și a dorit să o ceară atunci în căsătorie. L-am sfătuit să mai aștepte cel puțin până ea va absolvi liceul și atunci să-i ceară mâina. El a fost înțelept și a ascultat sfatul meu pentru că între timp au ieșit la iveală lucruri care aveau să-l facă nefecirit în cazul când avea să intre în acea căsătorie.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>