text Raspunsuri biblice

"Este posibil un creștinism fără doctrină?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

E posibil un creștinism nedoctrinat?

Nu, nu este posibil un astfel de creștinism fără doctrină, pentru că doctrina adevărată definește creștinismul adevărat. În weekendul trecut am predat Epistola I a lui Pavel către Timotei și vreau să citez aici doar ce învață această carte despre importanța învățăturii, adică a doctrinei sănătoase pentru trăirea creștină adevărată.

Lipsa doctrinei adevărate distruge relațiile

Încă la începutul epistolei Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei:

După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să poruncești unora să nu învețe pe alții altă învățătură, și să nu se țină de basme și de înșirări e neamuri fără sfârșit, care dau naștere mai mult la certuri de vorbe, decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credință, așa fac și acum. (1 Timotei 1:3-4)

Dacă ar fi fost tolerați cei care au venit cu o altă învățătură, adică o altă doctrină decât cea adevărată a Evangheliei, aceasta ar fi adus ruinarea relațiilor pentru că altă învățătură, adică doctrină, dă naștere la certuri și oprește înaintarea lucrului lui Dumnezeu.

Satana vrea sa creeze confuzie cu privire la doctrina adevărată creștină pentru a distruge

În capitolul 4 al aceleiași epistole 1 a lui Pavel către Timotei este scris:

Dar duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor. Ei opresc căsătoria și întrebuințarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulțumiri de către cei ce cred și cunosc adevărul. (1 Timotei 4:1-3)

Credința creștină are la bază învățătura sănătoasă a Domnului Isus Hristos și tocmai de această învățătură se vor lepăda unii fiind abătuți de fățărnicia slujitorilor Satanei.

Credința conform doctrinei adevărate creștine oferă mântuire

Apostolul Pavel îl atenționează pe Timotei cu privire la învățătura pe care urmează să o dea el altora și responsabilitatea pe care o poartă pentru mântuirea sa și a celor ce îl ascultă:

Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, și la învățătura pe care o dai altora. Nu fii nepăsător de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin proorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți. Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora: stăruiește în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și vei mântui pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:13-16)

Numai doctrina adevărată duce la evlavie adevărată

Unii spun că nu vor să stea la discuții doctrinare și că pe ei nu-i interesează doctrina, ci creștinismul practic, trăirea practică. Nu poți trăi un creștinism corect dacă nu înțelegi și nu cunoști doctrina corectă creștină. Credința și cunoașterea doctrinei adevărate creștine stă la baza trăirii adevărate creștine. Iată ce a mai scris Apostolul Pavel:

Dacă învață cineva pe oameni învățătură deosebită, și nu se ține de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos și de învățătura care duce la evlavie, este plin de mândrie și nu știe nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din are se naște pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricați la minte, lipsiți de adevăr și care cred că evlavia este un izvor de câștig. Ferește-te de astfel de oameni. (1 Timotei 6:3-5)

Pasajul de mai sus arată clar că doctrina definește trăirea omului. Doctrina sănătoasă a Domnului Isus Hristos duce la evlavie pe când orice altă învățătură deosebită duce la certuri, pizmă, clevetiri, bănuieli rele, etc.

Dumnezeu să ne ajute să studiem cuvintele sănătoase ale Domnului Isus Hristos așa cum au fost ele înregistrate de Duhul Sfânt pe paginile Sfintelor Scripturi și să trăim potrivit cu această doctrină adevărată ca să fim evlavioși.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>