text Raspunsuri biblice

"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică, e păcat să merg la serviciu?

Să umblăm după lucrurile de sus

Este o realitate tristă a vremurilor noastre – oamenii nu mai umblă după lucrurile de sus, nu mai fac prioritate din ele. Chiar și cei care se numesc creștini născuți din nou, care altădată erau nelipsiți de la serviciile divine ale bisericii, acum nu mai merg așa de sistematic și preferă să meargă doar o dată sau cel mult de două ori pe săptămână. Găsesc tot felul de pretexte: că sunt prea obosiți, că este prea departe biserica, că nu au timp suficient să doarmă, ba chiar ultima care am auzit-o era că a avut depresie duminica trecută și de aceasta nu a venit la serviciul divin. Păi dacă ai depresie, tocmai ai și mai multe motive să vii la biserică ca să aduci înaintea Domnului nevoile tale și problemele care ți-au cauzat această depresie, să apelezi la alți sfinți să te sprijinească în rugăciuni și să primești mângâiere și îmbărbătare din Cuvântul lui Dumnezeu și de la sfinții din biserică. Dumnezeu ne îndeamnă să umblăm după lucrurile de sus și aceasta se va manifesta în tot ce facem noi.

Nu te scuza că ești prea ocupat

Famenul din Etiopia ne-a lăsat un exemplu extraordinar de umblare prioritară după lucrurile de sus. Omul acesta era cu multă responsabilitate, căci era cu mare putere la împărăteasa Candace și mai mare peste vistieriile ei, un fel de ministru al Finanțelor din zilele noastre, poate chiar mai mult decât un ministru de azi. Ne putem toți închipui cât de ocupat era omul acesta și totuși el a știut să-și pună prioritățile în ordine și găsea timp să meargă tocmai la Ierusalim ca să se închine înaintea lui Dumnezeu. Privește pe o hartă ca să vezi ce distanță a avut omul de parcurs cu carul din Etiopia până la Ierusalim și apoi compară cu distanța pe care o ai tu de mers până la biserică și vei vedea că este o nimica comparativ cu efortul pe care avea să-l facă famenul. Sunt multe lecții de învățat de la el, căci a făcut efortul să-și cumpere o copie a cărții proorocului Isaia și aceasta cred că nu a fost prea greu pentru el. Dar a învățat ori ebraica, ori greaca, căci altfel nu ar fi putut citi pe proorocul Isaia, căci nu exista la acea vreme traducere în limba etiopeană. A făcut acest efort ca să poată citi Sfintele Scripturi și să poată înțelege voia lui Dumnezeu. Oamenii care umblă după lucrurile de sus vor face totdeauna acest efort și vor căuta cu tot dinadinsul să studieze Biblia în profunzime, căci ei sunt dornici să cunoască și să împlinească toată voia lui Dumnezeu.

Munca de duminică este pierdere și aduce pierderi

Domnul Isus a spus să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate celelalte lucruri materiale (hrană, îmbrăcăminte, locuință etc.) ni se vor da pe deasupra. Prioritățile acestea trebuie să fie în fiecare zi. Soția mea mi-a arătat un exemplu extraordinar chiar azi. În timp ce este prinsă cu multă slujire prin casă, am suprins-o când și-a luat o pauză scurtă și o folosea tot ca să studieze Scripturile în profunzime.

Săptămâna aceasta am întâlnit la intrarea într-un magazin pe un creștin care de-o bucată de vreme nu mai vine la serviciile divine. Lucra la magazinul acela și mi-a spus că așa de ocupat este că lucrează și duminica și nu poate veni. I-am spus să lase lucrul acesta dacă nu-i este îngăduit să vină la biserică duminica și dacă nu are atunci zi liberă. El a zis că a găsit lucrul cu greu. I-am spus că nu va avea nici un câștig de la acest lucru, ba invers, va avea doar pierderi, căci este scris în Sfânta Scriptură:

Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.(Psalmi 127:1-2)

Dumnezeu a zis să lucrezi șase zile, dar ziua a șaptea s-o închini Domnului și să te odihnești. Dacă ignori această poruncă, înseamnă că Îl ignori pe Dumnezeu și să nu te aștepți să ai bucurie și satisfacție de la profitul pe care îl faci în ziua de duminică sau în orice altă zi, dacă acest profit este pe seama ignorării lui Dumnezeu și a poruncilor Lui, el aduce doar pierderi și dezamăgire. Dumnezeu a mai scris și aceste cuvinte prin prorocul Isaia:

Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 58:13-14)

Să ai o bună mărturie de creștin

Dacă ești un adevărat creștin, atunci le vorbești din Evanghelie oamenilor la serviciu. Și ce vor crede ei despre mărturia ta de creștin, dacă tu pui serviciul ai presus decât serviciile divine la biserică și închinarea lui Dumnezeu? Prin însuși faptul acesta strici mărturia ta de creștin. Caută invers, să-i inviți pe toți colegii tăi de la serviciu ca să vină și ei duminicile la biserică  și să devină și ei ucenicii lui Hristos.

Primul simptom al căderii spirituale

Totdeauna le-am spus și le spun creștinilor că lipsa lor de la serviciile divine este primul simptom al începutului căderii lor spirituale. Așa încearcă să te convingă Satana că nu este nimic strașnic, că mai lipsesc și alții, că nu va fi mare tragedie dacă nu te vei duce azi la biserică etc. Așa va fi o dată, apoi va fi și a doua și așa vei ajunge să disprețuiești serviciile divine. În felul acesta nu vei mai primi hrană spirituală, nu vei mai fi zidit din Cuvântul lui Dumnezeu, nu vei mai avea părtășie cu sfinții și rămas singur și rătăcit de la turmă vei deveni victimă ușoară pentru Satana care te va ispiti și te va face să cazi. Dumnezeu ne învață în Sfintele Scripturi să fim înțelepți și să veghem continuu, căci nu suntem în neștiință despre planurile celui rău. De aceea, nu accepta un astfel de serviciu.

Din felul cum ați adresat întrebarea înțeleg că a fost opțională invitația și oferta să lucrați și duminica și trebuie categoric să o refuzați și să le spuneți că sunteți creștin sau creștină și că duminica vă închinați lui Dumnezeu. Dacă însă cineva este în situația când este forțat să iasă la lucru duminica, atunci trebuie să vă eliberați de la acest serviciu și să vă căutați altul. Și când veți merge la noul serviciu din start să-i spuneți conducătorului că sunteți creștin și nu veți putea să lucrați duminica. Așa să vă ajute Dumnezeu.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>