text Raspunsuri biblice

"Este îngăduit unui creştin să consume bere fără alcool?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Ce spune Biblia despre băuturile nealcoolice, cum ar fi berea zero, care au apărut de la început pe bază de alcool? Îi este îngăduit unui creștin, care era deprins să bea bere alcoolică, să continue să consume bere după pocăință, însă nealcoolică?  Domnul să vă binecuvânteze în lucrarea care o faceți.

Este îngăduit unui creştin să consume bere nealcoolică?

Cuvântul lui Dumnezeu spune foarte clar:

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. (Efeseni 5:18)

Şi să nu zică cineva că dacă este menţionat doar vinul, atunci se referă doar la îmbătarea de vin. Se referă la îmbătarea cu orice alte feluri de băuturi alcoolice, inclusiv berea şi alt text biblic spune:

Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi. (1 Corinteni 5:11)

Dacă spui că ai fost deprins anterior să bei bere alcoolică, pentru că aveai deprinderea aceasta, va fi bine pentru tine să te fereşti şi de berea fără alcool, care te poate atrage să revii din nou la berea obişnuită cu care erai deprins anterior.

Apoi, mai este un motiv din care nu este bine să întrebuinţezi această bere fără alcool. Fii sigur că nu vei putea şi nu vei sta de fiecare dată să te explici la fiecare că berea pe care o bei tu este fără alcool. Astfel, vei deveni un prilej de poticnire şi de ispitire pentru alţii care au avut probleme similare şi au fost dependenţi de băuturile alcoolice înainte să devină creştini. În privinţa aceasta Apostolul Pavel a spus:

Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră. Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totuşi, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău. Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. (Romani 14:19-21)

Aşa să te ajute Dumnezeu.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>