"Este îngăduit creștinului să se roage cu rugăciunea de răzbunare?"

Categorie: Raspunsuri biblice

Aflându-mă în misiune în una din țările musulmane, am văzut și auzit pe creștini blestemând. Mare mi-a fost mirarea, căci creștinii sunt chemați să binecuvânteze chiar și pe dușmanii lor. Am constatat că atât în țara noastră cât și în alte țări, creștinii practică o formă de blestem manifestată în vorbire, gesturi și chiar rugăciune. Oare, îngăduie Sfânta Scriptură o astfel de practică?

Blestemul este invocarea urgiei divinității împotriva cuiva, nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine.

Blestemul vorbit sau scris pe obiecte era o practică întâlnită la religiile păgâne, existentă și astăzi la unele popoare, inclusiv la poporul nostru. Ne punem întrebarea cum se leagă blestemul cu învățătura și credința creștină?

Întâlnim în Vechiul Testament pasaje în care imprecația este invocată asupra vrăjmașilor. Aceste pasaje sunt cel mai greu acceptate și înțelese de creștini, pentru că în noul legământ Domnul Isus ne cheamă să ne iubim vrăjmașii noștri, să-i binecuvântăm, să le facem bine și să ne rugăm pentru ei (Matei 5:38-48).

Atât în cartea Psalmilor cât și în unele cărți profetice autorii invocă imprecații pentru dușmanii lor. Să luăm de exemplu Psalmul 35 în care David se roagă astfel:

“Rușinați și înfruntați să fie cei ce vor să-mi ia viața! Să dea înapoi și să roșească cei ce-mi gândesc pieirea! Să fie ca pleava luată de vânt, și să-i gonească îngerul Domnului! Drumul să le fie întunecos și alunecos, și să-i urmărească îngerul Domnului! Căci mi-au întins lațul lor, fără pricină, pe o groapă, pe care au săpat-o, fără temei, ca să-mi ia viața, să-i ajungă prăpădul pe neașteptate, să fie prinși în lațul, pe care l-au întins, să cadă în el și să piară!” (Psalmul 35:4-8).

Găsim astfel de rugăciuni cu invocarea blestemului în patru Psalmi scriși de David, în Psalmul 7, 35, 69, și 109. Cel din urmă psalm conține cel mai intens blestem. Totuși, este nevoie să menționăm câteva lucruri despre David:

a) În rugăciunea sa, David îi cere lui Dumnezeu să intervină și să facă judecată împotriva celor răi care caută să îi ia viața sau îl învinuiesc de lucruri neadevărate fără nici un motiv. David nu ia judecata în mâinile sale, ci în rugăciune își varsă sufletul lui Dumnezeu și îi cere lui Dumnezeu să-l scape din cursele lor (Ps. 35:17). Să ne aducem aminte de cazul cu Saul, de două ori David a avut ocazia să se răzbune pe Saul și să-l omoare, dar nu a făcut-o pentru că Saul este “unsul lui Dumnezeu”.

b) Blestemul lui David nu vine dintr-un sentiment produs de o rană sau greșeală a celor răi față de David, ci din dorința ca răul să fie pedepsit, iar binele să fie răsplătit. Ne rugăm pentru cei răi să se întoarcă de la întuneric la lumina Evangheliei, dar ce se întâmplă dacă ei continuă în răutatea lor? Este corect să ne rugăm ca ei să fie opriți, iar cei nevinovați să fie protejați. Noi dorim ca răul să fie pedepsit, dar în ipocrizia noastră suntem atenți să nu menționăm despre aceasta.

c) David se roagă fiind conștient de păcatul său propriu, pentru care își cere iertare de la Dumnezeu. “Dumnezeule, Tu cunoști nebunia mea, și greșelile mele nu-Ți sunt ascunse.” (Ps. 69:5) Pe de o parte se roagă pentru intervenția lui Dumnezeu în înfrângerea răului, pe de altă parte recunoaște păcatul său și se roagă pentru iertare. Vedem, deci un echilibru în rugăciunea lui David. Rugăciunea prin invocarea blestemului este rostită de dragul dreptății și este rostită împotriva celor ce se opun lui Dumnezeu și legământului Său.

În Vechiul Testament blestemul este parte integrală a unui legământ.

“Iată, pun azi înaintea voastră binecuvântarea și blestemul: binecuvântarea, dacă veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe cari vi le dau în ziua aceasta; blestemul, dacă nu veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, și dacă vă veți abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta, și vă veți duce după alți dumnezei pe cari nu-i cunoașteți.” (Deut. 11:26-28)

Mai târziu Dumnezeu i-a acuzat pe liderii și oamenii lui Israel pentru încălcarea legământului și i-a avertizat cu privire la consecințele ce aveau să urmeze.

“Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: “Blestemat să fie omul care n-ascultă cuvintele legământului acestuia, pe care l-am poruncit părinților voștri, în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din cuptorul de fier, zicând: “Ascultați glasul Meu, și faceți tot ce vă voi porunci, și veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru; atunci voi împlini jurământul pe care l-am făcut părinților voștri, că le voi da o țară în care curge lapte și miere, cum vedeți astăzi.” (Ieremia 11:3-5)

A încălca legământul înseamnă a blestema legământul și a atrage asupra sa blestemul încălcării legământului. Un blestem rostit în afara legământului nu avea putere – “Cum sare vrabia încoace și încolo și cum zboară rândunica, așa nu nimerește blestemul neîntemeiat.” (Prov. 26:2)

Și Balaam a plătit pe Balac să blasteme poporul lui Israel dar nu i-a reușit pentru că Dumnezeu era cu ei (Num. 22-24).

David, Ieremia, Iosua, Saul, etc., au rostit cuvinte de blestem împotriva vrăjmașilor lor. O astfel de abordare este dificilă pentru creștinul de astăzi, care este chemat să binecuvânteze, să se roage pentru vrăjmașii săi, să-și iubească vrăjmașii săi. Caracterul creștinului trebuie să fie determinat de dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre care nu-și caută dreptatea și care nu se conduce de felul cum alții se raportează la noi. Dragostea trăiește la un nivel mai înalt decât răutatea vrăjmașului. Dar nu este greșit ca un creștin să se roage pentru căderea sau înlăturarea de la putere a unui asupritor, tiran sau abuzator.

Dragostea deci se roagă, binecuvântează și face binele celui rău. Până când? Până când vom ajunge în cer unde nu va mai fi nimic vrednic de blestem (Apoc. 22:3).

sursa: https://moldovacrestina.md/