text Raspunsuri biblice

"Este adevărat că Arhanghelul Mihail este ocrotitorul copiilor?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

Întrebare:

Am auzit o declaraţie la Radio Micul Samaritean ca Arhanghelul Gavriil este ocrotitorul copiilor. Este adevărat? Şi daca da, unde este scris aceasta în Scripturi?

Anterior am scris un articol întitulat “Despre Arhanghelii Mihail şi Gavril” unde veţi găsi ce scrie Biblia despre aceşti doi Arhangheli.

În Noul Testament există două referinţe la îngerul Gavril care se găsesc în Evanghelie. El este cel care a vestit naşterea Mântuitorului. În Vechiul Testament mai sunt alte două referințe în cartea prorocului Daniel care ni-l prezintă pe Gavril ca cel care a dat interpretarea vedeniilor lui Daniel.

Cred ca ceva v-a scăpat din vedere când ascultaţi emisiunea la Radio. Arhanghelul Mihail este numit în cartea Daniel “marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău”, adică ocrotitorul copiilor poporului din care era Daniel, a poporului Israel. Şi când zice aceasta nu vrea să spună că doar a copiilor, ci a întregului popor Israel care în Biblie de nenumărate ori sunt numiţi “copiii lui Israel”, în sens că sunt descendenţii lui Israel, adică a lui Iacov, a cărui nume a fost schimbat în “Israel”.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>