text Raspunsuri biblice

"Dumnezeul binelui"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

“De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celorce sînt chemați după planul Său.“ Romani 8:28

Cu toate că acest adevăr biblic a fost scris de apostolul Pavel creștinilor din Roma, caracterul lui Dumnezeu de a-Și ține promisiunile față de “cei chemați după planul Său” poate fi întrevăzut în întreaga istorie a poporului Israel, popor ales și chemat de Dumnezeu să-I fie sfânt. M-am gândit la câteva personaje din Biblie, prin care Dumnezeu a dat mari izbăviri poporului Său, atunci când cel rău punea la cale distrugerea națiunii.

Iosif
Iosif era unul din cei doisprezece fii ai lui Iacov, viitori patriarhi ai poporului Israel. Dumnezeu îi dăduse un vis, în care cei unsprezece frați ai lui și tatăl au venit să i se închine. Lucrul acesta i-a înfuriat pe frații lui care, cu prima ocazie, l-au vândut ca rob în Egipt iar tatălui i-au spus că-l sfâșiase o fiară sălbatică. Domnul așa a făcut ca peste mulți ani Iosif să ajungă al doilea om după Faraon. Foametea de șapte ani, care se răspândise în țara Canaan, i-a determinat pe frații lui Iosif să vină în Egipt după grâu pentru familiile lor. În Egipt era o rezervă de grâu, pe care o făcuse Iosif în urma călăuzei lui Dumnezeu. Iosif li s-a descoperit fraților săi și Domnul a făcut așa ca întreaga lui familie să fie izbăvită de foame, să se mute în Egipt și să trăiască bine sub grija lui.

Moise
Când a văzut că robii evrei se înmulțeau rapid în Egipt și prezentau deja pericol politic, noul faraon, care nu îl cunoștea pe Iosif, a dispus omorârea tuturor pruncilor evrei de partea bărbătească. O mamă evreică, însă, și-a ascuns copilașul într-un coș de papură și l-a pus între trestii, pe malul râului. Prin providență divină, apele au dus coșul spre locul unde se scălda fata lui Faraon. Cu toate că știa că este evreu, ea s-a îndurat de copil și i-a pus numele Moise. Moise a crescut în casa lui Faraon iar mai târziu a devenit cel prin care Dumnezeu l-a pedepsit pe faraon pentru răul pe care-l tocmise împotriva copiilor lui Israel și a scos întreg poporul din robia egipteană.

Estera
Atunci când evreii erau într-o altă robie, sub dominația lui Ahașveroș, un oarecare Haman, șef peste căpeteniile împăratului, a pus la cale distrugerea capitală a iudeilor. El se arătase deranjat de faptul că iudeul Mardoheu nu i se închina, când trecea pe lângă el. Inițial planificase să-l spânzure pe Mardoheu pe o spânzurătoare de 25 de metri (cât o clădire de 8 etaje) iar mai târziu să se răzbune pe evreii din toate ținuturile împărăției persiene. Domnul, însă, a dat peste cap planurile rele ale lui Haman, prin împărăteasa Estera, nepoata lui Mardoheu, care ajunsese aleasa inimii lui Ahașveroș. Când împăratul a aflat despre planurile lui Haman, acesta a fost spânzurat tocmai pe spânzurătoarea pe care o construise pentru Mardoheu. Mai mult, iudeii au fost izbăviți din mâna dușmanilor care îi amenințau.

Să avem deplină încredere în Dumnezeu care știe să întoarcă răul spre binele nostru, ale celor care-L iubim și care am fost chemați după planul Său. Atunci când ni se pare că unele situații lucrează împotriva noastră, trebuie să știm că Dumnezeu este în controlul deplin și le întoarce spre binele nostru.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>