text Raspunsuri biblice

"De unde provin icoanele?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

De unde au apărut icoanele? Trebuie să ne închinăm la ele? Eu ştiu că în Biblie scrie să nu ne închinăm la cioplituri de lemn. Dar acestea sunt sfinte sau nu? Cum să procedăm?

Anterior am scris articolul Care este deosebirea între idol şi icoană? şi am abordat acest subiect.

Pe Internet puteţi găsi o versiune scurtă a istoriei icoanelor din perspectiva Bisericii Ortodoxe. Termenul de icoana este un cuvânt grecesc care semnifica literalmente “imagine”.

Cât priveşte apariţia icoanelor, un lucru este cert că ele nu sunt menţionate în Noul Testament ca şi o practică a primilor creştini. Nici unul din apostoli nu face referinţă la practica închinării la icoane, sau că ele ar fi sfinte.

Mai merită de menţionat faptul că nu veţi găsi în Noul Testament o descriere a portretului exterior al Domnului Isus. Patru evanghelişti fiind mânaţi de Duhul Sfânt au descris cu lux de detalii persoana şi lucrarea Mântuitorului, dar nu au prezentat exteriorul Lui. Astfel, nu ştim de ce culoare erau ochii sau părul Domnului Isus sau alte caracteristici. Imaginile pe care le vedem pe icoane sunt foarte diferite şi încearcă să-l reprezinte pe Domnul Isus aşa cum şi l-au închipuit pictorii. De ce credeţi că Duhul Sfânt nu a lăsat să fie scrise în Sfintele Scripturi detalii cu privire la aspectul exterior al Domnului Isus?

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>