text Raspunsuri biblice

"De ce sunt puțini tinerii care fac misiune?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Doar în Uniunea Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din țara noastră, potrivit statisticilor, sunt în jur 5000 de tineri. O armată de oameni, care ar putea face atât de multe. La conferințele naționale de tineret la care am participat pot veni vreo 200, 300 dintre ei. Chiar și câte 200, 300 în fiecare an dacă ar fi mobilizați în misiune, s-ar schimba într-un an radical situația în țara noastră. Un misionar lucrează în mediu, sistematic, cu vreo 50 de persoane. Dacă înmulțim cifrele, rezultatul ar fi uimitor. La scurt timp în Moldova ar fi propovăduită Evanghelia din belșug, în fiecare localitate, oamenii ar fi învățați săptămânal Scripturile, mulți s-ar întoarce cu pocăință la Dumnezeu.

De ce nu este mobilizată această armată de care dispunem? De ce atât de puțini din cei 5000 sau chiar dintre cei 200, 300 care vin la conferințe sunt mobilizați și pregătiți pentru misiune?

De ce tinerii nu se implică în misiune?

Ce înseamnă misiune?

Vreau să clarificăm noțiunea ca să înțelegem același lucru prin misiune. Când spun misiune, nu mă refer doar la a spune Evanghelia oamenilor cu care te întâlnești, ci la marea însărcinare lăsată de Domnul Isus pentru fiecare creștin, însărcinarea de a face ucenici:

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28:19-20)

Deci, mă refer la o activitate continuă, strategică îndreptată spre facerea de ucenici. Aceasta presupune să mergi, să duci Evanghelia așa încât oamenii să se pocăiască, să primească botezul, să fie încadrați într-un proces continuu de învățare a Cuvântului lui Dumnezeu, să păzească tot ce învață și să facă și ei alți ucenici la rândul lor.

Pe acest portal au fost publicate anterior articole care explică toate implicațiile misiunii și ale uceniciei. Vă invit să le citiți:

Deci, de ce foarte puțini tineri fac misiune, fac ucenici? Am întrebat și părerea prietenilor de pe facebook. Unul din prieteni mi-a scris că este peste tot această problemă, nu doar în Republica Moldova. Să vedem care ar fi cauzele și ce putem face să schimbăm situația.

Nu sunt învățați

Cred că se vorbește despre importanța misiunii, importanța de a face ucenici, dar nu se oferă instrucțiuni clare, o pregătire bună ca să știe tânărul cum să facă ce are de făcut. Domnul Isus când a dat marea însărcinare ne-a dat doar sarcina, nu și modalitățile. Acestea sunt lăsate la creativitatea noastră, pentru că sunt foarte diferite sau trebuie să fie diferite cu trecerea anilor sau de la țară la țară. Domnul Isus ne-a spus doar să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, așa încât să ajungem la oameni cu mesajul prețios pe care-l avem pentru ei. Pregătirea altora, transmiterea unei viziuni clare este partea conducătorilor, liderilor duhovnicești. Ei trebuie să arate tinerilor prin exemplul personal cum se face aceasta, să le dea un instrument în mână și să-i învețe cum să-l folosească ca să fie cei mai eficienți și productivi în lucrarea Evangheliei. Pavel așa făcea ucenici. El îi învăța intensiv, foarte intensiv, chiar zilnic, Sfintele Scripturi, îi lua alături în lucrare, îi învăța cum să facă lucrarea, le dădea responsabilități, instrucțiuni, sarcini și astfel lansa misionari de valoare așa ca Timotei.

Dacă rămânem doar la discuții despre importanță și lucruri teoretice fără să explicăm practic cum este posibil aceasta, puține lucruri se vor întâmpla.

Nu văd un exemplu

De regulă exemplul motivează la implicare. Conducătorii trebuie să arate în viața lor cum se fac ucenici, cum se face lucrarea de misiune, să arate eficiență și rezultate care să motiveze. Exemplul personal al învățătorului motivează foarte mult.

Îmi amintesc discuția pe care am avut-o în tabăra de tineret ”Generația Curată”, care s-a încheiat săptămâna aceasta, cu ucenicii misionarului Andrei Procopenco. Andrei este student la Școala Internațională de Misiune – Precept Ministries Eurasia împreună cu soția lui. El este student la facultatea de Taekwon-Do și Olesea la facultatea de Jurnalism. Chiar după primul an de Școală a mers acasă, a deschis o grupă sportivă de Taekwon-Do și un grup pentru copii cărora le preda săptămânal intensiv Biblia. Patru din ei în această vară primesc botezul. Daniel, unul din ei, care este mai mare, a primit deja botezul și este student în primul an la facultatea de Taekwon-Do la aceeași Școală. Ceilalți, primesc botezul acum în luna iulie. Când i-am întrebat ce planifică pentru viața lor, ce vor face, dacă doresc să fie și ei antrenori de Taekwon-Do, mi-au spus ”vreau să fiu ca ANDREI, nimic altceva”. Am fost așa de impresionată de răspunsul lor. Ei au văzut un model în învățătorul lor și calcă pe urmele lui. Acum se pregătesc să crească și ei antrenori care să ducă Evanghelia oamenilor așa cum o face Andrei Procopenco. Cât de mult contează exemplul pe care-l dăm ucenicilor noștri în această privință!

Nu li se dau provocări concrete

Îmi amintesc că la una din conferințele naționale de tineret la care am participat mi s-a permis să fac o prezentare despre lucrarea pe care o fac printre adolescenți și tineri prin proiectele ”Dragostea Adevărată Așteaptă” și ”Dreptul la Viață al Copilului Nenăscut”. Am spus timp de 5 minute ce facem, cum facem, ce rezultate am atins și cum se pot implica doritorii în proiect. La sfârșit s-au apropiat mulți tineri să-mi spună că doresc să se alăture. Erau gata să găsească timp, resurse ca să se poată implica. Unii și-au oferit mașina ca să ducă echipa în localitățile în care mergem, alții au dorit să învețe să predea lecțiile biblice pe care le predăm. Deci, sunt tineri cu dorință pentru misiune și abia așteaptă provocări. Trebuie să venim cu provocări concrete, cu propuneri, cu motivare. Aceasta ar fi o altă soluție.

Chiar la postarea de pe facebook la care am făcut referință mai sus una din tinere a scris că vrea tare să se implice în misiune, dar nu știe cum. Ce râvnă și potențial mare pierdem, dacă nu venim la timp cu provocări, motivare. Avem o armată întreagă, dar mergem la război de parcă suntem o mână de oameni.

Nu răspund la chemare

Sunt conducători, lideri care-și fac bine partea. Ei văd bine potențialul din tineri și vorbesc continuu, motivează continuu, se roagă, încearcă să ajute, dar tinerii nu răspund la chemare, din diferite motive. Unii sunt atrași de carieră, alții au fost influențați de prieteni, alții se sperie de prețul pe care trebuie să-l plătească. Acești lideri nu trebuie să cedeze. Am filmat recent o emisiune ACTUAL despre primele impresii la Școala Internațională de Misiune și am auzit la emisiune mărturia Anei Miroznicenco, acum studentă în anul I la facultatea de fitness. Ea a spus că a fost chemată, provocată la misiune, și nu doar ea, dar și ceilalți tineri din biserică de mai multe ori, dar nu se decidea. A ajutat-o faptul că pastorul Mihai Manole a insistat și le vorbea despre pregătirea la Școala de Misiune la fiecare serviciu divin, până a luat decizia. O singură tânără s-a decis, nu toți și nici nu deodată. Sarcina liderului este să vorbească și să motiveze continuu. Vă invit să priviți emisiunea și să ascultați mărturia Anei:

 

 

 

Cineva din prietenii de pe facebook a sugerat la următoarea conferință de tineret să fie studiat cursul ”Vrei să fii ucenicul lui Hristos, fii gata să plătești prețul”, pentru că astfel tinerii și-ar înțelege chemarea, responsabilitatea și marele har de a fi în lucrarea lui Dumnezeu. Cred că este o idee foarte bună. Dacă studiază acest curs fiecare tânăr, înțelege că a fi creștin înseamnă a fi misionar. Ori ești misionar, ori ești câmp de misiune.

Nu sunt învățați profund Cuvântul în biserici

Este o altă cauză menționată de Vitalie Marian și sunt de acord. Cea mai mare motivare o primim din studierea Cuvântului. Am văzut aceasta în viața mea, am văzut ce impact au sesiunile la Institutul de Studiu Biblic Inductiv la care 2 săptămâni intensiv studiez Scriptura. Lucrarea crește mult după aceste sesiuni, râvna mea și numărul de ucenici chiar. Am văzut aceasta și în viața ucenicilor mei. Am văzut cum îi schimbă Cuvântul și cum aprinde în ei dorința de a face misiune, am văzut cu ochii mei cum înflorește în ei această dorință, schimbare și apoi am văzut-o și în practică. După ce au studiat în grupul meu, au venit la sesiune și ei, au deschis alte grupe și se gândesc cum să deschidă și altele, și altele. Am ucenici care încă nu au vârsta de 18 ani pentru a fi admiși la Institut, chiar copii. Crinuța, de 11 ani, când vorbim despre Școala TIMOTEI, care pregătește pentru misiune adolescenții de la 14 ani, cu lacrimi în ochi spune că nu are răbdare să treacă 3 ani și să vină la Școala TIMOTEI. Să vedeți cu câtă sârguință studiază și ce interes în ochii ei, câtă bucurie are când înțelege ceea ce studiem, chiar profeții, nu doar lucruri simple. Eu am văzut cu ochii mei cum a crescut această dorință de a cunoaște tot mai bine Scriptura pe măsură ce studiam. Cu cât mai mult studiezi profund Cuvântul, cu atât mai mult crește dorința și implicarea în misiune. Deci, o soluție este motivarea bisericilor la studierea profundă a Scripturilor.

Biserici fără pastor, fără lider

Cauzele, problemele acestea sunt legate una de alta. Dacă nu sunt pregătiți noi slujitori, misionari, nu poate fi evitată situația în care bisericile rămân fără conducător și nu este cine să continue lucrarea. Este o responsabilitate a conducătorului să crească alți slujitori, să investească în aceasta, să motiveze la aceasta. Acesta trebuie să fie un proces continuu și nu se face înainte de a pleca într-o altă misiune, la bătrânețe. Urmează să fie publicat un articol pe portalul Moldova Creștină în timpul apropiat despre responsabilitatea pastorilor de a forma noi slujitori.

Ar fi o soluție să fie vizitate aceste biserici pentru împlinirea nevoilor bisericii locale, pentru motivarea tinerilor. Dar chiar și dintre acești tineri pot fi formați slujitori care să conducă lucrarea după ce primesc pregătirea necesară. Ascultând mărturiile studenților de la Școala Internațională de Misiune, am observat că multora dintre ei li s-a încredințat lucrarea cu tineretul sau cu femeile în biserică. Deci, tinerii care văd această nevoie, trebuie să se gândească ce pot face ei pentru a împlini nevoia. Trebuie să caute să primească pregătirea necesară și apoi să slujească bisericii.

Tinerii pleacă din sat și nu se mai întorc

Eu locuiesc în satul Dănceni din raionul Ialoveni. Am multă activitate în Chișinău, dar fac lucrare și în satul meu. Tot așa fac majoritatea tinerilor din biserica ”Buna Vestire” din care fac parte. Mulți din ei conduc grupe de studiu biblic în localitatea lor natală, dar și în alte sate, în două, trei sau chiar patru. Suntem și noi tineri, cu aceleași provocări și tentații de a face carieră, bani sau de a alerga spre alte lucruri. Diferența o face învățătura pe care o primim, motivarea și instruirea. Am făcut alegerea să-L slujim pe Dumnezeu, pentru că așa am fost învățați și sfătuiți. Tinerii au un mare potențial și conducătorii pot să-l valorifice, îi pot învăța să se dedice cu toată inima în lucrare și așa trebuie să facă.

Conferințele sunt privite ca un timp de relaxare și nu de pregătire pentru slujire

Aceasta a fost o altă cauză menționată de prieteni pe facebook. Cred că este în parte adevărată. Conferințele de tineret trebuie să ofere o călăuzire specifică, o echipare deplină, așa încât tinerii la întoarcere să știe sigur ce și cum trebuie să facă. Dar, ține mult și de atitudinea tinerilor. Am văzut că mulți tineri vin mai mult interesați de distracție și de căutarea partenerului de căsătorie. Uneori sunt încurajați în această atitudine a lor. Totuși, sunt mulți tineri care din toată inima doresc să slujească, să se implice în lucrare. Nu putem generaliza. Sunt mulți tineri cu dorință să facă misiune. Trebuie să li se ofere provocări specifice, călăuzire clară, motivație și o bună pregătire.

Vreau foarte mult să mă implic în vreo lucrare, dar nu știu unde să mă adresez

Acesta este un comentariu la postarea despre care am scris, care dovedește cele scrise mai sus. Tinerii doresc să slujească. Urmează să ne întâlnim cu această tânără la biserică în curând, dar mă gândesc că ar trebui să scriu aici o listă de posibilități. Cred că sunt mai mulți tinerii care nu știu unde să se adreseze și cum să înceapă.

  1. Școala Internațională de Misiune – Precept Ministries Eurasia. Alege una din facultăți și completează formularul de înregistrare pentru următorul an și depune tot efortul pentru a aduna taxa pentru studii.
  2. Școala TIMOTEI pentru adolescenți. De la vârsta de 14 ani poți primi pregătire intensivă și poți învăța să predai Biblia altora și să începi să faci ucenici. Următoarea sesiune este în august. La această sesiune va fi lansată și facultatea de engleză a școlii TIMOTEI, unde adolescenții vor învăța cum să facă misiune prin engleză.
  3. Institutul de Studiu Biblic Inductiv din Moldova în baza unui program de 9 sesiuni (nivelul 1) pregătește profesori ai Bibliei care după pregătire să predea cursurile studiate în grupele pe care le vor forma. La sesiune studenții sunt învățați toate aspectele practice și astfel sunt bine echipați și la întoarcere acasă știu bine ce înseamnă să faci ucenici și cum se face aceasta. Următoarea sesiune este pentru profesorii de școală duminicală și Religie unde va fi predat cursul ”Sexualitatea din perspectiva Bibliei”, curs cu o mare priză la tineri și adolescenți. Sesiunea va avea loc în perioada 1-12 august. În toamnă va avea loc sesiunea ”Consiliere Spirituală”, la care va fi predat cursul ”Căsătorie Fără Regrete”.
  4. Aș putea continua lista, dar ar fi foarte lungă. Puteți citi și despre alte oportunități în acest articol. Dar, vă îndemn fierbinte să veniți pentru 5 zile la sfârșitul lui iulie (25 – 30) la Festivalul studiului inductiv Precept Ministries Moldova 2016. Veți avea posibilitatea să studiați 5 lecții din cursul ”Căsătorie Fără Regrete”. În fiecare seară veți putea asculta mărturii despre diferite lucrări care se fac în țara noastră și în alte țări, inclusiv printre musulmani. Veți vedea mai multe posibilități de implicare și slujire. Totodată, veți vedea cum puteți să vă implicați și veți putea întreba direct persoanele care vor vorbi și veți fi ajutați în această privință. Pentru mai multe detalii și înregistrare, contactați organizatorii la nr. de telefon 069966779 sau la adresa de email: info@precept.md.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>