text Raspunsuri biblice

"De ce oamenii nu mai trăiesc atât de mult?"

"De ce oamenii nu mai trăiesc atât de mult?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

 

„De ce Adam a trăit 930 de ani, Set – 912, iar omul modern atât de puțin?”

Din cauza naturii păcătoase a omului.

Cartea Genesa relatează, printre ale evenimente:  creația, căderea omului în păcat și potopul. Înainte de potop Dumnezeu a afirmat:

„Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.
Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.” (Genesa 6:1-6,11)

Iată ce spune Dumnezeu despre om în acea perioadă:
-Duhul Lui nu va rămâne (nu se va lupta, nu va stăpâni) pururi în om,
-omul nu este decât carne păcătoasă,
-din motiv că omul are o natură păcătoasă – durata vieții lui va fi de 120 ani,
-răutatea omului era mare pe pământ,
-toate gândurile omului erau îndreptate numai spre rău,
-pământul era stricat căci orice făptură (inclusiv omul) își stricase calea pe pământ.
Se pare că Dumnezeu a scăzut limita de viață până la 120 de ani din cauza răutății omului și a modului stricat de viață a acestuia. Dumnezeu a fost mâhnit din cauza acestui mod de viață. Motivul din care pământul este stricat este însăși stricăciunea oamenilor.

Viața omului pare a fi limitată până la 80 de ani.

„Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.  Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm. Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?  Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!  Întoarce-Te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!  Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom înveseli. Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!” (Psalm 90:8-15

Anii vieții noastre se ridică la 70 de ani, iar pentru cei mai tari, la 80 ani.
Psalmistul însă face referire nu la durata vieții, ci la calitatea ei. Îndemnurile pe care ni le dă psalmul sunt de a ne „număra bine zilele” ca să nu avem regrete după trecerea lor.

Căderea în păcat a omului reprezintă o degradare.

Iată ce scrie în cartea „Creaționismul științific”:

„Păcatul a intrat în lume când omul a pus pentru prima dată la îndoială, și apoi a respins, Cuvântul lui Dumnezeu, în grădina Eden. Și moartea a venit în lume când păcatul a intrat în lume. Dumnezeu a fost nevoit să-i spună lui Adam:„ …blestemat este acum pământul din pricina ta… căci țărână ești, și în țărână te vei întoarce” (Genesa 3:17-19). Elementele fizice de bază („țărâna pământului”) au fost de aceea supuse blestemului, și toată suflarea  care a fost făcută din acele elemente a fost de asemenea blestemată.
Pasajul clasic al Noului Testament cu privire la acest subiect este Romani 8:20-22:
„Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.  Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.”
Această „robie a stricăciunii” universală nu poate fi altceva decât principiul universal pe care oamenii de știință l-au adoptat în cele din urmă ca pe o lege a lor, Cea de-a doua lege a termodinamicii. În același fel, „odihna” lui Dumnezeu de la sfârșitul operei sale de creare și facere a tuturor lucrurilor (Genesa 2:1-3), împreună cu susținerea providențială a creației Sale de atunci încoace (Neemia 9:6), trebuie să constituie principiul universal care acum este cunoscut ca Prima lege a termodinamicii, Legea conservării masei și energiei.”

Legea a doua a termodinamicii spune că energia trece într-o formă de energie nerecuperabilă (ce nu poate trece într-o altă formă).

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>