text Raspunsuri biblice

"De ce este greu pentru un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu?"

"De ce este greu pentru un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

De ce este greu pentru un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu?

tânărul bogat

Cred că cititorul face referință la textele din Evanghelii care descriu o întâmplare bine cunoscută sub denumirea “tânărul bogat”. Această istorisire o găsim scrisă în trei Evanghelii: Matei 19:16-26, Marcu 10:17-31 și Luca 18:18-30. Aceste texte sunt paralele și descriu același eveniment. În primele două texte scrie că un om s-a apropiat de Domnul Isus, iar în al treilea text scrie că un fruntaș s-a apropiat de Domnul Isus să întrebe ce trebuie să facă ca să moștenească viața veșnică. Domnul Isus îi spune că trebuie să facă două lucruri:

1) să păzească poruncile lui Dumnezeu:

Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.” (Marcu 10:19)

2) să-și vândă tot ce are, să-și ia crucea și să-L urmeze:

Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.” (Marcu 10:21)

În ce privește poruncile lui Dumnezeu, omul a spus că le păzește din tinerețea sa:

El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea. (Marcu 10:20).

În ce privește faptul ca să renunțe la bogățiile sale și să-L urmeze pe Domnul Isus, aceasta a fost prea mult pentru omul acela și el mai degrabă a renunțat la Domnul Isus, decât la bogățiile sale și nu pentru că le iubea, ci pentru că își punea mai mult încrederea în ele decât în Dumnezeu. Lucrul acesta îl vedem clar din cuvintele Domnului Isus.

Mîhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii. Isus S-a uitat împrejurul Lui, şi a zis ucenicilor Săi: „Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!” Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvîntul, şi le-a zis: „Fiilor, cît de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decît să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!” Ucenicii au rămas şi mai uimiţi, şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mîntuit? “ Isus S-a uitat ţintă la ei, şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentrucă toate lucrurile sînt cu putinţă la Dumnezeu. (Marcu 10:22-27)

Deci, problema celor bogați, și nu numai, este că ei sunt tentați mai degrabă să-și pună încrederea în bogății decât în Dumnezeu și bogățiile îi împiedică să-L urmeze cu credință pe Domnul Isus. De aici vedem că respectarea poruncilor, fără credință în Domnul Isus, nu-ți poate asigura viața veșnică. Tânărul bogat era un om cu nume bun, un om care păzea poruncile lui Dumnezeu: Însuși Domnul Isus spune că un singur lucru îi lipsește – să renunțe la toate și să-L urmeze!

Ucenicii Domnului Isus nu au fost oameni bogați, dar au avut familii, afaceri (majoritatea erau pescari), case, dar ei au fost gata să lase totul și să-L urmeze pe Domnul Isus, pentru că ei au crezut și au cunoscut că Isus este Hristosul, Sfântul lui Israel(Ioan 6:68-69). În continuare, Apostolul Petru L-a întrebat pe Domnul Isus ce vor avea ei pentru faptul că au lepădat totul și L-au urmat:

Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.” Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa vecinică.” (Marcu 10:28-30)

Evanghelistul Matei completează:

Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că, atunci cînd va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înoirea tuturor lucrurilor, voi, cari M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel… (Matei 19:28)

Așadar, problema nu este în bogății, ci atitudinea față de ele. Înțeleptul Agur conștientiza lucrul acesta și i-a cerut lui Dumnezeu să nu-i dea bogăție, pentru ca nu cumva să se lepede de El în mijlocul belșugului, încrezându-se în bogățiile sale și nemaivăzându-se dependent de Dumnezeu:

Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri, înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvîntul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pînea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu. (Proverbe 30:7-9)

Biblia ne oferă multe exemple de oameni bogați care și-au pus nădejdea mai degrabă în Dumnezeu decât în bogățiile lor. Un exemplu foarte bun în acest sens este împăratul David. Dacă vorbim despre cel mai bogat și înțelept om de pe pământ, despre împăratul Solomon, el tot nu și-a pus încrederea în bogății: căderea lui a fost cauzată de femeile străine pe care și le-a luat și care i-au abătut inima de la Dumnezeu spre dumnezei străini.

În Marcu 10:27 Domnul Isus le-a spus ucenicilor despre intrarea celor bogați în Împărăția lui Dumnezeu: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sînt cu putinţă la Dumnezeu.” În cartea Faptele Apostolilor vedem cum lucrează Dumnezeu în cei care au primit credința:

Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute, şi- l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru, a vîndut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor. (Fapte 4:33-37)

Problema nu este în bogății, ci în faptul că cei bogați sunt tentați mai degrabă să-și pună încrederea în bogății și nu în Dumnezeu și aceasta poate fi o piedică pentru ei ca să-L urmeze pe Domnul Isus.

Vă recomand mai multe materiale de studiu biblic care abordează subiectul despre bogății și grija pentru ziua de mâine: Banii și posesiunile în căutarea fericiiIacovFilipeni,Predica de pe munte. Toate aceste materiale și multe altele le puteți procura la librăria “Învățătură din Cuvânt” din or. Chișinău.

Dacă sunteți în Chișinău sau locuiți în apropiere, vă invit la studiul care-l facem împreună cu biserica în fiecare joi seara la orele 18:00. Acum împreună cu biserica studiem cursul “Trăiește victorios în vremuri dificile”, un curs care te va ajuta să faci față atunci când treci prin suferință și încercări. Dacă sunteți slujitor ordinat, vreau să vă invit la sesiunea “Creșterea bisericii” din data de 4-16 ianuarie, la care se va studia cursul “Filipeni” în care este abordat și acest subiect.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>