text Raspunsuri biblice

"De ce comunismul este diabolic? (3 argumente)"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Comunismul este nu doar o doctrină politică, ci o mișcare cu profunde implicații diabolice și lucrul acesta se vede bine la citirea cu atenție a Bibliei. În acest articol vreau să prezint doar trei din calitățile diavolului pe care le întâlnim în mișcarea comunistă din toate vremurile și din toate țările.

1. Ateismul

Nici una din mișcările politice din lumea aceasta nu și-a pus scop să lupte împotriva credinței în Dumnezeu și să o facă cu atâta înverșunare cum o fac comuniștii. Sub pretext că nu există Dumnezeu, comuniștii din toate țările au introdus cursuri de ateism ca să-i indoctrineze pe oameni împotriva lui Dumnezeu, au distrus bisericile și au băgat la închisoare pe creștini. Spunea cineva că dacă zic ei că nu există Dumnezeu, de ce se mai luptau împotriva Lui. Pentru că Diavolul este ateist, adică vrăjmaș al lui Dumnezeu și mișcarea comunistă s-a situat pe aceleași poziții cu Diavolul.

2. Minciuna

Când le vorbea Iudeilor și îi confrunta pentru fățărnicia lor, Domnul Isus le-a spus astfel:

Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. (Evanghelia după Ioan 8:44)

Versetul citat scoate în evidență două calități ale Satanei pe care le-au preluat și comuniștii din toate țările și din toate vremurile. Prima este minciuna, care a fost arma din totdeauna a comuniștilor și au învățat să o aplice în felul cel mai obraznic. Cea mai vie mărturie pentru noi, cetățenii Republicii Moldova, este felul cum în ultimii 8 ani guvernarea comunistă a folosit și mai folosește încă și până azi televiziunea națională pentru a spăla mințile oamenilor cu minciuni. Nu poți să nu-ți exprimi indignarea când vezi cu câtă obrăznicie fac aceasta.

3. Teroarea

Același verset citat mai sus ne spune că Diavolul “de la început a fost ucigaș” și așa a rămas până acum. Evenimentele din 7 aprilie 2009 au scos în evidență ce mașinărie de teroare a fost plăzmuită pe timpul guvernării comuniste. Am rămas cu toți îngroziți când am văzut cruzimea pe care au avut-o polițiștii și securiștii care au torturat tinerii. În zilele care urmaseră după 7 aprilie, fiecare stătea cu frica că va fi următorul arestat, știind cum cei mai mulți din arestași cărora le erau aplicate torturi groaznice, nu purtau nici o vină.

Am rămas adânc îndurerat când am auzit despre unii care se numesc creștini sau chiar lideri spirituali, care s-au lăsați orbiți de guvernarea actuală și au ajuns chiar să facă agitație electorală pentru partidul comuniștilor. Ce vor spune acești oameni în fața lui Hristos? Nu sunt oare faptele lor lepădare de credință? Ce crede cititorul în acest sens?

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>