text Raspunsuri biblice

"De ce am ales Biserica baptistă?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

De ce ați ales biserica baptistă și nu ați ales o altă confesiune religioasă? De exemplu, de ce n-ați ales biserica metodistă, adventistă de ziua a șaptea, penticostală? Cred că în biserica baptista vă țin unele puncte doctrinale și ați ales să slujiți. Unii spun că “Domnul mi s-a descoperit anume prin această biserică” și frecventez adunările neavând la bază învățătura biblică, ci prin spusele altora sau prin gesturile care le-au făcut creștinii din acea biserică, și văzând toate acestea, au hotărât să urmeze și ei. Aștept răspuns și vă mulțumesc anticipat.

Mai întâi, Dumnezeu m-a adus la Domnul Isus Hristos și am intrat în Noul Legământ cu El. Când am făcut acest pas nu știam nici de un fel de confesiune. Chiar mai mult, a doua zi am mers cu prietenul meu la o biserică ortodoxă ca să-i adresăm preotului toate întrebările pe care le adunasem la citirea Bibliei și care ne frământau. Ajungând la biserică am fost dezamăgiți pentru că pe cei prezenți de acolo îi interesa mai mult cum ținem mâinile și ținuta noastră în timpul serviciului divin dar au ignorat căutările noastre duhovnicești. Nu vreau însă să o ia cineva aceasta că ar fi o învinuire adusă bisericii ortodoxe. Nicidecum. Același lucru putea să se întâmple și în orice altă confesiune și mă rog ca cititorul acestui articol să fie atent și să acorde toată atenția celor noi care vin la biserică și să fie gata să le răspundă la întrebările lor din Sfintele Scripturi.

Lucrul mai mult ne-a deranjat după vizita la biserica ortodoxă a fost că am observat acolo un alt creștinism și o altă închinare decât creștinismul și închinarea prezentate în Noul Testament.

Dumnezeu a regizat astfel lucrurile încât am întâlnit un creștin deosebit care a fost în stare să ne răspundă la toate întrebările noastre cu răbdare și cu multă înțelepciune. Mai apoi am aflat că era pastor baptist care cunoștea foarte bine Sfintele Scripturi și trăia potrivit cu ele. Eram la Moscova și l-am întrebat pe el unde putem găsi la Chișinău o biserică unde să fie preoți ca și el și oameni dornici să cunoască Sfintele Scripturi ca și eu cu prietenul meu. El ne-a dat adresa unei biserici baptiste. Ajunși la biserica baptistă din Chișinău, am apreciat și mai mult învățătura sănătoasă pe care o primeam din Sfintele Scripturi și că aceasta era o prioritate pentru creștinii care veneau acolo să se închine.

De la început, nici nu cunoșteam prea mult despre diferențele de doctrină care există între Biserica Baptistă și celelalte confesiuni și nici nu am aflat prea mult despre aceste diferențe de la Biserica Baptistă. Am aflat când m-am întâlnit cu reprezentanții acelor confesiuni, iar la biserica am învățat Sfintele Scripturi. Unele diferențe confesionale nu sunt de mare importanță, dar unele țin de mântuire și de trăirea autentică creștinească și văzând diferențele de doctrină, am ales să rămân pe temeliile adevărului prezentat în Sfintele Scripturi.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>