text Raspunsuri biblice

"Cum se încadrează vaccinul în contextul profetic general?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

De aproape un an cuvintele „covid”, „coronavirus”, „pandemie” au ajuns să fie cuvinte-cheie atât în mass-media cât și în casele noastre. Se fac și multe speculații cu privire la această pandemie, multe teorii conspirative. Și mai mult a stârnit imaginația unora discuțiile despre introducerea vaccinării anti-COVID- 19 în regim obligatoriu. Mulți au calificat această vaccinare ca și aplicarea semnului Fiarei (antihristului), despre care scrie apostolul Ioan în cartea Apocalipsa capitolul 13.

Nu vreau în acest articol să mă ocup de aspectul medical al acestei vaccinări, ci de aspectul, să zicem așa, profetic. Vreau să vedem ce spune Biblia despre împrejurările și felul în care va fi introdus semnul fiarei (antihristului) pentru ca să înțelegem dacă poate sau nu acest vaccin anti-COVID-19 să fie acel semn al fiarei despre care este scris în cartea Apocalipsa din Biblie.

Este adevărat că tehnologiile moderne ar putea oferi un control mondial asupra oamenilor, totuși, împrejurările în care suntem noi ne arată că încă nu s-au întâmplat acele evenimente, care vor duce la introducerea semnului fiarei 666.

Pentru că mulți invocă textul de la Matei 24 ca și argument că avem pe față semnele venirii Domnului Isus și ale sfârșitului veacului acestuia, voi începe studiul nostru cu acest text ca să vedem dacă într-adevăr Domnul Isus a numit războaiele, cutremurele de pământ, foametea și epidemiile ca și semne ale venirii Sale.

În acest capitol ucenicii au întrebat pe Domnul Isus „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri (pedeapsa poporului Israel – Matei 23:29-39)? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?”.

Pentru ca să înțelegem ce vrea să spună Domnul Isus despre războaie, cutremure de pământ, foamete și epidemii, este important să urmărim modul în care Domnul Isus își zidește răspunsul. El începe răspunsul Său cu o avertizare:

“Băgați de seamă să nu vă înșele cineva… “(Matei 24:4)

Domnul Isus vrea să-i atenționeze pe ucenici, dar și pe noi, ca să avem discernământ și să nu ne lăsăm înșelați cu privire la venirea Sa. Pentru a ne ajuta în acest sens El mai întâi prezintă ce nu sunt semnele venirii Sale și a sfârșitului veacului acestuia (Matei 24:5-13) și apoi le spune care sunt semnele venirii Sale și a sfârșitului veacului acestuia (Matei 24:14-29).

Potrivit cu acest mesaj:
I. Nu sunt semnele venirii Domnului Isus:

  1. Războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă spăimîntați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfîrșitul tot nu va fi atunci. (Matei 24:6)
    (Pe mine mă miră faptul că două războaie mondiale din secolul trecut nu i-a convins pe oameni că războiul, chiar și mondial, nu este o dovadă a sfârșitului și că un al treilea război mondial nu poate fi numaidecât o dovadă a sfârșitului…)
  2. Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete și ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor. “(Matei 24:7-8)
  3. Evreii vor fi urâți de toate popoarele din pricina numelui Domnului Isus până acolo că vor fi dați la moarte. (Matei 24:9-13)

II. Sunt semne ale venirii Domnului Isus:
1. Evanghelia vestită în toată lumea ca să slujească drept mărturie (potrivit cărții Apocalipsa aceasta o vor face cei doi proroci timp de trei ani și jumătate) (Matei 24:14)
2. Urâciunea pustiirii așezată în locul sfânt (templul lui Dumnezeu de la Ierusalim) și aceasta se va întâmpla cu trei ani și jumătate înainte de venirea Domnului Isus. (Matei 24:15)
3. Necazul cel mare pentru Israel din partea Antihristului și fuga celor din Iudea (evreii) la munte, adică la răsărit, unde vor sta departe de Antihrist timp de trei ani și jumătate, până la a doua venire a Domnului Isus (Apocalipsa 12),
4. Hristoși mincinoși și proroci mincinoși care, spre deosebire de prorocii și hristoșii mincinoși de până atunci, vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.

Deci, războaiele, cutremurele de pământ, epidemiile nu sunt semne ale venirii Domnului Isus și a sfârșitului veacului acestuia. Un semn evident al venirii Domnului Isus și a sfârșitului veacului acestuia este așezarea urâciunii pustiirii, despre care a scris prorocul Daniel, în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2:4)

Acum să vedem ce are de spus cartea Apocalipsa cu privire la împrejurările în careva fi introdus semnul fiarei.

Apocalipsa capitolul 13 vorbește despre două fiare (două persoane). Prima este antihristul sau urâciunea pustiirii, care va fi un împărat cu putere mondială, prin care diavolul va lucra cu toată puterea sa. El va primi putere mondială pentru 42 luni, adică pentru trei ani și jumătate: aceasta este a doua jumătate a săptămânii a șaptezecea a lui Daniel. A doua fiară este prorocul mincinos, care, prin semne și minuni va face ca toți locuitorii pământului să i se închine fiarei întâi (antihristului).

“Ea (fiara a doua) lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.’ (Apocalipsa 13:12)

Acest proroc mincinos va avea un plan de activitate prin care va face ca locuitorii pământului să se închine antihristului:
1. Primul pas: înșală locuitorii pământului să facă o icoană fiarei întâi (antihristului).
“Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor. Și amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe cari i se dăduse să le facă în fața fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie și trăia.” (Apocalipsa 13:13-14)
2. Al doilea pas: introduce închinarea obligatorie la antihrist și icoana lui. Dar aceasta nu o va mai face prin înșelăciune, ci prin impunere: oricine nu va dori să se închine, va fi omorât. Omul va fi pus în fața alegerii: să se închine fiarei și icoanei ei și să rămână în viață sau să nu se închine și să fie omorât.
“(Prorocului mincinos) I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.” (Apocalipsa 13:15)
3. Al treilea pas: introduce o lege prin care toți locuitorii pământului sunt obligați să primească un semn pe mână sau pe frunte fără care nimeni să nu poată cumpăra sau vinde:
“Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Și numărul ei este: șase sute șase zeci și șase. “(Apocalipsa 13:16-18)

Deci, concluzia care ne-o facem din Apocalipsa capitolul 13 este că semnul fiarei (666) va fi introdus doar după ce se va descoperi antihristul.

Potrivit cu textul de la Apocalipsa 11, aceasta se va întâmpla după ce antihristul va face război cu sfinții și cu cei doi proroci, care vor activa la Ierusalim 1260 zile (adică trei ani și jumătate – prima jumătate a săptămânii a șaptezecea a lui Daniel), îi va birui și va omorî pe cei doi proroci.

Deci, acest semn al fiarei (666) nu va fi introdus înainte ca la Ierusalim să fi activat timp de trei ani și jumătate cei doi proroci a lui Dumnezeu, despre care scrie Apocalipsa 11, timp în care la Ierusalim va fi restabilită închinarea la Templu după Legea Vechiului Legământ, ceea ce presupune că la acel moment la Ierusalim va fi reconstruit și Templu.

Aș mai menționa încă un eveniment care trebuie să se întâmple înainte ca să fie introdusă închinarea la antihrist și semnul fiarei. Potrivit cu textul de la Matei 24, înainte ca să se întâmple vreunul din semnele menționate de Domnul Isus ca semn a venirii Sale, Biserica va fi luată la cer și aceasta se va întâmpla „în ceasul în care nu ne gândim”:

Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. (Matei 24:42-44)

Domnul să ne ajute să veghem, să fim treji și să nu ne lăsăm tulburați de tot felul de vești neîntemeiate, care ne fură și pacea, dar și ne deviază de la lucrarea la care ne-a chemat Dumnezeu.

Vă îndemn să studiați Biblia cu atenție ca să știți cum să vă trăiți viața în așteptarea Domnului Isus și să nu vă pierdeți pacea și liniștea de la orice veste, care nu are nici un suport biblic.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>