text Raspunsuri biblice

"Cum se aplică învățătura despre zeciueli în viața creștinului?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Eu nu prea inteleg acest text: “După trei ani, să scoţi toate zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s-o pui în cetăţile tale. Atunci să vină Levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care va fi în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.” Cum sa-l imiplinim practic in ziua de azi?

zeciuială

Zeciuielile, adică a zecea parte (10%) din tot venitul  erau partea obligatorie prin care trebuia să se închine fiecare om din poporul Israel. Zeciuielile erau dedicate în primul rând pentru Leviți, cei care făceau slujba preoției și cărora Dumnezeu nu le-a îngăduit să aibă nici un fel de afaceri ca să se poată concentra la lucrurile sfinte și astfel să-și facă calitativ slujba înaintea lui Dumnezeu și înaintea poporului. Dacă întrebi cum să aplici acest pasaj ca și creștin, trebuie să știi că Domnul Isus nu a anulat practica zeciuelii și este frumos și corect ca fiecare creștin să se închine cu zeciuielile lui la biserica locală din care face parte și astfel să contribuie la înaintarea Evangheliei. O parte din banii prin care contribuie membrii bisericii vor fi folosiți prin hotărârea bisericii pentru a le oferi o plată slujitorilor care îi cârmuiesc și îi învață și care sunt în rolul leviților de altă dată.

Un alt lucru pe care îl vedem din pasajul biblic la care ați făcut referință este că orice om din Israel urma să aibă o relație personală cu levitul care îi slujea și aceasta se făcea și prin practica zeciuielilor. Ceva similar găsim și în Noul Testament, un îndemn să ne raportăm corect prin dărnicie și în mod personal la cei care ne călăuzesc în umblarea noastră cu Dumnezeu. În Epistola către Galateni găsim scris astfel:

Cine primeşte învăţătura în Cuvînt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce -l învaţă. (Galateni 6:6)

Deci, persoana care primește învățătură din Cuvânt, trebuie să învețe a se raporta în mod personal la cei care o învață și să le facă parte din bunurile lor. Puțini sunt creștinii care apreciază valoarea învățăturii sănătoase din Sfintele Scripturi și încă mai puțini sunt cei care îi prețuiesc pe cei ce îi învață. Cuvântul Sfânt mai spune:

Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe ceice se ostenesc între voi, cari vă cîrmuiesc în Domnul, şi cari vă sfătuiesc. (1 Tesaloniceni 5:12)

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>