text Raspunsuri biblice

"Cum să-ți promovezi talentul fără a compromite credința în Domnul Isus Hristos?"

"Cum să-ți promovezi talentul fără a compromite credința în Domnul Isus Hristos?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Cum să-ți promovezi talentul fără a compromite credința în Domnul Isus Hristos?

Persoana care mi-a adresat întrebarea a fost motivată să-mi scrie după ce a văzut discursul public și comportamentul unui tânăr, apoi al unei tinere care au participat la un program de genul ”Moldova are Talent”, ”Românii au talent”, ”X Factor Ucraina”. Despre ambii se cunoaște bine că sunt creștini, credincioși evanghelici, care spun că sunt născuți din nou și sunt ucenici ai Domnului Isus Hristos și urmează învățătura Domnului Isus.

La așa programe se obișnuiește să fie realizat un reportaj despre participanți. Unii au menționat despre credința lor în Domnul Isus Hristos, dar alții nici măcar nu au menționat nimic despre Domnul Isus, despre credința lor, ca și cum aceasta ar fi străină de ei. Până și evoluarea acestor artiști, acestor frați, surori, au ridicat multe semne de întrebare în mintea celor care îi cunosc, celor de la biserică, în mintea prietenilor lor. De asemenea, au fost remarci cu privire la vestimentație, felul de purtare, abordarea căsătoriei sau a întâlnirilor sau altor lucruri. Toate aceste lucruri i-au făcut pe unii creștini să nu se simtă bine, ba chiar să califice drept o mărturie nu bună pentru credința creștină manifestată în fața unui public larg. Am fost întrebat cum trebuie să se poarte un creștin, o creștină dacă a decis să meargă la un așa fel de concurs? Dacă apare în spațiu public pentru a-și promova talentul, cum să procedeze? Vă invit să ascultați explicația pe care o dau în acest video:

[fbvideo link=”https://www.facebook.com/pastor.vasile.filat/videos/1788945921384088/” width=”668″ height=”534.40″ onlyvideo=”1″]

 

Tinerii trebuie să se consulte cu păstorii

Sper că fetele, băieții, care deja au participat la aceste concursuri, s-au consultat cu păstorii lor.

În biserica pe care o păstoresc, Biserica ”Buna Vestire” din Chișinău, o echipă de sportivi au participat la concursul „Moldova are Talent” și au prezentat arta marțială Taekwon-Do și au făcut o prezentare frumoasă de Taekwon-Do. Îmi amintesc că ei au venit să-mi ceară sfatul imediat ce a apărut inițiativa la unul din ei. Unul din sportivi a venit și s-a consultat cu mine, mi-au spus dorința lor. Apoi, ne-am adunat cu toții, am vorbit, ne-am rugat și am făcut un plan. I-am sfătuit și i-am îndemnat cum să procedeze așa încât să fie propovăduit Domnul Isus Hristos, să fie prezentat Domnul Isus Hristos și credința noastră. Ne-am gândit să avem o ieșire frumoasă așa încât mărturia noastră creștină să nu aibă de suferit, ba invers, mărturia noastră creștină să fie vizibilă, să fie văzută de cât mai mulți oameni. Din felul cum s-au purtat unii din ei se pare că ori nu și-au consultat păstorii, ori nu au ascultat de sfatul păstorilor lor, deoarece au procedat foarte diferit decât s-ar fi așteptat de la ei.

Cred că trebuie să ne înțelegem bine chemarea

Mulți tineri au diverse talente și vor să le promoveze, dar să pornim de la chemarea pe care o avem noi. Ce chemare am eu de la Dumnezeu? Ce așteaptă Dumnezeu de la mine? Ce vrea Dumnezeu să facă cu viața mea? Răspunsul sincer la aceste întrebări arată cum îți investești viața.

Scriptura spune că dacă suntem ucenicii Domnului Isus Hristos, atunci de la noi se așteaptă să urmăm Învățătura Domnului Isus Hristos. Înainte de înălțarea Sa de pe acest pământ, Domnul Isus a dat apostolilor marea însărcinare. Marea însărcinare nu este doar pentru apostoli, ci pentru toți ucenicii lui Hristos care aveau să fie în veacurile următoare și în veacul nostru inclusiv, și în veacurile care vor mai fi până la venirea Domnului Isus Hristos. Noi credem că va veni foarte curând. Domnul Isus a spus așa:

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28:98-20)

Tot la înălțare, Domnul Isus le-a mai spus că vor primi Duhul Sfânt și astfel Îi vor fi martori în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria și până la marginile pămîntului. Aceasta este chemarea noastră. Noi trebuie să urmăm învățătura Lui și să-I fim martori în orice loc unde mergem. Oricînd mergem undeva trebuie să-L mărturisim pe Domnul Isus Hristos și să vorbim oamenilor despre Domnul nostru Isus Hristos.

În 2 Petru la fel este scris despre chemarea noastră:

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. (1 Petru 2:9, 10)

Deci, noi nu ne mai aparținem nouă. Dumnezeu ne-a câștigat ca să fim ai Lui, ca să vestim puterile minunate ale Celui ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Mergând la un astfel de concurs, trebuie să-ți pui întrebarea: ”Eu voi lucra cumva la realizarea chemării pe care mi-a dat-o Domnul Isus Hristos sau nu voi contribui la realizarea acestei chemări?” Dacă nu, atunci poate nici nu se merită să participi. Deci, pune-ți următoarele întrebări:

  • Participarea mea la acest concurs va contribui la înaintarea lucrării Evangheliei?
  • Participarea mea la acest concurs va contribui la răspândirea mântuirii în Domnul Isus Hristos?
  • Participarea mea la acest concurs va contribui la vestirea lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu?

În 1 Corinteni 12 este scris că noi toți creștinii alcătuim Biserica lui Hristos, iar Biserica este Trupul lui Hristos. Noi fiecare în parte suntem mădulare și am primit daruri duhovnicești atunci când am primit Duhul Sfânt și am crezut în Isus Hristos. Cu darurile acestea duhovnicești noi trebuie să zidim Biserica lui Hristos. Mergând să participăm la un astfel de concurs, trebuie să ne punem întrebarea: ”Aceasta va lucra cumva la zidirea Bisericii lui Hristos sau, dimpotrivă, poate afecta rău Biserica lui Hristos?”

Un alt adevăr este că noi toți am fost creați pentru slava lui Dumnezeu, ca să-L slăvim pe Dumnezeu. Gândește-te bine dacă participarea la concursul respectiv va aduce slavă lui Dumnezeu sau va aduce rușine lui Dumnezeu și învățăturii Lui.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>