text Raspunsuri biblice

"Cum să te prezinţi în public?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

cum să te prezinţi şi cum să vorbești în public?

 

Am fost motivat să scriu acest articol după ce am luat parte la o întrunire de tineret. Acolo se făcea un concurs şi câţiva băieţi şi fete au avut să iasă în faţă ca să primească câte un cadou, dar nu înainte ca să se prezinte cine sunt şi cu ce se ocupă. Despre unii din ei ştiu că fac lucrări frumoase în Evanghelie şi aveau să spună ceva extraordinar, dar ei s-au prezentat în aşa fel că mai degrabă au lăsat o impresie rea la cei care i-au văzut prima dată. Iată de ce, am hotărât să scriu acest articol în care voi împărtăşi câteva sfaturi practice cu privire la felul cum este bine şi cuviincios să ne prezentăm în public. Am făcut şi un studiu tematic personal în acest sens urmărind cum se prezintă Apostolul Pavel în toate epistolele din Noul Testament care au fost scrise prin el. Cum să te prezinţi şi cum să vorbești în public?

Nu vorbi şi nu te purta în chip uşuratic

Nu uita că prima impresie pe care şi-o fac oamenii despre tine este foarte importantă şi greu va fi schimbată. Am văzut cum cineva ieşea şi râzând fără nici un motiv şi uşuratic spunea când se prezenta: „Mă cheamă aşa şi aşa… şi lucrez”, sau „… învăţ”, sau şi mai rău „nu fac nimic…” Cel puţin ar fi fost nevoie să vorbească serios, pentru că altfel lumea va crede că au o atârnare dispreţuitoare faţă de persoana proprie, sau poate faţă de studiile sau serviciul pe care le fac.

Vorbeşte specific şi clar

Este clar că fiecare tânăr ori învaţă, ori lucrează sau, cel mai rău, nu face nimic. Prin faptul că ai spus unul din aceste cuvinte nu ai comunicat aproape nimic despre tine şi nu te-ai prezentat. Spune pe scurt unde lucrezi şi în calitate de ce, sau unde înveţi. Aşa oamenii vor dori să afle mai mult despre tine, sau să apeleze la ajutorul şi serviciile tale.

Prezintă-te de pe poziţia ce o ai în Hristos

Aproape în toate epistolele din Noul Testament care îi aparţin, Apostolul Pavel se prezintă de pe poziţia pe care o are în Hristos. Iată un exemplu:

Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:1)

Iar Epistola către Galateni o începe aşa:

Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi (Galateni 1:1)

Îndreaptă atenţia oamenilor la Hristos şi la Evanghelie

Mai important decât persoana noastră, avem de spus Evanghelia care prezintă persoana Domnului nostru Isus Hristos. Dacă oamenii nu ne vor cunoaşte pe noi personal, nu le va fi afectată soarta eternă aşa cum va fi în cazul când nu-L cunosc personal pe Domnul Isus. De aceea, chiar şi atunci când ne prezentăm pe noi, să îndreptăm atenţia oamenilor la persoana Domnului Isus şi la mesajul Evangheliei, aşa cum face Apostolul Pavel la începutul Epistolei către Romani când scrie:

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile. (Romani 1:1-5)

Spune oamenilor cum le poţi sluji în Evanghelie

La aceeaşi întrunire de tineret, a ieşit în faţă un sportiv şi antrenor foarte bun, care îi învaţă pe mulţi tineri sport şi, mai ales, Sfintele Scripturi. Dar, când a ieşit a spus: „Mă numesc… şi mă antrenez…” Îmi părea aşa de rău că el pierde o atât de frumoasă posibilitate de a le spune tinerilor ce face şi că nu i-a invitat să vină la antrenamente, şi mai ales, ca să înveţe Sfintele Scripturi împreună.

Deci, când te prezinţi, nu te purta şi nu vorbi în chip uşuratic, ci spune oamenilor cu ce te ocupi, ce poziţie şi slujbă ai în Hristos Isus şi ce ai putea să le oferi prin Evanghelie.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>