"Cum să te porți cu elevii obraznici din perspectiva unui profesor"

Categorie: Raspunsuri biblice

Cum abordăm elevii obraznici a devenit un subiect foarte des discutat între profesori, părinți și elevi. Din păcate, tot mai des auzim sau citim știri ale căror protagoniști sunt unii dintre ei.

Înainte de a-mi prezenta părerea mea asupra acestei probleme, aș vrea să facem o distincție clară a acestui grup.

După mine, există o ușoară confuzie a două grupuri de copii. Primii sunt cei care au o formă de îndrăzneală bună, când copilul este sigur pe el în a-și exprima opiniile, este respectuos și atent în relațiile cu ceilalți, ține cont de sentimentele altora. Deci, este un copil cu o atitudine constructivă, pozitivă, sigur pe sine, care are curajul de a se da cu părerea atunci când are ceva de spus! Ca și profesor, îmi place foarte mult să lucrez cu ei, îmi place să îi aud cum analizează critic lucrurile, cum deduc singuri niște legități, cum se simt liberi în a vorbi în public. Spre regret, societatea noastră și chiar mentalitatea poporului nostru nu prea încurajează dezvoltarea acestui tip de copii. Și e mare păcat, pentru că ăștia sunt niște lideri buni în devenire, și oferindu-le o direcție corectă am putea crește o generație de oameni puternici emoțional și profesional.

Al doilea grup de copii, cei obraznici, sunt opusul primei categorii prin felul de a se exprima și comporta. Sunt aroganți, adesea negativiști, îi frustrează și îi lezează emoțional pe ceilalți, nu le pasă de sentimentele altora. Da, ei se exprimă liber în public, dar mesajul lor este unul destructiv. Ei nu zidesc relații pe termen lung, deseori generează conflicte în colective și dau mare bătaie de cap cadrelor didactice și colegilor lor de clasă.

Pentru a putea găsi o soluție, trebuie să identificăm cauza, la fel ca în medicină. Mai întîi stabilim diagnosticul, apoi prescriem tratamentul. Medicii știu bine că cel mai greu e să stabilești diagnosticul corect, deoarece multe boli au simptome asemănătoare. Și cel mai atent se va lucra la etapa de diagnosticare. Aproximativ același lucru se întâmplă și cu abordarea copiilor obraznici. Este un subiect complex și cel mai important este să înțelegem de ce copilul respectiv se comportă obraznic, ca apoi să găsim soluția corectă.

Din experiența mea de peste 20 de ani în pedagogie, am observat 2 cauze majore: prima și cea mai răspândită cauză este comportamentul preluat de la părinți, și a doua cauză este lipsa de afecțiune în viața acelui copil, lipsa de iubire/grijă din partea familiei. Știm bine că un copil învață prin imitație încă din primele luni de viață. Dacă mama țipă, va țipa și copilul ei. Dacă tatăl se impune prin agresivitate verbală sau fizică, la fel fac copiii lui cu alți copii. Dacă în relație cu alți oameni, părinții sunt aroganți, îi tratează cu superioritate, judecă continuu pe profesori, colegi, la fel vor face și copiii lor. În mare parte, obrăznicia copilului nu este altceva decât forma lui de răspuns/de imitație la comportamentul adulților care îl cresc.

Ce facem cu acești copii?

În acest caz, adesea cheia este la părinte. Profesorul va discuta în privat cu părintele respectiv încercând să găsească abordări constructive pentru corectarea comportamentului copilului. Din practică, acest gen de părinți vor găsi tot felul de scuze pentru copiii lor sau chiar vor acuza profesorul/colegii. Totuși, unii din ei s-ar putea să realizeze abia în urma discuției cu pedagogul că copii îi imită pe ei și dacă vor schimbări în purtarea copilului, trebuie mai întâi să-și schimbe ei atitudinile și comportamentul. Dacă ne reușește să le transmitem acest adevăr și anume că purtarea se învață prin imitație, atunci problema se va rezolva pas cu pas.

Dacă este evident că părintele nu vede cauza problemei în el/familie atunci încercăm următoarele:

I. Nu încurajăm nicio formă de obrăznicie la ore

Vorbim cu elevii cu blândețe, dar ferm. Important este ca vocea/mimica noastră să transmită același mesaj ca și cuvintele noastre. De ex. când le cereți să fie îngăduitori cu un coleg care se exprimă mai lent la lecție și în timp ce Dvs. explicați regula, unul obraznic vă întrerupe, atunci ignorați-l, duceți-vă gândul până la capăt și apoi rugați pe cel obraznic să repete regula. Dacă o expune corect, cereți-i ferm să o respecte, dacă nu o poate repeta, rugați copii să o repete. E suficient ca să ne ținem de o regulă stabilită timp de o lună și nu vor fi probleme cu disciplina.

II. Stabiliți reguli clare și simple, potrivit vârstei elevilor Dvs

Este mult mai ușor să abordezi un anumit comportament când știi sigur ce se așteaptă de la tine. Chiar și pentru un angajat matur. Când elevul știe clar care sunt cerințele profesorului, el va căuta să le împlinească. Din partea profesorului se cere ca să nu negocieze/cedeze la regulile sale, cu condiția că ele sunt bine gândite și nu sunt multe. Cu toții știm că la unii profesori la lecție este mereu disciplină și se lucrează, la alții când și cum. Pentru copiii obraznici este foarte important să înțeleagă clar ce se cere la lecția Dvs.

III. Creați o atmosferă de lucru la lecție, dar și una plăcută, de încredere

Elevii trebuie să știe că din moment ce a sunat clopoțelul, toți încep a lucra. Predarea se va face calitativ, cu implicarea maximă a elevilor. Și aici e important de înțeles cum îl puteți implica pe elevul Dvs obraznic în procesul de predare-învățare. Uneori eu îl rog să mă ajute să adune caietele, alteori să pregătească tabla sau alt lucru care observ că îi place. Și neapărat îl laud public după ce a făcut lucrul. Uneori chiar îl îmbrățișez, depinde de vârstă desigur. Și mereu le repet să nu se teamă de greșeli sau de teste. Ele sunt pentru a ne arăta unde avem încă de muncit, nu pentru a ne descuraja sau enerva. Aici aș vrea să menționez că mulți părinți sunt de vină, cerându-le copiiilor lor doar rezultate excelente.

Școala este un loc unde noi formăm deprinderi de a învăța, analiza, procesa informația. Nu suntem în competiție, nu învățăm pentru note. Învățăm cum să învățăm toată viața.

Cu privire la celălalt grup de copii, care sunt obraznici din lipsă de afecțiune și relații calde în familie, avem posibilitatea unică de a deveni sursa lor de afecțiune. Important e să le înțelegem limbajul lor de dragoste și să îl manifestăm. La început, când încă nu îi cunosc bine, eu îmi fac timp și discut cu acei copii, separat desigur. Îi întreb ce le place, care lucruri le sunt interesante, urmăresc la lecție la ce reacționează pozitiv, cum ar fi la o apreciere verbală față de toată clasa, sau la o îmbrățișare înainte sau după lecție. Apropo, de obicei copiii, ale căror limbaj de dragoste sunt îmbrățișările, ei vin la masa profesorului înainte sau după lecție și așteaptă cuminți atenție. Unii chiar nu zic nimic, pur si simplu se învârt în jurul mesei. E suficient ca să îl chem pe nume și să îl strâng în brațe și gata, fuge fericit la colegi. La moment lucrez cu clasele primare, deci așa funcționează la ei. Alții, ale căror limbaj de dragoste sunt cadourile sau micile atenții materiale mă așteaptă cu un măr la intrarea în clasă, sau o ilustrație făcută de mână sau un lucru confecționat de ei.

Deci, un profesor atent vă urmări și va înțelege cum acești copii se simt iubiți și le va oferi această afecțiune. Aproape întotdeauna e necesar să am o discuție personală cu ei și să le amintesc că suntem la școală ca să învățăm și pentru a învăța e nevoie de disciplină la lecție pe care ei nu e bine să o întrerupă.

Procesul de predare și educare a copiilor este unul complex în care rolul părintelui și a profesorului contează enorm. Eu recomand să lucrăm într-o echipă, să avem discuții constructive atunci când apare o problemă și să facem tot ce ține de noi, adulții, ca fiecare copil să crească un om respectuos, încrezut în puterile și cunoștințele sale, cu dorința de a se dezvolta permanent și capabil să zidească relații sănătoase.

sursa: https://moldovacrestina.md/