text Raspunsuri biblice

"Cum să te eliberezi de ură față de cumnată?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Frate pastor, situația e următoarea: am o cumnată cu caracter greu de tot, nu e pocăită, trăiește în concubinaj la prietenul ei și periodic mai vine pe cîteva zile acasă (stăm în casă la soacra). Întrebarea e următoarea: de ce, cînd ea vine, mă umple o ură și o răutate de nu mă pot stăpâni? Mă rog Domnului pentru ea și pentru mine, mă strădui să fiu exemplu în umblarea cu Hristos, dar în suflet tare rău mă simt când o văd! Care poate fi problema la mine? Ce să fac ca să depășesc această stare? Deseori am impresia că mă împotrivesc Duhului Sfânt, care mă mustră în astfel de situații. Chiar nu știu ce să fac, de-ar fi și ea creștină, tare bine ar fi…

În Epistola către Tit apostolul Pavel ne învață să nu vorbim pe nimeni de rău, să nu fim gata de ceartă ci, să fim cumpătați și plini de blândețe față de toți oamenii. De ce?

Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice. (Tit 3:3-7)

Ori de câte ori vine cumnata să locuiască pe câteva zile acasă la ea, trebuie să vă gândiți la aceste cuvinte ale Mântuitorului și la aceea că nu ați fost cu nimic mai bună și nu pentru bunătatea pe care o aveți ați fost mântuită, ci datorită milei lui Dumnezeu, care v-a fost arătată în Hristos Isus.

Gândiți-vă că și cumnata este iubită de Dumnezeu, chiar dacă duce un mod de viață imoral și ea are nevoie de mântuire, iar față de ea aveți datoria sfântă să-i vestiți bogățiile minunate ale lui Dumnezeu, care sunt în Hristos Isus, căci este scris:

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; (1 Petru 2:9)

Faceți un plan pentru următoarea dată când va veni ea acasă ca să-i arătați dragostea lui Dumnezeu și să-i vestiți pe Hristos. Dacă veți rămâne mai departe cu acestă ură, nu veți reuși nimic, căci oamenii simt când sunt urâți și atunci când aceasta nu este manifestată. Voia lui Dumnezeu pentru relația pe care o aveți cu cumnata este scrisă în Cuvântul Său și este foarte clară. El vrea să-L vestiți pe Hristos și să o câștigați pentru Împărăția Cerurilor, dar aceasta nu va fi posibil dacă păstrați mai departe ura aceasta în inimă. Faceți un plan cum să-i vorbiți bine, să vă interesați de ea când va veni data viitoare, să aflați mai multe despre viața ei, să vă faceți timp să discutați împreună. Doar așa veți cunoaște mai bine ce să-i vorbiți și cum să-i vorbiți ca să înțeleagă Evanghelia.

Mai mult, acum se apropie Crăciunul. Pregătiți-i și un cadou frumos și o felicitare care să-i aducă bucurie și să o felicitați atunci.

Până vine Crăciunul ar fi bine să-i telefonați și să o invitați să vină acum și să nu așteptați până vine ea. Invitați-o și pregătiți-i o mâncare gustoasă și primiți-o bine, cu bucurie, cum este bine să ne tratăm unii pe alții între rude. Faceți-i o primire vrednică de sfinți și ea să vadă că ați primit-o și nu mai aveți ură față de ea.

Aveți dreptate că vă mustră Duhul Sfânt, căci El ne învață prin Sfintele Scripturi și prin îndemnurile pe care ni le pune în inimă să ne purtăm bine cu toți oamenii și să nu urâm pe nimeni din ei. De aceea, mărturisiți-vă acest păcat înaintea Domnului și lepădați-vă de el. Apoi, nu vă mai conduceți după sentimentele pe care le aveți, ci faceți ceea ce scrie în Biblie. Nu procedați potrivit cu ceea ce simtiți, ci trăiți prin credință și acționați potrivit cu învățătura sănătoasă a Domnului nostru Isus Hristos, pe care ați ales să o urmați.

Începeți să vă rugați în fiecare zi pentru mântuirea cumnatei și ca să vă pună Dumnezeu dragoste în inimă pentru ea și să o câștigați pentru Hristos.

Eu vă recomand să începeți a studia sistematic Biblia și să o invitați și pe cumnată să faceți acest studiu împreună. Propuneți-i un curs care credeți că o va interesa cel mai mult. Manualul “Cum să faci alegeri de care să nu regreți?” din seria de studii biblice de 40 de minute va fi unul care o va interesa. Altul este “Cum să ai o relație adevărată cu Dumnezeu” și încă îi va fi interesant să studieze “Cum să-ți zidești o familie trainică?” Cursurile acestea sunt foarte ușor de studiat și, făcând împreună, o să aveți o părtășie frumoasă și o veți ajuta să-L urmeze pe Hristos.

Gândiți-vă cum să-i vestiți Evanghelia și concubinului ei. Poate chiar să-i invitați împreună sau să mergeți să-i vizitați acolo și să le propuneți să studiați împreună cursul “Cum să zidești o familie trainică”? Așa îi veți putea ajuta să înțeleagă că a trăi în concubinaj este imoral și, dacă vor să fie corectă relația lor înaintea lui Dumnezeu, trebuie să se căsătorească.

Dacă credeți că aveți un dar duhovnicesc de vorbire și Dumnezeu vă călăuzește să începeți un grup de studiu biblic acasă și să invitați mai multe rude și pe alți oameni, atunci vă invit să deveniți studentă la Institutul de Studiu Biblic Inductiv din Moldova și să învățați cum să vestiți oamenilor Evanghelia, predând într-un grup de studiu biblic.

Invitați-o la fiecare serviciu divin al bisericii din care faceți parte și nu doar pe ea, ci pe toate rudele.

Mă voi ruga să vă dea Domnul izbândă, să vă elibereze de ura care vă stăpînește acum și să vă purtați cu înțelepciune cu cumnata, ca să o câștigați pentru Împărăția Cerurilor. Voi aprecia mult dacă îmi veți mai scrie pe parcurs despre felul cum va lucra Dumnezeu în viața ei și cum se va zidi această relație cu ea și cu concubinul ei.

sursa: https://moldovacrestina.md/

 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>