text Raspunsuri biblice

"Cum să profiți de timpul de la școală? | 3 sfaturi pentru studenții Școlii Internaționale de Misiune"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Azi, în timp ce intram în blocul de locuit al Centrului de Instruire și Agrement “Moldtelecom”, locul unde se desfășoară Școala Internațională de Misiune, am văzut un tablou care mi-a atras privirea. O familie – soțul, soția și cei doi copii ai lor montau teracotă pe scări.

Tatăl tăia teracota, băiatul mai mare o aducea mamei iar mama o monta. Băieții învață meseria nu din cărți sau de pe internet și nu din auzite, dar pe viu, de la proprii părinți. Este cea mai eficientă formă de educație și un exemplu clasic de ucenicie creștină.

 

Anul acesta Școala Internațională de Misiune pregătește 44 de tineri creștini din 12 țări ale lumii care să facă ucenicie prin sport și jurnalism. Când am văzut această imagine gândul m-a dus la ei. Asemenea acestor părinți, care cândva au învățat lucrul în gresie iar acum o transmit copiilor lor, studenții noștri vor trebui și ei, la rândul lor, să transmită învățăturile primite la școala de misiune copiilor lor în credință. Dar, ca să fie în stare să-și facă pe viitor bine slujba de mentor, vreau să le dau 3 sfaturi practice de care să țină cont în timpul aflării lor la școală:

1. Stăruiește în Cuvântul lui Dumnezeu

“Dar cine își va adînci privirile în legea desăvîrșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:25)

Secretul fericirii în lucrare este direct proporțional cu înțelegerea și împlinirea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu. Nu studia mecanic și superficial Biblia, dar caută să înțelegi bine Cuvântul lui Dumnezeu. Cere ca Dumnezeu să-ți descopere adevărurile Sale prin Duhul Sfânt, fii activ la lecții iar acolo unde nu-ți este clar ceva întreabă profesorii ca să te asiguri că ai înțeles temeinic adevărul biblic.

2. Fă-ți un plan de acțiune

“Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă.” Proverbe 21:5

Belșugul în lucrarea Evangheliei nu vine de la sine. Acesta este rezultatul unei munci asidue și bine planificate. De aceea, îți recomand să te gândești de pe acum și să-ți planifici cum ai de gând să pui în aplicare tot ce înveți aici. Notează-ți ideile într-un carnet, roagă-te, împărtășește-le cu profesorii tăi și cere-le sfatul. Fă-ți o listă cu oamenii cu care vrei să formezi primul tău grup de studiu biblic și trimite-le invitație pentru toamnă. Dacă ești jurnalist, gândește-te cine va face parte din echipa ta media și ce cursuri vei preda ori în ce echipă media te vei implica la întoarcerea acasă. Cere de la Dumnezeu să-ți dea o strategie clară de promovare a Cuvântului lui Dumnezeu în mass-media. Dacă ești sportiv, vezi ce oportunități ai ca să deschizi secții sportive în regiunea ta.

3. Învață din experiența profesorilor

“Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda, pe care o aveți în noi.” (Filipeni 3:17)

Toți profesorii de la școala de misiune sunt specialiști în domeniile lor și slujitori cu experiență. De aceea, profită de timpul aflării tale la școală și învață din experiența lor. Ei au parcurs calea pe care urmează s-o parcurgi și-ți vor putea oferi sfaturi prețioase, pe care nu le găsești în cărți sau pe internet. Zidește relații bune și de durată cu ei, pentru ca pe viitor să poți ține legătura strânsă cu ei, chiar și la distanță. De altfel, ucenicii tăi se vor raporta la tine exact în măsura în care te raportezi la învățătorii tăi.

Mă rog ca Dumnezeu să te ajute să aduci mult rod în Evanghelie, să fii un bun ucenic și un mentor bun pentru ucenicii tăi.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>