text Raspunsuri biblice

"Cum să procedezi cu oamenii care manipulează în biserică?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

Întrebare: 

În biserica noastră este cineva care vrea să știe totul despre toți și îi place să îi controleze pe ceilalți. Are bani și chiar a început să controleze și pastorul în anumite aspecte. Întotdeauna dă vina pe membrii bisericii și încearcă să controleze toată biserica. Întrebarea mea este cum să reacționez în această situație? Cam tot timpul mă mînii pe comportamentul acestei persoane, dar nu vreau să îmi pierd mîntuirea din cauza ei. Suntem o biserică mică, de 40 de membri, de aceasta și avem o relație mai strânsă unii cu alții. Înainte de a fi creștin, această persoană era budistă. El aplică mai multe principii în biserică care nu sunt biblice, iar majoritatea creștinilor nu sunt de acord cu aceasta. Totuși, pastorul nu este destul de ferm ca să-l confrunte, pentru că el dă zeciuiala și pentru că sunt rude. Aceasta mă deranjează atât pe mine, cât și pe ceilalți din biserică. Așa că am început să merg la o altă biserică mai mare, unde nu există această problemă și unde se predică din plin Cuvântul lui Dumnezeu. Este păcat dacă am schimbat biserica din această cauză sau trebuie să vizitez ambele biserici? Am învățat multe principii bune pentru viața de creștin în noua biserică, pe care nu le-am învățat timp de 3 ani de cînd am mers la vechea biserică. Acum, potrivit cu călăuzirea Duhul Sfânt, noi trebuie să trăim așa ca să aducem roada Duhului în viețile noastre (Galateni 5:22). Până la urmă mă gîndesc să merg la biserica nouă ca să învăț mai multe despre Isus și apoi să trăiesc ca El în vechea biserică. Cu aceasta în gând voi putea să îl schimb pe acel om. Vă rog, sfătuiți-mă așa cum vă călăuzește Duhul. 

Domnul Isus a spus așa: 

 

Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. (Matei 18:15-17) 

 

 

Trebuie să  discutați cu persoana despre care spuneți că dorește să știe totul despre toți și îi place să îi controleze pe ceilalți. Pregătiți-vă bine pentru discuția cu el și să-i dați dovezi clare și concrete prin care să vadă și să înțeleagă că manipulează. Pregătiți-vă să-i arătați și din Sfintele Scripturi ce anume nu face corect. Dacă va primi confruntarea, veți câștiga pe această persoană. Dacă, însă, nu va dori să primească, atunci va fi nevoie să mergeți la pastor și apoi să-l confruntați împreună cu pastorul și așa avem speranță că se va rezolva problema.  

Cât privește transferarea la altă biserică, dacă vă place mai tare acolo și credeți că primiți mai multă învățătură, aveți toată libertatea să vă transferați acolo. Doar să aveți grijă ca să fie cu adevărat învățătura sănătoasă. Mergeți mai întâi să discutați cu pastorul dumneavoastră și să vedeți ce vă va spune el cu privire la biserica cealaltă și învățătura care se predică acolo. Și să mai știți că dacă  vă transferați la altă biserică, trebuie să vă implicați deplin în slujirea bisericii și să le slujiți sfinților. Dumnezeu să vă ajute.  

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>