text Raspunsuri biblice

"Cum să procedezi când soția îți cere divorțul?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare: 

Pace, frate Vasile. Puteți să mă ajutați cu un sfat? Soția mea vrea să se recăsătorească cu alt barbat și cere divorțul de la mine. Ce să fac? Noi nu mai trăim impreună de mult timp și avem o fetiță care în curând va merge la școală. Îmi pare foarte rău de ea că suferă. 

Îmi pare foarte rău de situația în care vă aflați și care vă aduce multă durere și suferință. Presupun că soția v-a cerut și mai înainte divorțul, dar nu i l-ați dat pentru că mai sperați să vă refaceți relația și căsătoria. Despre astfel de situații în Sfânta Scriptură este scris astfel:  

 

Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. (1 Corinteni 7:15) 

 

Nu o puteți sili pe soție să rămână dacă vrea să plece. Căsătoria este un legământ care s-a încheiat prin liber consimțământ al fiecăruia și tot așa trebuie să dureze. Dacă ea nu a fost credincioasă acestui legământ și vrea să-l rupă, nu vă puteți împotrivi alegerii ei. Dacă credeți că mai este posibilitate, mai faceți o tentativă să vă împăcați și să vă refaceți căsătoria, dar dacă totuși soția insistă să-i dați divorțul, nu vă mai împotriviți, căci Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. 

 

Cât privește fetița, trebuie să faceți acum o înțelegere cu soția și să-i spuneți că aveți asupra ei aceleași drepturi și dacă rămâne să locuiască cu ea, atunci să aveți posibilitate să o vedeți pe fetiță și să o învățați din Cuvântul lui Dumnezeu, dar și să contribuiți material și în orice privință va fi nevoie la creșterea ei. 

 

Dumnezeu să vă mângâie inima și să vă dea pacea lui Hristos care întrece orice pricepere omenească ca să puteți trece prin această criză mare din viață. 

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>