text Raspunsuri biblice

"Cum să procedezi când pastorul impune tinerii să prietenească cel puțin un an până la căsătorie?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare: 

 

Prietena mea dorește să se căsătorească și împreună cu băiatul vor să facă nunta. Eu au prietenit aproximativ 6 luni până acum și vor să facă nunta, dar păstorul le stă împotrivă și le spune că trebuie să mai prietenească încă un an și apoi să facă nunta. Are dreptul păstorul să spună așa ceva? Eu știu că în Biblie nu este stabilit un termen anumit pentru prietenie. Tinerii nu sunt de acord cu această părere a păstorului și nu vor să mai lungească prietenia pentru un an de zile, pentru că se tem să nu fie ispitiți la adulter. Cum să-i explicăm aceasta păstorului sau să căutăm un alt păstor? 

 

Parcă nu-mi vine nicidecum să cred că pastorul poate să le ceară tinerilor să se întâlnească și încă să facă aceasta pentru un timp îndelungat. Orice pastor care cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu îi va sfătui invers, să nu meargă și să nu stea la întâlniri, iar dacă sunt convinși că este voia lui Dumnezeu pentru ei să se căsătorească, atunci îi va îndemna să facă nunta. Presupun că ceva nu au înțeles bine tinerii aceștia și așa au comunicat altora. Poate sunt alte pricini pentru care pastorul i-a oprit de la căsătorie și ei nu au înțeles. Eu i-aș sfătui încă o dată să mai meargă la pastor și să mai discute cu el, ca să fie siguri că au înțeles corect ce a vrut el să le comunice. 

 

Intilnirile nu sunt bune

 

Zici că în Biblie nu este fixat un termen pentru prietenie între băieți și fete înainte de nuntă. Mai mult, în Biblie nicăieri nu există menționată și nici încurajată o astfel de practică. Și dacă cineva ar încerca să aduca ca argument Cântarea Cântărilor, va trebui să-și amintească că o frază cheie în acea carte este “nu treziți dragostea până nu vine ea”,  exact ceea ce se și întâmplă când un băiat și o fată care sunt îndrăgostiți unul de altul acceptă practica întâlnirilor. 

 

Nici în vremurile biblice și nici pe parcursul istoriei omenirii nu au fost acceptate întâlnirile între băieți și fete înainte de căsătorie așa cum sunt acestea azi. Ele au început în secolul trecut și pentru că au fost promovate prin filme, cărți și mijloacele de comunicare în masă acum sunt privite de tineri ca și normalitate. Dar nu trebuie să fie așa. 

 

Sper că veți avea o disuție bună cu pastorul și el să vă explice adevărul din Sfintele Scripturi cu privire la întâlniri și căsătorie. 

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>