text Raspunsuri biblice

"Cum să procedezi când partenerul de căsătorie a fost excomunicat din biserică?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebarea aceasta a fost adresată de o femeie al cărei soț a fost excomunicat, dar se aplică și în cazul bărbatului a cărui soție a fost excomunicată. Iată întrebarea:

Îmi este clară învățătura cu privire la disciplinare în biserică, dar care să fie poziția soțului sau soției când soția sau soțul credincios a fost dat afară din biserică sau pe mâna Satanei? Poate divorța, poate să se separe? Cum trebuie să o/îl abordeze, dacă unul a luat decizia să nu Îl slujească pe Dumnezeu, așa cum au decis la început? Care este perspectiva pentru o așa căsătorie?

Există doar un singur motiv pentru care a fost îngăduit divorțul și acesta este adulterul. Acest adevăr este menționat de mai multe ori în Sfintele Scripturi. Când au venit fariseii la Domnul Isus și L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta din orice pricină, El le-a spus că ce a unit Dumnezeu, omului nu-i este permis să despartă și a mai spus:

“Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.” (Matei 19:9)

Deci, excomunicarea partenerului din biserică nu poate fi pricină de divorț, căci excomunicarea poate fi și din alte pricini, nu doar din motiv de adulter.

Cum să te porți cu partenerul de căsătorie? Să-ți îndeplinești în continuare rolul pe care îl ai. În Epistola 1 a lui Petru scrie astfel:

Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva. (1 Petru 3:1-6)

Amintește-ți de Abigail, care a avut un soț nebun, dar care totdeauna a căutat să-i facă bine și să-i salveze viața. Te invit să asculți predica “Abigail – femeia care oprește răul”.

Dacă ești soție, nu uita că rolul pe care îl ai de la Dumnezeu este să fii “un ajutor potrivit” pentru soțul tău. Dacă soțul a fost excomunicat, atunci ajutorul pe care trebuie să-i oferi este să se întoarcă înapoi la Dumnezeu. Nu te poți purta așa de parcă nu a făcut nimic și nici nu poți să accepți purtarea lui rea și păcătoasă. Roagă-te și cere de la Dumnezeu înțelepciune ca să-i spui și să-i spui așa ca să primească ceea ce îi vei spune și el să dorească să se întoarcă din toată inima la Dumnezeu. Numai nu-ți pierde duhul blând și liniștit. Îmi dau seama cât de greu îți este. Și încă ceva. Am văzut că sunt multe persoane imature din biserică, care nu au fost niciodată delegate de cineva să facă aceasta și care se oferă să facă consiliere. Ai înțelepciune și nu apela la sfatul acelor persoane și nu primi sfaturile lor. Apelează la sfatul pastorilor și al femeilor mature, cărora le-au încredințat pastorii să facă această slujbă de sfătuire. Nu te măguli cu faptul că acele femei care stau fără treabă te țin cu orele la telefon și se dau mari cunoscătoare în chestiuni de familie și de credință, căci poți ajunge în probleme mari, urmând sfaturile lor.

Dumnezeu să te binecuvânteze și să-i aducă cât mai curând pocăință deplină partenerului tău de căsătorie, ca să se întoarcă la Dumnezeu și în Biserica Lui.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>