text Raspunsuri biblice

"Cum să procedezi când fata pe care o iubeşti refuză întâlnirile?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

După publicarea articolului “Ce rol au întâlnirile în realizarea unei căsătorii fericite?”, am primit mai multe mesaje de mulţumire, dar câţiva băieţi mi-au scris cu supărare şi s-au plâns că fetele care au prietenit cu ei până acum, după citirea acestui articol, au refuzat să mai stea la întâlniri. Alţii mă întreabă cum să procedeze deoarece au un simţământ puternic pentru fetele de care sunt îndrăgostiţi şi faptul că sunt refuzaţi să mai aibă întâlniri îi face să se simtă respinşi şi le aduce suferinţe. În acest articol voi vorbi despre abținerea de la întâlniri şi sfaturi pentru băieţii care au ajuns să fie refuzaţi de prietenele lor în a mai sta la întâlniri. 

1. Felicitări! Ai găsit o persoană cu caracter integru

Din moment ce ai primit un astfel de răspuns de la fata care te iubeşte, nu am decât să te felicit pentru că ai găsit o persoană care are valori şi ştie ce vrea de la viaţă. Puţine astfel de persoane sunt în lumea de astăzi. Aşa cum poate spune acum “nu” întâlnirilor, va putea spune în viitor “nu” divorţului, avortului, sau, când fiind căsătorit cu ea şi, nu dea Domnul, să te afli pe pat de boală ori altfel de nenorocire care poate veni, această fată sau femeie va putea spune “nu” oricui îi va da sfaturi să te părăsească, să-şi caute alt partener, să-şi trăiască viaţa, etc. Dacă va încerca vreodată un alt bărbat să o seducă, această femeie va şti bine cum să spună “Nu” pentru că nu se lasă controlată de emoţii şi sentimente, ci, invers, ştie să le controleze şi să le înfrâneze. Într-un cuvânt, abținerea de la întâlniri indică la maturitatea fetei sau femeii care poate fi cerută în căsătorie.

2. Abţinerea de la întâlniri nu este o respingere a persoanei tale

Faptul că fata care te iubeşte a luat această decizie în urma citirii articolului nu înseamnă o respingere a persoanei tale sau o răcire a sentimentelor care le are pentru tine. Invers, tocmai pentru că preţuieşte sentimentele tale, relaţia cu tine şi pentru că vrea din acest grăunte să crească un copac frumos şi puternic al dragostei, de aceea refuză întâlnirile. Sunt absolut sigur că este tot atât de greu şi pentru ea şi, pentru că te iubeşte, ar vrea şi ea să petreceţi mai mult timp împreună, dar, aşa cum am scris în articolul“Ce rol au întâlnirile în realizarea unei căsătorii fericite?”, faptul că veţi petrece timp doar voi doi, nu va lucra acum decât la ruinarea acestei relaţii.

3. Abţinerea de la întâlniri este un test pentru caracterul tău

Biblia spune despre femeie că “este un vas mai slab” în comparaţie cu bărbatul. Din scrisorile care le-am primit până acum am văzut că fetele sunt cele care au cerut să fie întrerupte întâlnirile. Cu toţii ştim că fetele şi femeile pun mult mai mult preţ pe relaţii decât o fac bărbaţii şi când ţi-a cerut să nu vă mai întâlniţi nu crede că i-a venit uşor acelei fete, dacă te iubeşte cu adevărat. Tăria caracterului ei se manifestă prin aceea că se conduce de realitate, bunul simţ şi înţelepciune şi nu se lasă târâtă de sentimente care, fii sigur, o îndeamnă să meargă la întâlnire şi să stea zi şi noapte. Dacă ea, fiind fată şi, cum spune Biblia, “un vas mai slab” poate spune nu ispitei de a sta la întâlniri, cu atât mai mult se aşteaptă de la tine tărie de caracter şi înţelepciune. Abținerea de la întâlniri este un test pentru caracterul tău. Dă dovadă de înfrânare şi cumpătare şi dezvoltă aceste calităţi care îţi sunt absolut necesare pentru a fi un soţ şi un tată bun în viitor.

4. Abţinerea de la întâlniri este dovada solicitării unei dragoste adevărate

Poate părea contradictorie afirmaţia mea, dar aşa este. Dacă o iubeşti cu adevărat pe acea fată, vei face tot efortul ca să te pregăteşti să întemeiezi o familie şi apoi să o ceri în căsătorie. De altfel, dacă fata nu va accepta să stea la întâlnire şi îţi vei găsi o altă persoană, care va accepta întâlnirile, nu va fi aceasta o dovadă că nu ai iubit-o niciodată cu adevărat? Cine iubeşte cu adevărat este în stare să aştepte mult, mult, foarte mult timp şi Dumnezeu spune în Biblie că “aşteptarea celor neprinăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri.” (Proverbe 10:28)

5. Foloseşte timpul pentru pregătire de a întemeia o familie

Dacă iubeşti acea fată şi doreşti să o ceri în căsătorie, foloseşte timpul ca să-ţi dezvolţi capacitatea de a întreţine o familie. Fiecare bărbat trebuie să aibă o anumită capacitate de a întreţine şi aceasta este responsabilitatea noastră, a bărbaţilor, să întreţinem şi să protejăm. Cu părere de rău, dacă priveşti în jur, sunt atât de puţini bărbaţi care îşi iau în serios responsabilitatea. Această capacitate de a întreţine o familie este strâns legată de capacitatea de a lucra, de a câştiga, etc. Ca şi orice altă capacitate, cea de a întreţine pe alţii se dezvoltă. Dacă iubeşti cu adevărat pe fata care nu mai vrea să stea cu tine la întâlniri, atunci vei depune tot efortul pentru a-ţi creşte puterea ta bărbătească de a o întreţine şi proteja. Vei merge să înveţi o profesie, vei căuta un serviciu, vei invăţa să lucrezi din greu aşa ca să contribui acum la starea materială a familiei tale şi nu vei accepta să fii întreţinut de părinţii tăi. De altfel, dacă a-i cere în căsătorie pe fata care nu mai acceptă să petreceţi timp la întâlniri şi dacă ea ar accepta să încheie legământul de căsătorie cu tine, ai fi în stare să o întreţii şi să o protejezi? Cum este capacitatea ta acuma? Poţi face faţă nevoilor tale materiale personale? Dacă nu, atunci, mulţumeşte fetei că nu acceptă să stea la întâlnire cu tine şi mergi să înveţi o profesie, găseşte un serviciu şi depune tot efortul ca să-ţi dezvolţi puterea ta bărbătească de a proteja şi întreţine.

6. Dumnezeu îţi va păstra şi îți va aduce viitoarea soţie

Dacă iubeşti cu adevărat o fată şi ea refuză să mai petreaca timp la întâlnirile cu tine, presupun că te îngrijorezi să nu vină un alt bărbat şi s-o ceară în căsătorie înaintea ta. Dacă gândeşti aşa, atunci depune efortul ca să te pregăteşti mai repede pentru căsătorie, în sens de a întreţine şi proteja soţia şi copiii. Dacă, totuşi va veni un alt bărbat şi o va cere în căsătorie şi ea va accepta, îţi dai seama că nu ai fost tu alesul inimii ei. Dacă avea să te iubească cu o dragoste necesară încheierii legământului de căsătorie, nu avea să accepte propunerea altui bărbat. Nu trebuie să-ţi pară rău pentru că nu ai fi avut o bucurie deplină dacă aveai să întri în căsătorie astfel. Nu te îngrijora, ci fă binele şi pune-ţi nădejdea în Dumnezeu care a spus: “Casa şi averea o moştenim de la părinţi, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul.” (Proverbe 19:14)

7. Învaţă cumpătarea şi înfrânarea

Să meargă şi să petreacă timp la întâlniri pot toţi, iar abținerea de la întâlniri este o calitate a oamenilor înfrânaţi şi cumpătaţi, care pot să-şi controleze emoţiile şi sentimentele. Aceștia sunt oameni de încredere şi te poţi bizui pe ei, poţi să trăieşti viaţa cu astfel de oameni. Cei care nu vor să-şi stăpânească şi înfrâneze sentimentele sub pretextul că “inimii nu-i poţi porunci”, tot aşa se vor îndreptăţi mai târziu, când, fiind căsătoriţi, într-o zi se vor lăsa tărăţi de frumuseţea sau seducerile altei femei. Ei nu pot altfel pentru că nu au învăţat să “poruncească inimii” prin cumpătare şi înfrânare. Înfrânarea şi cumpătarea devine parte din caracter atunci când primeşti Duhul Sfânt la încheierea legământului cu Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune “Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22)

Primeşte-L Domnul Isus în inimă şi astfel vei primi Duhul Sfânt, ca apoi să poţi avea şi exersa cumpătarea şi înfrânarea. Nu mai merge la întâlniri, ci foloseşte timpul pentru dezvoltarea puterii tale bărbăteşti de a întreţine şi proteja. Dacă, însă, eşti în stare să întreţii şi să protejezi soţia şi copii şi Domnul ţi-a dat dragoste pentru o fată care doreşti să fie soţia ta, poţi merge să o ceri în căsătorie. Dumnezeu să-ţi dea izbândă!

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>