text Raspunsuri biblice

"Cum să procedăm cu cei care păcătuiesc împotriva noastră?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare: Cum să mă port cu cel care a păcătuit împotriva mea, dar nu-și cere iertare și nici nu-și recunoaște vina? 

Dacă fratele meu păcătuiește împotriva mea:

Iată cum ne învață Domnul Isus să procedăm atunci când cineva păcătuiește împotriva noastră:

Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!” – să-l ierţi. (Luca 17:3-4)

Potrivit cu acest text, când cineva păcătuieşte împotriva noastră, noi trebuie:

  1. În primul rând să-l mustrăm, adică să-l confruntăm, indiferent dacă a greşit împotriva noastră intenţionat sau neintenționat. Dacă nu confruntăm, relaţia se va răci treptat până se va rupe total.
  2. În al doilea rând, dacă-i pare rău pentru ceea ce a făcut, să-l iertăm. Dacă păcătuiește de mai multe ori împotriva noastră, dar de fiecare dată îşi cer iertare şi îi pare rău – la fel, să-l iertăm.

Deci, trebuie să-i iertăm pe cei care îşi cer iertare.

Cum mă port cu cel care a păcătuit împotriva mea, dar nu-și cer iertare?

Iată instrucţiunile pe care le dă apostolul Pavel credincioşilor din Roma:

Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: ,,Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine. (Romani 12:18-21)

Iertarea fără pocăinţă este o justificare a păcatului, fără justificarea păcătosului

Ce se întâmplă atunci când iert pe cel care a păcătuit împotriva mea fără să-l mustrăm, adică fără să-l confrunt cu păcatul lui? Dietrich Bonhoeffer, un mare teolog martirizat de către nazişti într-un lagăr de concentrare în 1945, numea o astfel de iertare:

(…) Iertare ieftină (…) care duce la justificarea păcatului fără justificarea păcătosului pocăit.

Prin faptul că nu mustrăm pe cei care păcătuiesc şi-i iertăm fără ca ei să-şi ceară iertare, noi justificăm sau încuviinţăm modul lor de viaţă şi îi lipsim de şansa de a se pocăi pentru a fi justificaţi înaintea lui Dumnezeu.

Cum procedează Dumnezeu cu cei care nu se pocăiesc?

Dumnezeu a dat pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru întreaga omenire (Ioan 1:29; 1 Ioan 2:2), dar această jertfă este valabilă doar pentru cei care se pocăiesc, adică îşi recunosc păcatul, le pare rău pentru ceea ce au făcut şi îşi cer iertare. Cei care nu se pocăiesc, vor fi judecaţi şi “partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalipsa 21:8).

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>