text Raspunsuri biblice

"Cum să moderezi la o masă rotundă? (7 sfaturi)"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

 

Mi-aş fi dorit să găsesc un astfel de articol până săptămâna trecută, când am avut să moderez pentru prima dată la o masă rotundă cu subiectul „Legea Ne-discriminare – beneficiu sa pericol pentru Moldova”. Astfel aveam să mă port altfel în anumite situaţii. Dar, acum, după ce a avut loc evenimentul, mi-am făcut o evaluare şi în acest articol voi trece lecţiile învăţate. Presupun că vor fi folositoare şi altora, dar, dacă nu, cel puţin eu voi reveni la acest articol când voi mai avea să fiu moderator la o masă rotundă. Aşa dar, iată lecţiile învăţate…

1.Pregăteşte bine întrebările

Începe cu o săptămână înainte, cel puţin, să pregăteşti o listă cu întrebări care vor fi adresate vorbitorilor participanţi la masa rotundă. Din numărul de întrebări, selectează 7-10 cele mai importante, dar din aceste 10, alege 3 care le consideri cruciale pentru bunul mers al mesei rotunde şi la care dacă nu se vor da răspunsuri depline, poţi considera că masa rotundă că dat faliment. Şi mai ia în consideraţie un sfat bun care a dat Apostolul Pavel ucenicului său Timotei şi care poate fi aplicat bine şi la pregătirea pentru masa rotundă:

Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. (2 Timotei 2:23)

2.Defineşte regulile de participare la început

Este foarte necesar de la bun început să fie stabilit subiectul clar, dar să fie stabilite şi regulile pentru participanţi, care ar trebui să fie aproximativ următoarele:

  1. Să se dea răspunsuri concrete la întrebări
  2. Să fie excluse detaliile care nu sunt necesare
  3. Să nu devieze de la subiect
  4. Să folosească limbaj clar pentru spectatori (uneori participanţii recurg la folosirea limbajului profesional tocmai ca să nu fie înţeleşi, dar să facă impresia că cunosc materia şi că au răspuns bine)
  5. Dacă vorbitorii vor depăşi aceste reguli, moderatorul îi va întrerupe sau opri.

3.Cere explicarea termenilor

Cum am spus-o mai sus, uneori, vorbitorii pot recurge la limbaj şi termeni din domeniul lor profesional, tocmai ca să nu dea un răspuns, dar să faci impresia că au răspuns. Când nu înţelegi un termen sau când presupui că ascultătorii din sală nu înţeleg termenul respectiv, întrerupe vorbitorul şi cere explicarea.

4. Insistă să capeţi răspunsuri complete

Unii vorbitorii răspund în fraze lungi, recurg la anumite exemple, ilustraţii, etc, dar de fapt aceasta este un fel de a fugi de la răspunsul care se aşteaptă de la ei şi ascultătorii rămân fără acest răspuns clar. De aceea, ca şi moderator până, insistă la vorbitori se dă un răspuns clar care satisface întrebarea adresată de moderator sau de participanţii din sală.

5. Re-defineşte afirmaţiile

Unii vorbitori aplică o tactică prin care vorbesc un lucru, dar în prezintă în aşa fel, cu astfel de termeni, ca să facă impresia că a spus altceva, sau ca să lase pe fiecare să înţeleagă ceea ce şi-a dorit. De cele mai multe ori vorbitorii o fac deoarece vor să ascundă intenţiile adevărate pe care le au. De aceea, caută să fii atent ca şi moderator, şi la urmă, după ce vorbitorul s-a expus pe marginea întrebării puse, mai re-defineşte odată afirmaţiile lui ca să vezi dacă aceasta a vrut să spună. Aşa nu vei lăsa să „audă fiecare ce a vrut”, ci să audă fiecare participant ceea ce a fost spus.

6. Nu te lăsa deviat de la subiect

Odată am fost invitat la o masă rotundă organizată în cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova unde am fost invitat să prezint ce spune Biblia despre homosexualitate. După ce am arătat că aceasta este o practică păcătoasă şi condamnată de Dumnezeu, vorbitorul care era din partea unei organizaţii a homosexualilor şi lesbienelor a recurs la un procedeu viclean. A început să enumere anumite fenomene negative care au loc în biserică şi a făcut aceasta pentru mai mult de 20 de minute până când a fost oprit de moderator. Când mi s-a oferit cuvântul, am dat pe faţă tactica lui şi am spus: „Da, este adevărat, în biserici sunt multe probleme care ne produc durere, dar azi am venit să discutăm despre statutul homosexualităţii. Să ne întoarcem la subiect şi să continuăm discuţia.” Atunci când unul din vorbitori vrea să ducă discuţia în altă direcţie pentru a pune în lumină rea pe alţii, nu admite aceasta.

7. Foloseşte clepsidra

Am observat că sunt mai puţini oameni care ştiu să vorbească scurt şi la subiect. De aceea, mi-am cumpărat o clepsidră pe care o voi folosi de acum înainte la mesele rotunde. Astfel, îmi voi rezerva dreptul să le dau vorbitorilor pentru a răspunde la întrebare un timp limitat şi, dacă o cere răspunsul, să mai prelungesc timpul, doar în cazul când vorbitorul cu adevărat are nevoie de mai mult timp pentru a da un răspuns deplin.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>