text Raspunsuri biblice

"Cum să-L cauți pe Dumnezeu?"

"Cum să-L cauți pe Dumnezeu?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Cum Îl pot găsi pe Dumnezeu? Cum trebuie să-L caut? Cum trebuie să mă rog? Cum să îmi cer iertare lui Dumnezeu pentru păcatele mele? Cum să fac voia Lui? Îmi oferă Dumnezeu o șansă? Dacă eu nu cred în El, cum pot schimba gândirea mea, mintea mea ?

Cum să-L cauți pe Dumnezeu?

Citind aceste întrebări, mi-am dat seama că citesc o strigare a sufletului, un glas a celui pierdut în pustie care vrea să ajungă la apă, vrea să ajungă la viață, dar nu știe încotro s-o apuce. Ați făcut o bună alegere, adresând aceste întrebări. Chiar dacă vi se pare că nu mai aveți nici speranță, vestea bună e că la Dumnezeu totdeauna este scăpare și o nădejde care nu înșală.

 

Când poporul Israel era în robie, în Babilon, în disperarea lor copiii lui Israel se gândeau că sunt nenorociți pentru totdeauna. Pierduseră nădejdea și se întrebau dacă mai este vreo șansă să-L mai găsească pe Dumnezeu în contextul în care se aflau ei acum. În împrejurarea aceasta, Dumnezeu a mișcat inima proorocului Ieremia ca să scrie o scrisoare pe care a trimis-o din Ierusalim la Babilon (Ieremia 29:1). În această scrisoare Dumnezeu se adresează la toți prinșii de război, robi (Ieremia 29:4), și printre rândurile acestei scrisori Dumnezeu vrea să-i asigure că El vrea să le dea acestor oameni pierduți un viitor și o nădejde:

“Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11)

Exact după aceste rânduri, Domnul le dă răspuns la întrebarea lor și la întrebarea dvs adresată astăzi și anume:

Cum Îl poți găsi pe Dumnezeu și cum trebuie să-L cauți?

Nu trebuie să inventezi propria metodă de a-L căuta pe Dumnezeu, căci El Însuși a spus:

“Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul” (Ieremia 29:13-14)

Dumnezeu dă două condiții aici pentru a-L putea găsi:

  1. Să-L cauți
  2. Să-L cauți din toată inima

Nu este de ajuns să-L cauți pe Dumnezeu. Îl poți căuta în felul tău, Îl poți căuta așa cum te învață oamenii. Dumnezeu totuși cere să-L căutăm din toată inima. Este foarte interesantă această expresie “toată inima” când o privești în ansamblu pe tot parcursul celor 66 de cărți din Biblie. Un lucru care se repetă permanent este că Dumnezeu cere o dedicare din toată inima. O căutare din toată inima, o întoarcere din toată inima, o credință din toată inima, o dragoste din toată inima etc. Dumnezeu Se lasă găsit de acela care hotărăște cu toată inima să-L caute și să creadă în El. Altfel nu este posibil.

Poate te întrebi: “Dar cum să-L caut din toată inima?” În primul rând, să-L chemi din toată inima în viața ta, pentru că  El a promis așa:

Domnul este lîngă toţi cei ce- L cheamă, lîngă cei ce- L cheamă cu toată inima (Psalm 145:18)

Cheamă-L în rugăciune și fă-o din toată inima. Spune lui Dumnezeu că dorești să-L cauți din toată inima și că Îl inviți din toată inima să vină în viața ta. Sunt sigur că te va asculta, căci Cuvântul lui este Adevărul (Ioan17:17) și nu poate să spună și să nu facă.

David, când se ruga lui Dumnezeu, a zis așa:

Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat dela poruncile Tale. Strîng Cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta (Psalmul 119:10-11)

Secretul nu este doar să-L căutăm pe Dumnezeu din toată inima, ci să și strângem Cuvântul Lui în inima noastră. Atunci când rămânem, când strângem Cuvântul Lui în inima noastră, Dumnezeu ne ajută să nu păcătuim, ci să trăim frumos înaintea Lui, de aceea David mai zice așa:

Te chem din toată inima mea: ascultă- mă, Doamne, ca să păzesc orînduirile Tale. Te chem:mîntuieşte- mă, ca să păzesc învăţăturile Tale (Ps. 119:145-146)

Ce să faci acum?

12 „Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi- vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plînset şi bocet! 13 Sfîşiaţi- vă inimile nu hainele, şi întoarceţi- vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi- I pare rău de relele pe cari le trimete ( Ioel 2:12-13)

Există o urgență, “chiar acuma, zice Domnul,…”. Dacă nu ai făcut lucrul acesta în viața ta, te invit să o faci chiar acum. Dumnezeu îți poruncește, te roagă fierbinte, “în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu”(2Corinteni 5:20).

Cum să-ți ceri iertare de la El?

Așa cum o cere El, din “toată inima” și avem promisiunea că:

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”(1Ioan 1:9)

Mărturisește-ți păcatul înaintea lui Dumnezeu astăzi. Pleacă genunchii înaintea Lui și cere iertare pentru tot ce ai păcătuit înaintea Lui. Numai El poate să te ierte și să-ți dea eliberarea deplină. Domnul Isus, când a văzut inimile oamenilor împovărate și robite de păcat, le-a spus așa:

“Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”(Matei 11:29)

Sufletul dvs este trudit și împovărat de păcat. Numai Domnul Isus îți poate da iertare și eliberare. El a promis așa:

“…dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”(Ioan 8:36)

Cheamă-L astăzi din toată inima și El va veni în inima ta. El stă la ușa inimii tale și bate, deschide-i și El cu siguranță va intra, dacă Îl chemi din toată inima.

Cu ocazia aceasta vă recomand cursul de studiu biblic inductiv “Întoarceți inima spre Dumnezeu”, care te ajuta să înțelegi în detalii cum vrea Dumnezeu să-ți întorci inima ta spre El.

Dacă ai luat decizia astăzi să-L urmezi pe Isus și ți-ai dedicat viața Lui, te îndemn să te înscrii și la cursurile de pregătire pentru botez care deja au început la Biserica “Buna Vestire”, astfel să poți să împlinești și această poruncă importantă a Domnului Isus.

La încheiere, vreau să te las să meditezi asupra cuvintelor lui Dumnezeu care a spus așa:

“Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”(Ieremia 29:11)

Un viitor și o nădejde, acestea sunt lucrurile pe care vrea Dumnezeu să ni le dea astăzi, dar alegerea o face fiecare pentru el.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>