"Cum să fii o mireasmă a cunoştinţei lui Dumnezeu?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

În capitolul 2 al Epistolei II către Corinteni, Apostolul Pavel spune despre sine şi colegii lui în lucrarea Evangheliei că sunt mireasma cunoştinţei lui Dumnezeu. Dacă urmărim cu atenţie tot capitolul, vedem cum se poartă cineva care este o mireasmă a cunoştinţei lui

Dumnezeu în diferite împrejurări. Să învăţăm de la Pavel cum să fim şi noi, fiecare, o mireasmă a cunoştinţei lui Dumnezeu în orice loc.

Fereşte-te să întristezi pe fraţii tăi

După ce le explică în capitolul 1 al epistolei motivul întârzierii sale să vină la Corint, Apostolul Pavel spune:

Am hotărât dar în mine, să nu mă întorc la voi cu întristare. Căci, dacă vă întristez, de la cine să mă aştept la bucurie; dacă nu de la cel întristat de mine. Şi v-am scris cum v-am scris, ( se referă la prima epistolă unde a atins multe subiecte dureroase şi a mustrat tare) ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor. V-am scris cu multă mâhnire, şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare, pe care o am faţă de voi. (II Corinteni 2:1-4)

Mesajul primei epistole a lui Pavel a fost dur către Corinteni, pentru că i-a mustrat de multe lucruri, de imaturitatea lor spirituală, de certurile şi partidele care erau între ei, de aroganţa pe care o arătau când se pretindeau a fi înţelepţi în felul lumii acesteia, pentru  cazul de curvie care l-au avut în biserică, pentru faptul că tot mai erau lumeşti pentru că se purtau ca şi oamenii din lume. Deci, i-a mustrat de multe lucruri, inclusiv de faptul că au ajuns până acolo că au făcut un prilej de ceartă şi din darurile spirituale primite de la Dumnezeu ca să-şi poată sluji unii altora. Pentru toate aceste lucruri, ca un părinte iubitor, i-a mustrat şi nu i-a fost uşpr. Spune că în timp ce a scris ochii i-au fost scăldaţi de lacrimi. El nu a dorit să-i întristeze pe Corinteni, dar aceasta era absolut necesar şi nu putea fi evitat. Bine este că mustrare care le-a fost dată pe faţă a avut un efect bun şi ei, Corintenii, au văzut dragostea lui Pavel în aceste mustrări şi s-au lăsat corectaţi. Cum procedezi când fraţii tăi, când ucenicii tăi cedează şi nu mai trăiesc aşa cum ne cheamă Dumnezeu în Cuvântul Său? Ai curajul să-i mustri? Cum este mustrarea ta? Aduce vindecare, sau doboară mai mult?

Iartă şi îndeamnă la iertare

Apostolul Pavel le-a cerut Corintenilor să ia atitudine faţă de anumiţi oameni care i-au tulburat sau care au adus imoralitate în mijlocul lor. Ei au ascultat îndemnul lui Pavel şi au luat atitudinea care li se cerea faţă de cel care a fost o pricină de întristare. De aceea Pavel le scrie acuma:

Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult. Este destul pentru omul acesta pedeapsa, care i-a fost dată de cei mai mulţi; aşa că acum, este mai bine să-l iertaţi, şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire. De aceea, vă rog, să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el; căci v-am scris şi cu gând ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul. Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. Într-adevăr, ce am iertat eu, – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos; ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui. (II Corinteni 2:5-11)

Pavel nu specifică cine este omul la care se referă, dar spune că acel om este întristat, ceea ce arată că îi pare rău de păcatele comise pentru care biserica a trebuit să ia o atitudine faţă de el. Acum, din moment ce el este întristat, Pavel spune că este necesar să fie iertat şi primit înapoi, ca să nu fie doborât de prea multă întristare. Cel care este o mireasmă a cunoaşterii lui Hristos în orice loc, cunoaşte puterea iertării, pentru că singur a experimentat iertarea în viaţa sa şi este gata să o ofere celor ce sunt întristaţi şi le pare rău de păcatele comise. Cât de repede ierţi tu pe cei ce îţi cer iertare?

Preţuieşte viaţa fraţilor

La citirea primului capitol al acestei a doua epistole a lui Pavel către Corinteni, iese în evidenţă învinuirea pe care i-o făceau Corintenii lui Pavel pentru faptul că nu a venit pe la ei potrivit cu promisiunea făcută când a plecat din Corint. Pavel le mai spune acum încă un motiv de ce s-a reţinut atât de mult cu venirea şi anume:

Când am ajuns în Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul, n-am avut linişte în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe fratele meu Tit; de aceea, mi-am luat ziua bună de la fraţi, şi am plecat în Macedonia. (II Corinteni 2:12-13)

Chiar dacă a avut mari oportunităţi pentru predicarea Evangheliei la Troa, Pavel a pus mai sus decât aceste oportunităţi viaţa ucenicului său Tit. El nu a avut linişte în duhul său şi a plecat să-l caute în Macedonia ca să afle cum este starea lui. Iarăşi, Apostolul nu mai întră în detalii, şi nu cunoaştem ce s-a întâmplat cu Tit şi care a fost motivul lui să plece în Macedonia. Un lucru este cert însă că aceasta nu s-a întâmplat conform unui plan şi deci, intervenise ceva urgent, sau poate chiar ceva periculos, odată ce Pavel nu a mai avut linişte în duhul său. Ce faci când viaţa prietenilor tăi este în primejdie? La ce dai atunci prioritate? Mergi să-i cauţi, sau spui că sunt lucruri mai importante, cum ar fi slujirea?

Mireasma cunoștinței lui Dumnezeu umblă în biruinţa lui Dumnezeu

În continuare, vorbind despre sine, despre Tit şi despre toţi membrii echipei sale, Apostolul spune:

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui. Într-adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos pentru cei ce sunt pe calea mântuirii şi pentru cei ce sunt pe calea pierzării; pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri? (II Corinteni 2:14-16)

În acest pasaj, Apostolul ne compară pe noi, lucrătorii Evangheliei, cu generalii biruitori ai Romei, care după ce învingeau pe vrăjmaşi, după lupte crâncene, se întorceau cu triumf şi aşa întrau în Roma. Tot oraşul ieşea să întâlnească pe biruitor şi îi presărau drumul cu flori. Când întra biruitorul în carul lui de biruinţă, caii călcau pe acele flori storcând din ele mirosul care se răspândea. Acel miros era pentru general, pentru ostaşi şi pentru cetăţenii romani un miros de la viaţă la viaţă, pentru că ei scăpaseră de ameninţarea morţii din partea vrăjmaşilor. Dar, nu toţi se bucurau de mirosul glorios al acelor flori. În urma generalului veneau prizonierii legaţi în lanţuri. Pentru ei, mirosul acelor flori era un miros de la moarte la moarte. Scriptura spune că pe noi, cei care propovăduim Evangheila, Dumnezeu ne poartă în carul Lui de biruinţă totdeauna. Deci, noi suntem totdeauna biruitori prin acel care ne-a răscumpărat. Iar mesajul nostru, mesajul Evangheliei, este acea mireasmă de la viaţă la viaţă pentru cei ce cred în Isus, şi de la moarte la moarte pentru cei ce rămân în necredinţa lor. Ce fel de mireasmă este Evanghelia pentru tine? Ce fel de mireasmă eşti tu pentru alţii?

Nu strica Cuvântul lui Dumnezeu

Eşti o mireasmă a cunoştinţei lui Isus Hristos în orice loc, atât timp cât trăieşti şi propovăduieşti învăţătura adevărată a Evangheliei. De aceea Apostolul Pavel spune:

Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inima curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos. (II Corinteni 2:17)

Atenţie, Apostolul spune că cei mai mulţi care se pretind preoţi şi slujitori ai lui Dumnezeu, strică Cuvântul lui Dumnezeu, adică învaţă greşit. De ce? Pentru că aceşti oameni nu vorbesc cu inima curată, sau ceea ce au cu adevărat în inimă. Ei nu vorbesc din partea lui Dumnezeu ci din partea lor sau a altor oameni. Ei nu vorbesc înaintea lui Dumnezeu ci ca să impresioneze pe alţi oameni sau să capete ceva de la ei. Trăirea aceasta nu este în Hristos şi propovăduirea lor este zadarnică. Cum este slujirea şi propovăduirea ta? De ce faci ce faci? Pe cine vrei să impresionezi? De ce NU faci anumite lucruri? Poate de aceea că umbli înaintea oamenilor şi nu înaintea lui Dumnezeu?

Să fim cu toţii o mireasmă a cunoştinţei lui Hristos în orice loc. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

sursa: https://moldovacrestina.md/