text Raspunsuri biblice

"Cum să fii cel mai bun în domeniul tău?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Sunt multe persoane care doresc să devină specialiști foarte buni în domeniul în care activează. Eu tot fac parte din aceste persoane, la fel cum și cei care citesc acest articol. Dar cum să devii foarte bun într-unul sau mai multe domenii?
Sunt foarte multe cărți care învață că trebuie să ai grijă de mai multe domenii din viața ta, ceea ce e corect și logic. Domeniile care trebuie să le dezvolți sunt: spiritual, sănătate, profesional ș.a. Cu toții recunoaștem că aceste domenii fac parte din viața noastră și sunt importante. Dar cum să reușești să devii un specialist la care oamenii ar apela și părerea căruia ar conta? Iată câteva sfaturi:

 Întreabă-te de ce dorești acest lucru.

Motivația contează. Sunt mulți tineri impresionați de prestațiile sportivilor, cântăreților sau ale unor oameni de afaceri și aceasta îi face să dorească să devină ca și ei, și nu spun că e greșit. Dar dacă cauți doar să devii bun și nimic mai mult – atunci pentru tine nu vor conta oamenii.
Iată ce spune Domnul Isus:

„Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:19-21)

Nu face așa ca performanța ta să fie tot scopul tău în viață, scopul principal în viață trebuie să fie relația ta cu Dumnezeu, comoara ta în cer. Prețuiește oamenii așa cum îi prețuiește Dumnezeu și le dorește doar binele.
În căutarea performanței cum să vezi dacă comoara ta este pe pământ? Simplu, dacă observi că prin tot ce faci cauți să impresionezi, să storci laude, să te lauzi doar cu ce ai realizat sau cauți să fii cât mai popular, atunci comoara ta nu este Dumnezeu.

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:15-17)

Avertizarea care o face Ioan este că aceste lucri nu au valoare și trec. Nu se merită să investești timp și energie pentru a da impresie sau pentru a căuta să ai cât mai multe lucruri materiale doar ca să te deosebești de alții.
Toate aceste trei lucruri „pofta firii, pofta ochilor și lăudăroșia vieții” sunt sumarizate de unul singur – dragostea de bani.

„Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” (1 Timotei 6:10)

Nu banii sunt problema, ci faptul că îi dorești tot mai mult sau că visezi la ei. Biblia menționează mulți oameni bogați care au avut o relație deosebită cu Dumnezeu, cum ar fi Avraam și Iov.
Dacă motivația ta este corectă și dorești să devii mai bun în domeniu doar pentru a ajuta oamenii și pentru a fi mai eficient în ceea ce faci – te invit să citești tot articolul.

 Primul pas- Caută să devii mai bun în fiecare zi.

Nu poți avea performanțe peste noapte și dacă ai încercat aceasta – sigur că te-ai întâlnit cu frustrări. E ca și în ziua când hotărăști să faci sport și te suprasoliciți și a doua zi ești foarte obosit și renunți fiindcă te simți copleșit.
Ca să nu te simți frustrat și obosit trebuie să încerci să devii mai bun puțin câte puțin. Dacă te hotărăști să înveți limba engleză atunci învață puțin câte puțin, dar în fiecare zi. Iată ce ai putea să încerci:
– să înveți un cuvânt pe zi, dacă ți se pare ușor – poți să înveți și câte două cuvinte pe zi. Timp de un an poți să înveți între 365 de cuvinte și 730!! E încurajator, nu? Dacă ai această disciplină timp de 2 ani – poți să înveți până la 1500 cuvinte.
– să citești cărți în limba engleză. Îți recomand 2 cărți foarte bune și foarte ușor de citit „The love dare” sau „The 5 love languages” – ambele au un limbaj simplu, dar un mesaj profund, ceea ce te va motiva să citești în continuare și nu numai  – ci și să înțelegi ceea ce citești.
– să participi la tabere unde se învață engleza, aici aș putea să îți sugerez taberele EFNL. Eu am învățat engleza la astfel de tabere.
– înscrie-te la cursuri de engleză iar dacă nu poți – începe un curs on-line. Și lista poate continua. În progresul tău contează două lucruri: să nu te oprești și să nu te compari cu alții. Ceea ce am menționat mai sus – motivația ta contează foarte mult. Nu înveți engleza pentru a demonstra ciuva că știi, ci pentru că dorești (să călătorești în țări în care se vorbește engleza, să citești cărți în engleză, să scrii în limba engleză sau să cânți ș.a).
Dacă dorești să devii un bun sportiv – încearcă în fiecare zi, la fiecare antrenament să devii mai bun decât la antrenamentul trecut – fie că e vorba de o mișcare care nu îți reușea bine, fie că e vorba de flotări (și performanță e să faci și cu o flotare mai mult!), fie că înveți o mișcare nouă – dar să devii azi mai bun decât ieri.
Ca să îți urmărești progresul – va trebui să îți faci unele notițe, de aceea e bine să ai un carnet, caiet sau să scrii în telefon sau calculator.

 Pasul doi – Schimbarea ta contează.

Adaugă la caracterul tău calități noi. Se consideră că un obicei se consolidează în 28 de zile.
Ca să fii foarte bun – e bine să fii un vânător de calități. Nu vorbesc despre schimbarea caracterului care o face Dumnezeu, Dumnezeu schimbă omul odată cu pocăința lui și îl face tot mai asemenea caracterului Domnului Isus, ci menționez aici despre unele deprinderi care îți vor fi de folos.
Dacă implimentezi câte un obicei în fiecare lună – atunci vei reuși să schimbi 12 lucruri în comportamentul și modul tău de viață. Aceasta e o schimbare foarte mare.
Iată despre ce schimbări vorbesc:
– disciplina spirituală de dimineața, timpul devoțional cu Dumnezeu. Unii au această disciplină și vor recunoaște că acesta este cel mai calitativ timp al zilei;
-să alergi dimineața;
– să faci sport în fiecare zi;
– să acorzi în fiecare zi timp pregătirii în domeniul în care activezi;
– să scrii câte un articol pe zi;
Vreau să te atenționez că va fi un pic mai greu la început dar te rog să continui chiar dacă rezultatele nu se văd în prima lună.

Îmi doresc mie succes și tuturor celor care doresc să devină mai buni. Domnul să vă ajute.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>