text Raspunsuri biblice

"Cum să faci lucrarea cu tinerii în sate?"

"Cum să faci lucrarea cu tinerii în sate?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Cum bisericile de la sat să dezvolte lucrarea cu tinerii? 

Lucrarea cu tinerii este crucială pentru biserica Domnului Isus, fără de ea biserica nu are viitor. Cu părere de rău, această lucrare este neglijată de multe biserici, iar în unele ea lipsește cu totul. Realitatea de astăzi ne arată că tinerii lipsesc în număr mare din bisericile din provincie. 

Am putea să vorbim aici despre mai multe motive. Unul din ele l-am menționat deja mai sus și este neglijența, altul este că tinerii migrează de la sate la orașe pentru a-și face studiile sau pentru serviciu. O altă cauză ar fi că tinerii pleacă peste hotare. Un alt fenomen foarte dureros este că tinerii ce provin din familii creștine se leapădă de credință și pleacă în lume. 

Dumnezeu de la bun început le-a lăsat poporului Israel unele dintre cele mai importante porunci cu privire la educația tinerii generații. 

Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe cari ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi. Adu-ţi aminte de ziua cînd te-ai înfăţişat înaintea Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, cînd Domnul mi-a zis: „Strînge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să înveţe să se teamă de Mine tot timpul cît vor trăi pe pămînt; şi să înveţe şi pe copiii lor să le păzească. (Deuteronom 4:9-10) 

Educația tinerii generații nu înseamnă doar salvare, dar și continuitate copiilor tăi și copiilor copiilor tăi. Mesajul trebuie transmis din generație în generație prin exemplu personal (veghează cu luare aminte asupra sufletului tău) și prin comunicarea eficientă și sistematică a mesajului Scripturii.  

Și Domnul Isus a spus: 

Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei. (Matei 19:14) 

Circa 50% din populația țării noastre sunt copii și tineri pînă la vîrsta de 30 de ani ce au nevoie să audă Evanghelia Domnului Isus. Biserica trebuie să fie preocupată cum să câștige pentru Domnul Isus tînăra generație. 

Pentru lucrarea cu tinerii din localitățile rurale recomand următoarele instrumente ce s-au dovedit a fi cele mai eficiente nu doar în contextul țării noastre, dar și în alte multe țări din lume.   

Studierea sistematică a Sfintelor Scripturi

Studierea sitematică trebuie să fie începutul lucrării cu tinerii și continuitatea acestei lucrări. Trebuie să studieze teme interesante ce răspund la întrebările, frământările și nevoile tinerilor. Ca și tînăr, am crescut în cunoașterea Domnului Isus Hristos prin studierea sistematică a Sfintelor Scripturi, folosind materialele de studiu biblic inductiv. Cea mai mare nevoie pe care o are fiecare tînăr este să fie îndreptat la Cuvântul lui Dumnezeu așa încât creșterea și motivarea să vină din Scripturi, dar nu ca și o obligație și cerință din partea liderului bisericii. Câteva titluri actuale pe care le găsiți pe http://www.precept.md pentru tinerii de astăzi sunt: “Sexualitate din perspectiva Bibliei”, “Vrei să fii ucenicul lui Isus? Trebuie să plătești prețul”, “Cum să faci alegeri pe care să nu le regreți”, “Viața lui Iosif” etc. 

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate dela ea. (Proverbe 22:6) 

Implicarea prin rețelele de socializare 

Internetul este foarte popular astăzi. Nu este o noutate că majoritatea tinerilor creștini petrec mult timp pe rețele de socializare sau în căutarea informației pe internet. Lumea virtuală este un loc excelent pentru a comunica vestea bună a Domnului Isus, iar noi, creștinii, suntem prea puțin prezenți aici. Internetul ne oferă posibilități gratis de a spune Evanghelia, un loc permanent și un timp favorabil pentru explicarea adevărurilor biblice. Vă invit să studiați în cadrul școlii ScripTehInfo cum să folosiți eficient internetul pentru proclamarea Evangheliei. Vă recomand să citiți articolul “Rețelele de socializare în slujba Evangheliei” pentru a înțelege importanța și cum să vestim Evanghelia pe internet

Lucrarea cu sportul

Lucrarea cu sportul este o altă unealtă importantă în lucrarea cu tinerii. Eu sunt un tânăr ce am venit la Domnul Isus Hristos prin lucrarea cu sportul. Mulțumesc învățătorului meu, dl. Vasile Filat, pentru că mi-a comunicat mesajul Evangheliei prin sport și m-a crescut și implicat în această lucrare. Datorită acestei lucrări din multe localități din țara noastră unde este o biserică numărul tinerilor creștini a crescut considerabil. Vă invit să învățați de la instructorii Clubului de Taekwon-Do “Stolas Leukas”, antrenorii Clubului de Fotbal “Țintașii” și Fitness cum să folosiți sportul ca pe o unealtă eficientă în lucrarea cu tinerii. 

Implicarea în comunitate 

Biserica este chemată să fie sare și lumină și să aibă un impact prin valorile Sfintelor Scripturi în societate. Implicarea în comunitate prin proiectele sociale este o altă posibilitate de a începe și dezvolta lucrarea cu tinerii. Tinerii trebuie ajutați să vadă o nevoie și să primească direcție clară și specifică. Astfel, lucrul în comunitate, curățenia, sădirea copacilor, ajutorarea familiilor social-vulnerabile pot fi oportunități specifice pentru tineri de a se implica în societate și de a mărturisi Evanghelia la alți tineri din comunitate.

Tabere 

Timpul taberelor este perioada cea mai minunată în creşterea şi educarea copiilor şi tinerilor în spiritul valorilor creştine. Prin organizarea şi desfăşurarea taberelor avem oportunitatea să participăm în una din cele mai onorabile lucrări din lume – învăţarea copiilor şi tinerilor Cuvântului lui Dumnezeu. Scopul lucrării noastre este să le facem cunoscută participanţilor taberei Împărăţia lui Dumnezeu şi să-i direcţionăm spre ea. În ultimii ani tot mai multe misiuni, biserici organizează tabere prin intermediul cărora este vestită Evanghelia Domnului Isus Hristos tinerei generații.

Misiune locală/regională

Marea poruncă de a face ucenici a fost dată nu doar creștinilor maturi. Împlinirea acestei porunci începe din moment cînd creștinul devine un ucenic al lui Isus. Deseori, tinerii sunt motivați de mărturiile misionarilor și înțeleg că misiunea înseamnă călătorii în țări îndepărtate. Misiunea începe din casa ta, vecinătate, sat, raion etc. Este extrem de important ca tinerii să fie implicați în vestirea Evangheliei intenționat în localitatea lor de baștină. De ex. o dată pe lună, tinerii împărțiți pe grupe mici pot merge de la casă la casă.

Tinerii trebuie să fie motivați să se implice în lucrare și trebuie menținută motivarea aceasta prin implicarea în misiune sistematică, evanghelizări, proiecte sociale, vizitarea bătrânilor, bolnavilor etc. 

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>