text Raspunsuri biblice

"Copilărie online"

"Copilărie online"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

 

Fie că vrem, fie că nu, Internetul a devenit deja o parte din universul copiilor de astăzi, iar în ritmul în care se dezvoltă accesul la această reţea internaţională de informaţii, pe viitor influenţa ei va spori tot mai mult. Pe lângă avantajele sale deloc neglijabile, Internetul reprezintă un pericol serios la adresa celor mici. De fapt, dacă ne referim strict la copii şi chiar la adolescenţii aflaţi într-o perioadă dificilă şi confuză a vieţii lor, Internetul poate face mai mult rău decât bine. Nu trebuie deloc să fii un expert în domeniu ca să înţelegi acest lucru, doar să cunoşti lipsa discernământului şi a experienţei de viaţă tipice vârstei, precum şi pericolele Internetului asupra minorilor.

Trebuie să mărturisesc că m-am bucurat de copilaria mea fără Internet, fără sute de jocuri pe calculator și chiar fără telefon(mobil). Primul telefon mobil l-am avut când cu adevărat am avut nevoie de el. Din păcate, însă, regret că am fost printre ultimele generații care s-au putut bucura de aceste “lipsuri” pe care le-aș numi acum privilegii.

Cum am spus, nu aveam o lume virtuală, dar mereu îmi găseam prieteni de joacă. Nu era seară ca să nu ieșim, așa cum obișuiam noi să spunem ,,în drum” pentru a ne juca. Nu aveam Internet ca să păstrăm legatura, așa că ne întâlneam cu toții nu în spațiul virtual, ci pe terenul de joacă. Partea frumoasă este că am fost capabili să legăm prietenii strânse în perioada când nu era Internetul și aceste prietenii durează de ani de zile. În acea perioadă am gustat cât este de bine să comunici pe viu. Acum să discuți pe viu este un lux. Toată lumea își dă întâlnire pe rețelele de socializare.

Pe vremea copilariei mele, iarna era iarnă și restul antotimpurilor erau în albia lor firească. Însă azi, începând de la copii,continuând cu adolescenți și terminând cu cei mai în vârstă, toți uită că un anotimp are trei luni. Și nu exagerez. Copii și tinerii nu mai știu a comunica între ei, pentru că nu mai au de la cine învăța să comunice.

Vom avea în curând o societate mută, nu mai vorbesc să mai facă și ceva mișcare. Trăiesc într-o lume virtuală și devin robi ai acestei lumi pline de pericole. Adolescenţii pot deveni uşor victime ale aspectelor negative ale virtualului.Internetul a devenit suveranul societății moderne. Ne controlează în toate aspectele vieții și el ne dictează ce și cum trebuie să vorbim sau să trăim. Ba mai mult, dependența de Internat dă naștere la monștri. Copii și tineri care au căzut și cad ușor pradă tentațiilor de pe Internet și, în consecință, crește o nouă generație care nu va mai gândi, nu va mai citi și nu vor mai comunica. Pentru ei totul face dependența de Internet. Mă uit la copiii care vin din urmă și mă tem că nu vor ști ce înseamnă copilărie frumoasă. Nimeni nu prea mai cumpară mingi, dar toata lumea are cel puțin un calculator cu ultimul joc pe el și cu toate rețelele de socializare descărcate.

În concluzie, trebuie să ne reamintim mereu că Internetul, în ciuda vastităţii şi complexităţii sale, precum şi a ritmului uluitor de dezvoltare, nu este altceva decât un serviciu supus aceloraşi legi şi reguli precum viaţa reală. Defăimarea, insultarea, racolarea, hărţuirea, pedofilia sau ameninţarea cuiva prin intermediul online sunt prin definiţie infracţiuni care trebuie pedepsite. Copiii trebuie să se bucure de o copilărie normală, frumoasă, liniştită, veselă şi curată, chiar şi în epoca Internetului.
Depinde doar de noi, cei adulţi, să le-o oferim. Dumnezeu să ne ajute să educăm copiii noștri în primul rând în respect de lucrurile sfinte, dacă nu dorim să creștem robi ai unei lumi virtuale.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>