text Raspunsuri biblice

"Ce spune Biblia despre schimbarea numelui?"

"Ce spune Biblia despre schimbarea numelui?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Ce spune Biblia despre schimbarea numelui?

 

 

Întrebare: Ce spune Biblia despre schimbarea numelui? 

Biblia conține multe exemple de nume ale oamenilor și locurilor. Numele personal era dat la naștere de către părinți în dependență de circumstațele în care s-a născut copilul sau în conformitate cu dorințele și speranțele părințelor pentru copilul născut. Rareori numele copiilor era schimbat mai târziu, însă, Sfânta Scriptură nu face din aceasta o regulă și nici nu vorbește nimic despre acesta ca purtând o semnificație superstițioasă. 

Schimbarea și semnificația numelui

În timpurile Biblice numele reprezenta caracaterul unei persoane sau aspirațiile și dorințele persoanei ce dăruia numele pentru cel ce îl primea. A cunoaște numele unei persoane înseamnă a cunoaște persoana. Numele au fost alese din diverse motive, spre exemplu să-și exprime convingerile sau dorințele religioase, iar altele să descrie caracterul unei persoane sau circumstanțele nașterii. 

Nume ce exprimă convingerile religioase

Să ne aducem aminte de cazul lui Iosif care a fost vândut de frații săi și dus în Egipt. Dumnezeu l-a ridicat pe Iosif la poziția de prim-ministru și l-a binecuvântat cu o familie. Atunci când Iosif dă nume întâiului născut îi pune numele Manase iar celui de-al doilea Efraim. 

Iosif a pus întâiului născut numele Manase (uitare), căci, a zis el, Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele și toată casa tatălui meu. Și celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); căci, a zis el, Dumnezeu m-a făcut roditor în țara întristării mele. (Geneza 41:51-52)

Astfel în acest caz semnificația numelui fiilor lui Iosif este simbolică și reflectă experiența personală trăită cu Dumnezeu în trecut și prezent. Dumnezeu l-a făcut să uite toate necazurile prin care a trecut din pricina fraților săi care l-au vîndut în Egipt. Iar al doilea nume reflectă prezentul: “Dumnezeu m-a făcut roditor în țara întristării mele.” 

Nume ce exprimă circumstanțele nașterii

Esau și Iacov sunt două nume ce a fost date la naștere în conformitate cu circumsntațele în care s-au născut. Rebeca, soția lui Isaac a rămas însăcrinată cu gemeni care se băteau în pântecele mamei lor. 

S-au împlinit zilele cînd avea să nască, și iată că în pântecele ei erau doi gemeni. Cel dintâi a ieșit roșu de tot: ca o manta de păr, și de aceea i-au pus numele Esau. Apoi a ieșit fratele său, care ținea cu mâna de călcâi pe Esau, și de aceea i-au pus numele Iacov. (Geneza 25:25-26) 

În acest caz numele copiilor a fost dat din cauza circumstanțelor nașterii lor. Astfel Esau înseamnă “păros” iar Iacov înseamnă “unul care se ține de călcîiul altuia, înșelătorul.” 

Schimbarea numelui prin intervenție divină 

Fiecare nume în Biblie are un sens iar de cele mai multe ori se referă la caracterul unei persoane. Numele lui Iacov mai târziu a fost schimbat de către Dumnezeu ceea ce denotă schimbarea naturei acelei persoane. Astfel din Iacov Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel ceea ce înseamnă “cel ce luptă cu Dumnezeu”. 

“Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, așa că i s-a scrîntit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el. Omul acela a zis: Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile. Dar Iacov a răspuns: Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta. Omul acela i-a zis: Cum îți este numele? Iacov, a răspuns el. Apoi a zis: Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni, și ai fost biruitor.” (Geneza 32:24-28) 

Toată viața sa Iacov a luptat să obțină binecuvântarea tatălui său și binecuvântarea lui Dumnezeu. Iacov a obținut binecuvântarea tătălui său prin înșelăciune iar pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu trebuia o inimă nouă, trebuia ca natura lui păcătoasă să fie schimbată. Numai după ce a recunoscut păcatul Iacov a primit binecuvântarea lui Dumnezeu. 

Avraam atunci când a crezut promisiunile lui Dumnezeu cu privire la fiu, numele lui a fost schimbat din Avram în Avraam “tatăl unei mulțumi”. 

Schimbarea numelui în Noul Testament 

În perioada Noului Testament se obișnuia folosirea a două nume cum ar fi unul grecesc și altul roman. Sunt multe exemple în Noul Testament cum este exemplul lui Saul din Tars al cărui nume înseamnă “a cerut”. Al doilea nume al lui Saul a fost Pavel și probabil că îl primise în copilărie pentru a fi folosit între Neamuri. Biblia însă nu ne dă nici o explicație cum a primit Saul al doilea nume. Poate pentru că Pavel fiind din Tars ce era o provincie romană a primit acest nume pentru a fi folosit între Neamuri. Uimitor este însă că Pavel ceea ce înseamnă “mic” s-a considerat mic în ochii Domnului Isus Hristos și totuși a ajuns cel mai mare apostol al Neamurilor. Este și mai uimitor să vezi cât de mult un personaj biblic trăiește sensul numelui său în viața sa. 

Numele lui Iosif a fost schimbat de către apostoli în Barnaba. Barnaba a fot un proroc și învățător în biserica din Antiohia care a făcut lucrare de misiune împreună cu Pavel. 

Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru. (Fapte 4:36) 

Petru, al cărui nume era Simion, ce era un nume bine cunoscut în timpurile Noului Testament, a fost schimbat de către Domnul Isus Hristos. Numele ce-l primise de la Domnului Isus era legat de viitor. Petru înseamnă “piatră” și “pe această piatră voi zidi biserica Mea”, a spus Isus Hristos. 

Evanghelistul Ioan zis și Marcu. Ioan a primit numele de Marcu din cauza lumii romane de atunci. Marcu fiind și vărul lui Barnaba. 

Deci, unele nume au fost schimbate pe când alte nume au rămas neschimbate, ca numele lui Apolo. Apolo era un evreu de neam din Alexandria și era tare în Scripturi. Apolo a primit nume grecesc ce era în cinstea zeului zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii. Apolo nu și-a schimbat numele, însă numele său nicicum nu reflecta caracterul și trăirea sa cu Hristos. Iată ce spune Scriptura despre el:

La Efes a venit un Iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii și era tare în Scripturi. El era învățat în ce privește Calea Domnului, avea un duh înfocat, și vorbea și învăța amănunțit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoștea decât botezul lui Ioan. A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. (Fapte 18:24-26) 

Schimbarea numelui în procesul salvării

După înălțarea Domnului Isus Hristos și coborârea Duhului Sfînt peste ucenicii Săi, Evanghelia Domnului Isus Hristos a fost propovăduită iar oamenii prin credință în El au primit mântuirea și viața veșnică. Numele lui Isus Hristos a fost zugrăvit în inima celor ce-L urmau. Astfel în Fapte 11:26 pentru prima dată li se dă ucenicilor numele de creștini. Cuvântul “creștin” vine din limba latină populară, de la christianus, derivat de la Hristos care este Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Odată cu acceptarea lui Hristos, numele persoanei este schimbat și respectiv statutul persoanei este schimbat. 

Voi erați morți în greșelile voastre și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează în fiii neascultării. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adud la viață împreună cu Hristos. El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești în Hristos. (Efeseni 2:1-2,4-6). 

Prin Hristos am primit un nume nou, un statut nou, aduși de la moarte la viață. Creștinilor nu li se dă un nume nou decât să poarte numele lui Isus Hristos, iar numele lor sunt cunoscute de Dumnezeu și rămân scrise în cartea vieții dacă păzim Numele lui Hristos pe care l-am primit. 

Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou. Cine are urechi, să audă ce zice Bisericilor Duhul. (Apocalipsa 3:12-13) 

Numai cei ce păzezc cuvântul lui Dumnezeu și-l trăiesc în viața lor vor primi un nume nou în Împărăția lui Dumnezeu. Dragă cititor care îți este numele și ce semnificație poartă numele tău? Numele meu este Sergiu și înseamnă slujitorul poporului. Însă, până al cunoaște pe Isus Hristos, m-am slujit doar pe mine, dar după ce L-am cunoscut pe Isus Hristos numele mi-a fost schimbat și acum slujesc pe oameni prin Evanghelia lui Hristos. 

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>