text Raspunsuri biblice

"Ce să faci când dorești să-ți mărturisești păcatul, dar îți este rușine de mentorul tău?"

"Ce să faci când dorești să-ți mărturisești păcatul, dar îți este rușine de mentorul tău?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Mă aflu sub presiunea păcatului care mă robește. Am și mentor spiritual, dar el îmi este ca și un tată și nu aș vrea să-l dezamăgesc prin necurăția vieții mele. Cum să procedez?

Să mergi și să mărturisești păcatul, pentru că Biblia spune așa:

Mărturisiţi- vă unii altora păcatele, şi rugaţi- vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit(Iacov 5:16)

Chiar dacă acest verset este scris în contextul unei boli fizice și nevoia de a chema pe prezbiter să se roage pentru cel bolnav, el se aplică și la cazul dvs. Păcatul este o boală, o boală care ne afectează în primul rând sufletul și apoi și trupul. De aceea, înainte ca să fie vindecat de orice altă boală fizică, omul are nevoie de o eliberare spirituală. Un pas spre aceasta este să vă mărturisiți păcatele. Versetul acesta specifică: “unii altora”. De ce, pentru că numai așa ne putem ruga unul pentru altul și primi eliberare. Sfânta Scriptura spune așa:

Dacă ne mărturisim păcatele, El (Dumnezeu) este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire(1Ioan 1:9)

Este o condiție aici pentru a primi iertare și anume “Dacă ne mărturisim păcatele”. Bineînțeles că mărturisirea se face în primul și în primul rând înaintea lui Dumnezeu, pentru că orice păcat este îndreptat împotriva Lui. El trebuie să ne ierte și El poate să ne elibereze din robia păcatului.

Despre cum se face mărturisirea de păcate și înaintea cui, vă recomand să citiți aceste articole de portalul nostru unde veți găsi mai multă călăuzire în acest sens:

1. Este mărturisirea la preot obligatorie?

2. Adevărul despre mărturisirea păcatelor

3. Ce să faci dacă ți-ai mărturisit păcatul, dar continui să fii chinuit?

Vrea să vă mai dau următoarele sfaturi:

1. Caută eliberare în primul rând la Dumnezeu

Eliberarea o primim de la El și Domnul Isus anume pentru aceasta a venit pe pământ ca să devină Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. (Ioan 1:29) De aceea, Domnul Isus a spus așa:

“…oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului… Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”(Ioan 8:34,36)

Faptul că recunoașteți că sunteți robit este un semn că aveți nevoie de eliberare. Domnul Isus este Acela care vă poate cu adevărat face slobod.

2. Mergeți și vorbiți cu mentorului spiritual

Faptul că îți este rușine sau frică să nu-l dezamăgești nu este un motiv pentru ca să nu mergi. Bineînțeles că îl veți întrista când va afla de păcatul comis, dar cum rămâne cu Tatăl ceresc pe care deja L-ați dezamăgit? Tocmai din acest motiv ai nevoie să mergi și să primești îndreptare și sfat ca astfel să știi ce ai de făcut pentru a ieși din starea aceasta.

Da, este greu și rușinos să spui păcatului pe nume, dar aceasta este parte din eliberare. Până ce nu recunoști și mărturisești păcatul, nu poți primi eliberare. Dar, de ce este important să mergi la păstor sau mentorul spiritual? Nu pentru că el ar fi în drept să vă dezlege păcatele sau să le țină, dar anume așa va putea să te înțeleagă și sfătuiască cel mai bine. Așa cum am scris mai sus, Biblia spune: “Mărturisiți-vă unii altora păcatele”. Nu poți să mărturisești oricui. Persoana aceasta trebuie să fie una de încredere care mai apoi este în stare să țină taina mărturisirii.

Mai este important să mergi și să mărturisești, pentru că în starea în care te afli ai nevoie de cineva înaintea căruia să dai o socoteală cu privire la starea ta duhovnicească. Astfel, orice sfat și învățătură pe care o vei primi mentorul va putea să te întrebe cum te descurci și cum aplici cele învățate. Așa restabilirea se va face mult mai rapid.

3. Ascultă sfaturile și direcțiile mentorului

Nu este de ajuns să mărturisești, dar trebuie să și asculți de sfatul primit. Ce îți folosește dacă cauți ajutor, primești sfaturi, dar nu le aplici? Sfaturile pe care orice mentor trebuie să le dea ucenicului său trebuie să fie potrivit Scripturii, căci numai așa cel robit va putea primi eliberare. Domnul Isus a spus așa iudeilor care au devenit ucenicii Lui:

„Dacă rămîneţi în cuvîntul Meu, sînteţi în adevăr ucenicii Mei;  veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi”(Ioan 8:31-32)

Adevărul eliberator de orice păcat se află pe paginile Sfintelor Scripturi. Orice mentor trebuie să sfătuiască și să direcționeze pe ucenicii săi în lumina Scripturii. Pentru mentorii care doresc să-și împlinească corect și cu responsabilitate chemarea, vă recomand cursul de studiu biblic inductiv: “Cum să fii un mentor după voia Lui Dumnezeu?” care te va învăța în detalii cum să-ți împlinești chemarea de mentor.

Dumnezeu să vă dea eliberare din robia păcatului și să vă dea putere să mergeți și să mărturisiți păcatul, iar mai apoi să nu vă mai întoarceți la el niciodată.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>