text Raspunsuri biblice

"Ce foc a venit Isus să arunce pe pămînt?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Ce subînțeles au versetele de la Luca 12:49-54?

Ca să dau explicaţie, să citez mai întâi textul biblic la care faceţi referinţă:

Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum! Am un botez cu care trebuie să fiu botezat şi cât de mult doresc să se îndeplinească! Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare. Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii, şi nora împotriva soacrei.” (Luca 12:49-53)

Contextul acestui pasaj ne arată că atunci când zice “foc”, Domnul Isus se referă la un conflict pe care îl va aduce pe pământ şi care va crea dezbinare chiar între membrii familiei. De atunci încoace, este dezbinare între oameni după atitudinea pe care o iau faţă de Domnul Isus. Dacă doi membri ai unei familii vor crede şi vor întra în Noul Legământ cu Domnul Isus, alţii trei vor face dezbinare împotriva lor.

Cu o săptămână în urmă am făcut cunoştinţă cu o tânără pe care părinţii au alungat-o de acasă şi au refuzat să o mai recunoască ca şi fiică numai din simplul motiv că ea a ales să încheie Noul Legământ cu Domnul Isus şi să trăiască în deplină ascultare de El.

Cu două săptămâni în urmă, un tânăr a fost alungat de părinţii lui tot din acelaşi motiv, dar, este adevărat că peste alte câteva zile, au venit părinţii singuri, l-au căutat şi i-au spus că îl acceptă înapoi chiar dacă alege să rămână în continuare credincios Domnului Isus.

O tânără din Biserica “Bunăvestirea”, după ce a crezut în Domnul Isus Hristos, era bătută de părinţii ei în fiecare sâmbătă ca să nu vină cumva la serviciul divin de duminică. Ea totuşi, se scula foarte dimineaţă, venea, şi aştepta până începea serviciul şi apoi, după servici, pleca acasă ca să fie din nou bătută.

La acest “foc”, sau conflict, sau dezbinare s-a referit Domnul Isus. Şi El a mai spus că doreşte ca acel foc să fie aprins chiar acum. De ce? Găseşte El plăcere în suferinţele celor care sunt persecutaţi pentru numele Lui? El găseşte o deplină plăcere în ascultarea lor şi dragostea pe care o au pentru El şi pentru Dumnezeu.

Cu privire la acest conflict al creştinilor Domnul Isus Hristos a mai spus:

Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. (Matei 10:34-39)

Dumnezeu să ne ajute pe fiecare să-L iubim pe Domnul Isus din toată inima şi să-I fim credincioşi până la moarte, indiferent la ce persecuţii ar urma să fim supuşi, sau chiar dacă aceste persecuţii vor veni tocmai din partea celor mai dragi membri ai familiilor noastre.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>