text Raspunsuri biblice

"Ce este păcatul originar?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Păcatul originar

Noțiunea de “păcatul originar” nu o veți găsi în Biblie. Aceasta este o noțiune folosită de teologi cu referire la păcatul care a intrat în lume prin Adam:

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit.. (Romani 5:12)

păcatul originar

Din acest text de la Romani 5:12 înțelegem că efectul acestui păcat în viața omului este “păcătuirea”. Altfel spus, păcatul originar, care a intrat în lume prin Adam, ne face să păcătuim. Mai multă lumină în înțelegerea acestei noțiuni o dă dicționarul de limbă greacă. În limba greacă sunt două cuvinte traduse în limba română “păcat”. Ambele cuvinte au aceeași rădăcină, dar sens diferit.

1. Păcatul – “αμαρτία” (hamartia)

La Romani 5:12 este folosit cuvântul “αμαρτία” (hamartia), care literar înseamnă “o greșire a țintei”, dar în Noul Testament acest înțeles etimologic s-a pierdut în mare parte. Cuvântul păcat “hamartia” este cel mai cuprinzător termen pentru abaterea morală. De fapt, “hamartia” descrie starea decăzută a omului, care este rezultatul căderii în păcat a lui Adam și care produce păcat în viața omului. Altfel spus, omul nu este păcătos din cauza că păcătuiește, ci păcătuiește din cauza că este păcătos. Este un joc de cuvinte care scoate în evidență înțelesul doctrinei păcatului originar. De fapt, păcatul originar descrie natura păcătoasă sau decăzută a omului. Această stare a omului firesc sau pământesc o descrie apostolul Pavel la Romani 7:14-25:

Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. (Romani 7:19)

Vedem că acest păcat originar, care locuiește în noi, produce fapte rele. În același text apostolul Pavel numește acest păcat originar “legea păcatului”:

Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (Romani 7:21-23)

Deci, acest păcat originar este o lege, care lucrează în trupul nostru și ne face să păcătuim, chiar și împotriva voii noastre.

2. Păcatul – αμάρτημα “hamartema”

Păcatul αμάρτημα “hamartema” este produsul păcatului “hamartia” (păcatului originar) sau efectul legii păcatului în viața omului. Păcatul “hamartema” descrie o faptă păcătoasă concretă cum ar fi furt, curvie, omor sau altceva de felul acesta. Acest cuvânt este folosit doar de 4 ori în Noul Testament. Să urmărim aceste texte ca să înțelegem mai bine diferența dintre aceste două cuvinte traduse în limba română “păcat”:

Adevărat vă spun că toate păcatele și toate hulele, pe cari le vor rosti oamenii, li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat vecinic” (Marcu 3:28-29)

Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credința în sîngele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; (Romani 3:25)

Fugiți de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvîrșit afară din trup; dar cine curvește, păcătuiește împotriva trupului său. (1 Corinteni 6:18)

Din aceste texte se vede clar că “hamartema” se referă la fapte concrete (păcate).

Deci, păcatul originar este legitatea care lucrează în om și îl face pe om să păcătuiască chiar și împotriva voii lui și descrie starea decăzută a omului. Această stare nu este dobândită, ci este înnăscută, moștenită de la strămoșul nostru Adam.

Vă recomand să studiați cursul de studiu biblic Romani I, Romani II și Romani III ca să aflați mai multe despre doctrinele fundamentale ale mântuirii printre care și doctrina despre păcat.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>